Parabola rabinului Eisik

După mulţi ani de sărăcie grea, care însă nu i-au zdruncinat încrederea în Dumnezeu, rabinului Eisik din Cracovia i s-a poruncit în vis să meargă să caute o comoară la Praga, sub podul care duce la Podul Regal. După ce visul s-a repetat de trei ori, rabinul Eisik s-a hotărît şi a plecat la Praga. Numai că podul era păzit zi şi noapte de gardieni, astfel încît rabinul nu îndrăznea să se apuce de săpat. Venea însă în fiecare dimineaţă lîngă pod şi îi dădea tîrcoale pînă seara. În cele din urmă, şeful pazei, intrigat de ceea ce vedea, l-a întrebat, politicos, ce caută acolo: caută ceva anume sau aşteaptă pe cineva? Atunci rabinul Eisik i-a povestit visul datorită căruia venise de atît de departe la Praga. Paznicul a izbucnit în rîs: „Bietul de tine, cu pingelele tale tocite! Ai pornit la asemenea drumeţie de dragul unui vis! Deh, aşa e cînd te încrezi în vise! Şi eu ar fi trebuit să-mi iau picioarele la spinare, cînd mi s-a poruncit odată, în vis, să merg la Cracovia şi, în odaia unui jidov pe care chipurile, îl cheamă Eisik, fiul lui Jekel, să sap undeva după sobă, ca să găsesc o comoară. Eisik, fiul lui Jekel! Parcă mă văd la locul cu pricina – unde probabil jumătate din locuitorii evrei se numesc Eisik şi cealaltă jumătate Jekel – scotocind prin toate casele!” Şi paznicul a izbucnit din nou în rîs. Rabinul Eisik s-a înclinat, s-a întors acasă, a dezgropat comoara şi, cu o parte din ea, a construit o casă de rugăciune care se numeşte Şcoala „Reb Eisik Reb Jekel”.

Voi ce-aţi face cu banii dacă aţi descoperi o comoară? J

Paradox românesc

Toţi românii de pe-afară
Suferă de dor de ţară.
Cei din ţară se usucă:
Suferă de dor de ducă.
- Sorin Olariu - 

Dacă este duminică, este Life in Pictures 

Bookfest

Începînd de astăzi 15 şi pînă pe 23 decembrie, la Biblioteca Naţională se desfăşoară tîrgul de carte de Crăciun, Bookfest. Mai lăsaţi televizorul şi calculatorul şi mai puneţi mîna şi pe cîte-o carte! 

Blogul zilei : http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/12/lectia-cea-de-toate-zilele.html

Arheologul si misterul lui NEFERTITI

“Oare nu e absolut evident ca Destinul si numai destinul m-a impins catre o cariera literara? ” – se intreba catre sfirsitul vietii sale PIERRE BOULLE(1912 – 1994), scriitor francez de SF, socotit in Franta al doilea ca importanta dupa Jules Verne. De formatie inginer, cu o viata absolut spectaculoasa, Pierre Boulle rataceste pe tarimuri exotice ca Malaysia si tarile vecine, locuri de unde se va inspira pentru decorul multor carti de mai tirziu. In timpul razboiului devine spion, si lupta sub numele de Peter John Rule in China, Birmania, Indochina , Singapore. Este luat prizonier si condamnat la munca silnica pe viata. Evadeaza dupa un an, iar pina la sfirsitul razboiului va lupta alaturi de armata engleza. Dupa razboi revine in Franta si incepe sa scrie romane si nuvele. Devine celebru dupa succesul dobindit de ecranizarea a doua romane, “Podul de pe riul Kwai” si “Planeta Maimutelor“. Dupa moartea sa, “se descopera in arhiva familiei douazeci de mii de pagini inedite … din care iese la iveala Arheologul si misterul lui Nefertiti“. Carte publicata in Franta in 2005, iar in Romania, la Humanitas in 2007.  Cartea, cu accente de roman politist ... Continuarea aici 

O, brad frumos

.

Contesa sîngeroasă / Andrei Codrescu

Născut la Sibiu în 1946, Andrei Codrescu emigrează în State în 1966. Cu ajutorul (la început) lui Mircea Eliade îşi face încet încet un nume şi se afirmă ca eseist, poet, dar mai ales, ca scriitor. La Polirom au fost publicate şase dintre romanele sale, probabil cele mai reprezentative.

Acţiunea acestui roman este plasată în Ungaria secolului al XVI-lea şi aduce sub ochii cititorului legenda contesei Elisabeta Bathory, legendă povestită de un urmaş al acesteia, Drake Bathory, patru sute de ani mai tîrziu. Acesta, născut în Ungaria secolului XX, emigrează în America şi îşi cîştigă traiul ca ziarist de duzină. Cînd evenimentele din Europa de Est a anului 1989 au început să ţină trează atenţia publicului din toată lumea, Drake a fost trimis în ţara sa natală să facă un reportaj. Numai că aici este năpădit atît de amintirile sale din copilărie cît şi mai ales, de nălucirea sîngeroasei sale stră-stră-străăăăăăăăăăă-bunici, al cărei spirit îl urmăreşte şi-l îndeamnă la fapte nebuneşti.

Despre contesă circulau cele mai terifiante zvonuri, cartea este plină cu relatări ale unor scene înfiorătoare dar, talentul de scriitor al lui Andrei Codrescu ţine cititorul cu sufletul la gură şi-l face să închidă ochii acolo unde scenele sunt prea greu de digerat dar, nici nu se îndură să abandoneze lectura pentru că după cum se ştie, răul fascinează.

Pe lîngă paralela dintre viaţa contesei şi viaţa lui Drake, cartea are foarte multe referiri istorice la secolul al XVI-lea,  confruntarea de putere dintre Rege şi o parte dintre Curteni, pregătiri de război cu turcii, inclusiv referiri la răscoala lui Gheorghe Doja. Dezbateri pe marginea Reformelor lui Martin Luther pe de o parte dar, şi dezbateri pe marginea postcomunismului se îmbină armonios în paginile acestei cărţi alături de obiceiurile epocii în care a trăit contesa, cu toate relele care i-au fost atribuite.

„Elisabeta Bathory, cunoscută şi sub numele de Contesa Sîngeroasă, a existat cu adevărat. ... La  începutul secolului al XVII-lea a fost cercetată pentru presupusele ei crime, dar niciodată condamnată. Cu toate acestea, a fost silită să-şi trăiască restul zilelor într-o cameră cu uşa zidită, în castelul său...” – spune Andrei Codrescu în nota finală a acestui roman fascinant!

Miercurea fără cuvinte

Casa care se-nvîrte după soare

Mai multe minunăţii, la CARMEN . Happy WW!

Anotimpuri

am băut timp nou
în doze ireale
a plecat vara

şi a venit iar
toamna care precede
feerii de alb

ne bem cafeaua
şi ne trezim în viscol
de nedumeriri:

Mai vine primăvara?

Nouă

Calm şi de la capăt. Electoratul a decis: USL a cîştigat alegerile. Avem o nouă configuraţie a Parlamentului. Pînă se va stabili cu exactitate cîte mandate de parlamentar va avea fiecare formaţiune politică, ne rămîne nouă, tuturor românilor, să privim cu luciditate rezultatul acestui scrutin. Cred cu sinceritate că acum, trebuie să lăsăm pasiunile la o parte şi să ne concentrăm pe acţiunile noului Guvern, indiferent care va fi acesta şi indiferent cine va fi primul ministru.

Bucuria deşănţată a celor care-au cîştigat dar, şi mînia (sau tristeţea) celor care-au pierdut, nu ne vor face decît rău nouă, tuturor. Ne revine acum nouă, tuturor, sarcina de a gîndi pozitiv.

Nu mă pot bucura că perspectivele sunt sumbre pentru că, nu mă pot bucura dacă românii o vor duce mai rău de acum înainte. Sper pentru binele nostru comun, ca măcar acum, după alegeri, campania electorală să înceteze şi noul guvern să se apuce în sfîrşit, de treabă. În definitiv, după aceste alegeri, ne revine nouă, tuturor, să admitem că acest parlament a fost legitimat de alegeri democratice.

Am totuşi, o mică observaţie de făcut: slaba participare la vot (circa 40 % din electorat), este foarte departe de estimările actualilor învingători. Grosso modo, dacă 40 % din 18 milioane reprezintă aproximativ 7 milioane de votanţi, 60 % din electorii USL, reprezintă aproximativ 4 milioane dintre cei care s-au prezentat la urne. Nu mai contează acum (decît în perspectivă), de ce participarea a fost destul de slabă (vreme, lehamite, etc).

Ne revine nouă, tuturor, dreptul şi obligaţia de a trage învăţăminte din aceste alegeri şi să privim cu speranţă, la viitor. Dumnezeu să ocrotească România! 

Felicitări Românilor!

Nu avem rezultatele finale. Conform sondajelor, USL are cam 55 %, ARD vreo 20 %, PPDD 10%, UDMR 5%. Nu este limpede încă dacă numărul de mandate de parlamentar a crescut cum se preconizase, la peste 500. Nu este limpede nici dacă migratorii au fost aleşi în noile lor colegii: Blaga, Udrea, etc.

Se pare că în Bucureşti toate colegiile au fost adjudecate de USL. Se pare că, se crede că,  se spune că. Aşteptăm rezultatele finale.

Pînă atunci, felicitări poporului român! Din 1990 n-a mai avut puterea, o astfel de majoritate. Pregătiţi-vă dragi compatrioţi ciuberele pentru laptele şi mierea care vor începe să curgă în valuri. Aveţi numai grijă să nu vă ia valul şi să nu vă înecaţi în belşug.
Revista presei alcătuită de Teofil. 

Douăşpe cuvinte despre nimic

Uneori, mă scufund tacit în reverii; mă prefac a fi iar, un copil care aşteaptă cu nasul lipit de pervaz, dansul fulgilor de nea.

Nu ştiam pe atunci, nimic despre distanţe; totul era la îndemîna gîndului meu care zbura peste mări şi ţări şi peste tot. Iar despre coloratură, nu credeam a fi altceva decît, umplerea cu creioane colorate ale unor desene desenate întotdeauna, de alţii...

Ce răgaz minunat ne oferea copilăria! Eram veseli fără a şti că asta poate să însemne ŞI a fi bucuroşi, eram calini fără să ştim ce înseamnă să fii jovial. Chiar, mai ştie cineva, un om jovial pe lumea asta? J

Pe cînd eram încă un copil, mi se părea a fi apetisant aproape orice: un biscuit,  o portocală, un nap sau un cartof copt în propria sa, coajă. Acum, altele-mi sunt tentaţiile...

Uneori, mă scufund în reverii descoperind absenţa bucuriilor copilăriei mele.

Şi? Şi nu mai văd copilul care-am fost... Văd repetiţii triste ale unor vremuri fără primeneală.

Smoală.

Unde-mi sunt visele mele de copil?

Ps. N-am folosit cuvîntul „calibru”. Nu ştiu ce-ar putea să mai unifice visul meu de copil cu tristeţea mea de-acum. Şi-mi vine să pun mîna pe-o puşcă de tip dum-dum. 

- - -

Alte duzineli găsiţi dacă voiţi, la draga psi. 

Ai fost cuminte?

Bonus.
Din tolba cu “poveşti frumoase”:
“ Regele Saul al Israelului l-a adus la curtea sa pe David păstorul, pe care-l înconjură cu onoruri pentru că-l ucisese pe Goliat.
Lui David îi plăcea foarte mult muzica şi, la vederea unei harpe de o mare frumuseţe, aflată în palat,a fost încântat.
Saul a zis:”M-a costat mult instrumentul ăsta, dar el m-a dezamăgit. Nu scoate decât sunete urâte”.
David a luat harpa ca s-o încerce şi a scos dintr-ânsa melodii atât de minunate,încât toţi au fost impresionaţi. Părea că harpa aceea râdea, şi cânta, şi plângea.
Regele Saul a întrebat:”Cum se face că toţi muzicanţii pe care i-am chemat au scos numai sunete false din harpa asta, şi numai tu ai putut să cânţi cu ea?”
David, viitorul rege, a răspuns:”înaintea mea, toţi au încercat să-şi cânte pe aceste coarde cântecele lor. Dar eu am cântat la ea propriul ei cântec:”I-am reamintit cum a fost cândva un pom tânăr, cu ramuri pline de păsări cântătoare şi crengi cu frunze verzi şi cu flori care se deschideau în lumina soarelui. I-am reamintit de ziua în care au venit oamenii să-l taie -şi ai auzit-o plângând sub degetele mele.
Apoi i-am tâlcuit că nu acesta era sfârşitul: murind ca pom, avea să înceapă o viaţă nouă, în care va înălţa slavă Domnului, ca harpă- şi aţi auzit-o cum s-a bucurat sub mâinile mele” (Richard Wurmbrand -o veche legendă evreiască)

Eva modernă :)

O imagine poate să spună mai mult decît o mie de cuvinte, nu?
Alte WW ca de obicei, la CARMEN

Şi vă dăruiesc o melodie

Happy WW!

Vreme, vremuri

Meteorologii fac ceea ce trebuie: anunţă că începînd cu 5 decembrie, iarna se va instala temeinic, pe întreg teritoriul României. Asta este vremea.

Toate semnele sfîrşitului de an, arată că adevărata iarnă va începe în România, cîteva zile mai tîrziu: pe 9 decembrie. Astea sunt vremurile.

Pare destul de limpede că USL va cîştiga confortabil alegerile parlamentare. Este destul de limpede că opoziţia, cam ARDe gazul de pomană: după 10 decembrie, se va instala în România, îngheţul în relaţiile cu UE şi cu NATO; îngheţul relaţiilor Ro cu învestitorii şi cu principalele instituţii financiare, s-a instalat deja în plină caniculă a verii, în timpul mineriadei parlamentare.

Asta vrem, asta vom avea: izolare şi perspective sumbre. Nu-i mare bai; românul se descurcă şi răzbeşte prin orice vitregii; ştie ca aproape nici-un alt popor, reţeta supravieţuirii în orice condiţii ale vremurilor.

Tare mi-ar plăcea ca după 10 decembrie să intru subit într-o hibernare lungă, timp în care dezgheţul se va îndura să topească stratul gros de manipulare varanistică de care românii s-au lăsat cuprinşi, aproape inexplicabil. Şi să mă trezesc în sunetele unui imn nou: „suntem români, şi în sfîrşit ne-am deşteptat”. N-am eu norocul acesta, în timpul vieţii mele...

Spunea Poetul: vreme trece, vreme vine. Spun şi eu: noi rămînem pentru că şi apa trece, bolovanii rămîn. Şi supravieţuim cu toţii, în pofida evidenţei: mama proştilor este mereu gravidă şi a început să nască numai dubleţi, tripleţi, cvadrupleţi, etc, şamd, cu toţii cît se poate de fleţi cu pretenţie de isteţi, descurcăreţi, şi orice mai vreţi.

Mi-nu-nat!  

Oceanul gîndurilor

Într-o carte foarte veche a Orianei Fallaci – Dacă soarele moare – autoarea povesteşte cu umor o întîmplare tulburătoare. Un prelat, întrebat fiind dacă fiinţele extraterestre găsite după asidui căutări (ale oamenilor), ar trebui să fie mîntuite sau ar fi fost deja mîntuite, prelatul a răspuns: „pe toţi dracii, asta da, întrebare!”.

Pus în faţa acestei teme formidabile, de draga tuşă Vera, la tema psi-lunelilor, exclam şi eu: pfuai, asta da, TEMĂ!

Intru direct şi poate prea abrupt în subiect, întrebîndu-mă: ce naiba vrea să fie, un ocean al gîndurilor? Cum se formează un ocean al gîndurilor? Se formează din mici pîrîiaşe ale gîndurilor a mai mulţi oameni, sau este expresia largă a ideilor unui singur om de excepţie. HM? Nu ştiu...

Reintru în subiectul propus, referindu-mă la unele gînduri care mă străbat pe mine, uneori. Gînduri care mă macină. Gînduri provenite eventual, din idei disparate. Gînduri care nu-mi dau pace. Gînduri fugare. Gînduri peste care am trecut uneori, cu prea multă nonşalanţă. Gînduri la care revin. Gînduri la care nu mai revin. Gînduri dezvoltate din substanţa incertă a unor idei niciodată duse pînă la capăt. Gînduri despre care afirm că nu pot da substanţa certă, unui ocean al gîndurilor mele fără rest.

Cert mi se pare mie că, noi cu toţii suntem cufundaţi într-un ocean de aporie; ocean al gîndurilor noastre actuale: incertitudinea ca certitudine a faptului că totuşi, soarele moare.   

Doftorul de marve

Poezie de Sorin Olariu, recitată de autor.

Istorie

Vedem cum se FACE istoria (actuală), sub ochii noştri.

Nu avem de unde să ştim cu exactitate, cum s-a făurit istoria vremurilor trecute, istorie la care nu am avut acces direct.

Ne raportăm fiecare dintre noi, la o istorie la care avem acces: istoria oficială şi istoria paralelă evocată de preopinenţi, etc, adică istoria zilelor noastre, istorie pe care o trăim fiecare dintre noi, în mod diferit, istorie cumplit deformată de ideologii.

Şi fiecare dintre noi se raportează, se adapă şi se poziţionează, potrivit modului propriu de a se situa de o parte sau de alta, a faptelor istorice pe care le trăim.

Ce nu pricepem noi, este faptul că prin acţiunea sau inacţiunea noastră, influenţăm istoria viitoare.

Cufundaţi într-un ocean de informare manipulată, suntem părtaşi la influenţarea benefică sau nu, a destinelor urmaşilor noştri.

Nu reuşim absolut deloc, să alegem neghina de secară.

Nu reuşim să înţelegem că opţiunile noastre actuale, influenţează decisiv, viitorul.

Istorie? Bleah. Viitor? Neh! Trăire perpetuă într-un prezent meschin? Mdah!  

Pribegilor

1 decembrie

Zi care ar trebui să fie expresia unui moment fast, zi în care toate energiile poporului nostru ar trebui să se coaguleze într-o expresie de unitate a sărbătoririi românilor de pretutindeni. Ar trebui dar ... nu este tocmai aşa.

Nu ştiu ce minţi bolnave au instituit de ani buni, luna decembrie ca fiind luna alegerilor pentru parlament.

În plină campanie electorală, putem pretinde unitate cînd de fapt, toate energiile electoratului sunt disipate între interesele partidelor care doresc să ne „fericească”? Nu prea cred că este posibil.

Dimpotrivă, această zi este prinsă şi confiscată de o nefastă controversă de idei şi păreri contrare, complet contradictorii (îmi asum redundanţa) şi, în loc să avem un cor dirijat de o singură baghetă magică, unitatea, avem numai o cacofonie asurzitoare pe voci total disparate.

În loc să ne unim în această zi, aşteptăm cu febrilitate ziua în care o parte a electoratului, va triumfa în detrimentul altor părţi ale acestui electorat.

Această zi este confiscată de politicianisme ieftine dar cu impact pe termen scurt, pentru că nu mai avem perspectiva a ceea ce poate să însemne, un termen lung de aşteptări legitim valabile pentru întreaga naţie.

Şi totuşi..

LA MULŢI ANI! Patrie dragă, La Mulţi Ani! Popor Român.

Fie ca vremurile viitoare, să-ţi fie benefice.

Fie ca fiii tăi plecaţi în bejenie, să se reîntoarcă şi să te reconstruiască din temelii, alături  de cei rămaşi, AICI!

Tîmpiţi au fost tîmpţi mai sînt şi vor mai fi prea mulţi tîmpiţi

O veche vorbă românească spune: dă-i Doamne românului, mintea cea de pe urmă.

Milostiv, Domnul i-o dă! Asta cere românul, asta primeşte: posibilitatea de a se căi de tîmpeniile făcute. Ce pricepe românul din graţia divină? Simplu: pricepe că a mai căpătat un răgaz, o amînare, o posibilitate de a mitici iar şi iar, înfruntarea unei realităţi pe care pur şi simplu, refuză să o accepte; şi miticeşte. Ce nu-i convine domnului miticizant, nu există. E mult mai aproape de sufletul său, cerşetoria vremelnică decît decît înfăptuirea viitoare. Şi se vinde pe doi bani actuali, în detrimentul unor înfăptuiri perspectivale. Se spune că prostia nu doare. La nivel individual, este probabil, adevărat. La nivel general, nu. Prostia individuală se transformă cu lejeritate, din păcate, în tîmpenie masivă care doare! Tîmpenie rezultată din acceptarea fără rezerve, a spălării creierului cu salivă de varan. Mintea cea de pe urmă, a devenit prostia finală: tîmpenia acceptată fără me şi fără mu. Remediu? Pe termen scurt şi mediu, NU! Ne merităm soarta? Da şi nu. Depinde numai decît de mulţi tîmpiţi ne vor hotărî soarta, prin vot democratic. Destul de curînd.