Edenland

Dacă n-aţi plecat încă în concediu sau, dacă v-aţi întors deja şi mai aveţi chef de relaxare, vă sugerez o destinaţie interesantă: Edenland. Situat în pădurea Baloteşti, 

Edenland este un parc de distracţii relativ nou şi amatorul de distracţie are de unde alege: tir cu arcul, plimbare cu bicicleta, ping-pong, paintbal, airsoft, jumping şi regina balului, mersul din copac în copac la înălţime. Există mai multe trasee de la uşor pentru copiii de la 4 la 6 ani,

trasee cu dificultate medie pentru prudenţi

şi trasee dificile pentru temerarii fără limită de vîrstă.

Echipamentul se procură de la faţa locului iar căţărătorii sunt straşnic instruiţi înainte de a intra pe traseu. O repriză de căţărat durează cam trei ore pentru achivalentul a 40 lei. Noi ne-am mulţumit să mergem per pedes cu ochii pe sus, urmărindu-i cu uimire pe piciloi şi pe piciloaice cum se avîntă printre copaci, unii la înălţime mică iar alţii la peste 15 metri înălţime dacă nu cumva chiar mai mult. Am ameţit numai privindu-i! 

Sunt şi ceva maturi printre ei dar nu chiar aşa de mulţi. Am aproximat în parcarea de la intrare că ar fi cea mai mult de o sută de autoturisme. Plus oamenii care au ajuns aici cu microbuzul pus la dispoziţie de patron, microbus care pleacă la ore pare (10, 12, 14, 16) de la capătul liniei 41 de la Casa Presei, şi la ore impare (11, 13, etc) de la Edenland.

Pur şi simplu, pădurea forfoteşte. Evident că este răcoare dar aerul era cam încărcat de umiditate. La un moment dat, am părăsit locul amenajat pentru căţărători şi am mers pe o alee amenajată lîngă gardul împrejmuitor. Ştiam că lipseşte ceva. Ce? Abia cînd am auzit pentru a nu ştiu cîta oară, zgomotul de la avioanele care vin şi pleacă de pe aeroportul din apropiere, am înţeles: din pădurea asta, lipseşte cîntecul de păsărele... le-au alungat oamenii şi de aici... Nu se ştie cum, s-a rătăcit pe aici şi o operă de artă... 

Încă de la intrare eşti avertizat că n-ai voie să intri cu nici-un fel de băutură sau cu de-ale gurii. În regulamentul afişat la intrare, printre altele, este stipulat inclusiv că poţi fi dat afară de cei cîţiva bodigarzi care se plimbă neagresivi, printre petrecăreţi. 

Bun, dar dacă ţi se face cumva foame ce faci? Ai de ales: hot dog la 4 lei, sau meniul cu pui sau cu cîrnaţi, la 22 ron. De baut suc natural de lămîie sau de portocale, rece şi bun. Desert, ai de ales între diferitele soiuri de clătite cu topicuri diverse. Desigur că există şi toaletă numai că eşti avertizat la intrare: atenţie, podeaua este umedă. Deci, atenţie!

Dacă o zi întreagă nu ţi-a fost de ajuns şi n-ai chef să mergi acasă, poţi rămîne şi peste noapte. O sumedenie de căsuţe pitulate în copaci, te aşteaptă primitoare să te odihneşti. Contra cost, desigur. Cum noi ne-am făcut o idee şi practic nu prea mai aveam ce face pe aici, am plecat către ieşire unde l-am găsit pe nenea şoferul prins într-o discuţie îndîrjită cu doi agenţi de pază.

Despre ce vorbeau? Normal: despre diferenţele dintre „înainte” şi „acum”. Cînd a fost mai bine? Şoferul părea să spună că acum, unul dintre agenţi era de părere că înainte, iar celălat părea să fie dacă nu indiferent, măcar la jumătatea dintre părerile celor doi.
Şi ca să vă faceţi o idee

Petrecere plăcută!

NAUFRAGIU CU NABADAI

Pe o insulă uitată din Oceanul Pacifíc / S-a-ntâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic. / Nu ştiu care-a fost motivul: ceaţă, valuri, terorişti, / Cert e c-au scăpat cu viaţă o mulţime de turişti. / Dar să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu, / Cum se joacă cu destine Bunul nostru Dumnezeu. / Că din marea încleştare, din a valurilor sevă, Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o Evă: / Doi broscani şi cu-o broscancă, doi franţuji şi-o franţuzoaică / Doi englezi şi-o englezoaică, doi rusneci şi cu-o rusoaică, / Doi nemţoci cu o nemţoaică, doi arabi şi-o arăboaică, / Şi doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică. / Başca au iesit din valuri, cu noroc, doi mexicani / Şi cu-o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani. / Şi-ncă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşor / Evident că împreună cu americanca lor.

Şi-n final, să vezi necazu’: cocoţaţi frumos pe-o stâncă, / Uite c-au scăpat ai dracu’ doi români şi cu-o româncă!

Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiat / Şapte zile-n care-a naibii, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţa / Să rămană numai unul pe felie cu ragazza.
Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zel / Fac de-o săptămană-ntreagă sex în grup cu mademoiselle.
Englezoii înc-aşteptă, poate pică tam-nesam / Cineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam. / Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaică / Pe vreun kilogram de votcă chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe-urmă la nemţoaica lor / Şi-au plecat în largul zării înotând cu mare zor. Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilă / Negociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă, / Blestemându-şi a ei soartă îi priveşte pofticioasă. / Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să trateze / Cum să vândă mexicanca sau măcar s-o-nchirieze.
Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperă / Povestindu-le de drepturi, liberate, carieră… / Iar românii cei uniţi în cultură şi idei / Au format fix trei partide şi se ceartă între ei.

 Sorin Olariu

BLOGUL ZILEI  :  http://olariusorin.blogspot.com/

Dialogul pe la noi

În volumul Seminţe apărut la Humanitas în 2008, filosoful Alexandru Dragomir spune:

- La noi, dialogul rareori depăşeşte faza “cine are dreptate”, respectiv “care pe care”. Şi cum ar putea-o depăşi? În dialog, fiecare se consideră egal cu interlocutorul, altfel ar fi vorba despre un proces de învăţare. Iar ce spune fiecare (“părerea lui”) este ce a gîndit, gîndirea lui. Dacă iese că nu are dreptate, resimte nu numai că nu e aşa cum a gîndit el, ci şi, în primul rînd, că a greşit în gîndirea lui, că a gîndit greşit. Şi cum omul este, cică, raţional, resimte asta ca pe ceva grav, ba poate ca pe cel mai grav lucru. Deci rezultatul dialogului este resimţit de fiecare personal, şi nicidecum în ce priveşte obiectul discuţiei. Rezultatul dialogului se mută de pe obiect pe persoană, în speţă pe “X e mai deştept”, respectiv “Y e mai prost”, în care – şi asta e important -, X ori Y pot fi EU.

De aici se vede înţelepciunea lui Socrate atunci cînd declară, de la bun început, “că nu ştie”. Înţelepciunea lui Socrate înseamnă că el stă pe post de prost.

De asta discuţiile de pe la noi alunecă foarte repede în : “stai să-ţi spun eu”, “ascultă-mă pe mine”, “nu ştii (nu eşti expert, specialist, informat etc), eu ştiu mai bine” – şi toate numai pentru a aluneca de la situaţia de dialog la situaţia de învăţare, în care, fireşte, Eu este învăţătorul. Cumpăna dialogului (doi interlocutori egali) se pierde în felul acesta – ceea ce nu înseamnă că avem nevoie de un nou Socrate. După 2500 de ani, nu putem să o luăm aşa. Nevoia pe care o avem azi e de deprindere, de o disciplină pe care de acum o ştim, dar pe care incultura noastră ne împiedică să o realizăm.

Cursa Malayesia MH17 nu este Lusitania

Doborarea avionului malayesian de catre o racheta lansata de separatistii pro-rusi a fost comparata de multi analisti cu scufundarea Lusitaniei in 1915 de catre un submarin german. Mai multi analisti s-au grabit sa faca paralele intre cele doua evenimente si au ajuns la concluzia ca in tragedia avionului de pasageri va determina lumea occidentala sa ia atitudine fata de actiunile expansioniste ale lui Vladmir Putin. Nu ma numar printre cei care gandesc astfel si nu pentru ca as dovedi simpatie pentru actiunile Rusiei in est ci pentru ca in actuala situatie internationala, din pacate, Occidentul are nevoie de Rusia si nu doar din punct de vedere  economic ci si politic si militar.

Spun asta pentru ca in timp ce presa internationala da o mare atentie dramelor umane legate de avionul malayesian, in Orient, lucrurile se inscriu pe o turnanta din ce in ce mai proasta. 

Citeşte  mai departe  AICI

MRU si supa de moluste: un sacrificiu inutil

O analiză complexă a situaţiei politice actuale din România
Partea întîi AICI
Partea a doua AICI
Merită citit!

Limpede

Cel puţin, aşa mi se pare mie: dreapta reprezentată de pdl+pnl ne va propune un candidat pentru alegerile prezidenţiale; candidat care va fi desemnat nu se ştie cînd, alegerea dumnealor, a unificatorilor, urmînd a fi găsirea celui mai bun candidat dintre domnul Predoiu, fie numele său binecuvîntat de toţi infractorii care au viaţă mai uşoară după promulgarea codurilor penale şi domnul Johanis, primarul Sibiului, de atîta amar de vreme primar, deşi nimeni n-a reuşit să afle ce anume îl califică pentru o funcţie publică pe acest simpatic? dar ermetic, sas/neamţ.

MRU a ales să se retragă din competiţia prezidenţială negociindu-şi un post de conducere în pdl unde va fi desigur, unul dintre arizanii contopirii pdl (Blaga ştie de ce) în partidul care a fost parte activă la lovitura de stat din 2012, adică pnl.

Rămîne pe dinafara alianţei dreptacilor pmp, cu candidatul anunţat de doamna Udrea şi confirmat de preşedintele Băsescu: Diaconescu. Nu Dan ci, Cristian.

Domnul Cataramă vine să întregească galeria de indivizi care se vor hrăni toată viaţa lor, din onoarea de a-şi fi depus candidatura la prezidenţiale. Nepoţii lor vor avea cu ce se mîndri!

Doamna Macovei se alintă şi afirmă la rîndu-i că tare mult i-ar plăcea să fie măsurată/analizată/sondată pentru acest tip de alegeri. Niet! Zis-a domnul Blaga, că aici nu e pe toane.

Corect, nu e pe toane: numai cine nu vrea să vadă nu pricepe imensul blat: toţi dreptacii luptă din răsputeri ca după zece ani de preşedinţie Băsescu, să aibă şi pesedeaua MĂCAR un mandat la trei coceni!

De ce? Vă las să ghiciţi. Indiciu: pariu că viitoarele alegeri parlamentare din 2016, vor fi cîştigate de actualii blatişti; iar unul dintre ei, poate chiar MRU, va fi desemnat prim ministru? 

Schimbă-i cu forţa

Parcă ăsta era sloganul partidului FC. Chiar mi-au plăcut concizia şi ţinta acestui slogan. Drept urmare, la europarlamentare am votat Lista lui MRU. Cer scuze că n-am reţinut nici-un alt nume de pe acea listă pe care am parcurs-o atent, listă compusă numai din oameni ireproşabili dpdv moral şi valoroşi ca pregătire profesională, dar acest lucru  este oricum, secundar.

Ulterior, cînd s-a scindat PDL şi a apărut PMP, n-am avut nicio tresărire. Pur şi simplu nu mi-a păsat. Nici cînd PDL şi PNL au anunţat unireo/absorbţio/fuziuneo sau ce-o mai fi, iar nu m-a interesat subiectul. Am contat în continuare pe FC conştient de faptul că anul acesta este posibil să n-aibă succes la prezidenţiale, convins fiind în schimb că acest partid se va pregăti cu tenacitate şi temeinicie pentru viitoarele alegeri.

De ceva vreme se auzea insistent un zvon: că FC se va lăsa absorbit/topit/etc în PDL. Circumspect, am aşteptat o poziţie oficială. Ei bine, această poziţie a venit: cu seninătate, domnul MRU a anunţat că acceptă funcţia de prim cărător al mapei domnului Blaga.

Ei bine, tot cu seninătate anunţ şi eu: nu doar că nu mai vreau să ştiu de pmp,pdl,pnl,fc şi alte găşti de profitori ai naivităţii bietului electorat, dar şi că nu voi participa la alegerile prezidenţiale din acest an chiar de-ar fi să iasă preşedinte Scaraoţki în persoană.

S-a terminat cu sloganul domnului Carp: acum, lupta cu socialiştii poate să înceapă, s-a terminat şi cu alegerea răului cel mai mic, despre care nu se mai ştie prea bine care e.

Nu mai vreau să ştiu chiar nimic de aceşti swingeri politici care s-au luat peste tot şi în toate poziţiile toţi pe toate şi toate pe toţi.

Chiar aştept o mişcare venită de jos, care chiar să-i schimbe cu forţa pe toţi aceşti mincinoşi avizi de putere şi de averi nemuncite!  

Papa şi orfanul

„S-a întîmplat în Polonia, imediat după război. Un om salvase din Holocaust un copil evreu, ascunzîndu-l de nemţi cu grijă şi devotament pe toată durata ocupaţiei. Părinţii lui pieriseră. Acum, după ce primejdia trecuse, omul veni într-o zi cu copilul la un preot cerîndu-i să-l boteze. Omului, un bun catolic, îi păsa desigur de mîntuirea veşnică a sufletului copilului. Spre surprinderea lui însă, preotul îl întrebă: Crezi că părinţii lui  ar fi fost de acord cu botezul? Nu, admise omul, din cîte i-am cunoscut. Ar fi dorit să fie crescut ca evreu.  Atunci, zise preotul, el nu trebuie botezat. Preotul acesta purta numele de Carol Wojtila; posteritatea îl va cunoaşte întotdeauna sub numele de Papa Ioan-Paul al II-lea.

Ne închipuim şocul omului: era creştin, catolic şi era convins că deţine adevărul; iar adevărul – cităm din nou celebra spusă din Evanghelia după Ioan – vă face liberi. Era deci liber, se gîndea el, fiindcă credea în Cristos; or, credinţa lui îi poruncea – credea el – să-l salveze şi spiritual pe copilul pe care îl salvase trupeşte şi să-l facă şi pe el liber întru Cristos. Greşit, îl contrazice preotul: a răpi un copil din comunitatea lui persecutată, aproape exterminată, incapabilă să se opună, nu-i un act moral, deoarece impune silnic copilului o condiţie pe care părinţii să-i n-au dorit-o, ba poate chiar au detestat-o. A dori să-l creştinezi în pofida acelora nu-i decît echivalentul edulcorat al unui botez forţat, din cauză că privează de libertate şi pe părinţi post mortem, şi pe copil în viaţă. Omul care, plin de bune intenţii şi de credinţă în Dumnezeu, voia să boteze copilul se abătuse de la adevăr şi îşi compromisese, în consecinţă, propria libertate. De ce? Deoarece voia să o ia altora.”

Am selectat acest fragment din cartea domnului Andrei Cornea / Miracolul / Humanitas / 2014 / pag. 46.

De ce? Vă las să înţelegeţi ce vreţi.  Mă întreb numai, cum ar fi procedat un musulman cu acest copil. 

De pe FB

Am citit pe FB un status: 

“O decizie istorica: fuziunea prin comasare (nu prin absorbtie) PDL - PNL. Urmeaza o noua fuziune (de data aceasta prin absorbtie): cea a FC de catre PDL. Statut, program politic, sigla, steag - toate noi. Satisfactia lucrului bine facut. Batalia politica cu stanga socialista poate sa inceapa.”

Am citit iar. Nu există dubiu: dintr-un intelectual distins şi apreciat, un cunoscut profesor s-a transformat aproape peste noapte într-un banal propagandist (ca să nu spun postac).

O cunoscută jurnalistă a replicat: “Bătălia cu stânga poate să înceapă? N-am avut încă motiv de râs pe ziua de azi. Merci.”

Atunci mi-am făcut curaj şi am spus şi eu cîte ceva:

Cred că tocmai această cîrdăşie îi va convinge pe mulţi simpatizanţi ai dreptei (atîta cum şi cîtă e) să stea acasă la alegeri. Am impresia că jocurile sunt făcute: după zece ani de preşedinţie Băsescu, urmează măcar un mandat de preşedinte prentru PSD. Altfel, nu-mi explic inclusiv alipirea FC la această construcţie. Eu cel puţin, nu voi vota niciodată o alianţă în care se regăsesc autorii puciului din 2012.

+

 PDL nu pricepe un lucru elementar: că neavînd electorat captiv, nu se poate alipi de un partid părtaş la puciul din 2012 socotind că puţinii votanţi pe care-i mai mare se alătură/adună automat la puţinii votanţi ai PNL, şi că votanţii lui MRU se vor alinia automat şi vor vota proiectul politic presupus a fi antipsd. Eroare gravă domnilor! Votanţii dumneavoastră au votat proiectul preşedintelui Băsescu: ARDE-I pe corupţi! Ori dacă mizaţi pe amnezia celor care-au suferit fizic, la puciul din 2012, aşteptaţi-vă ca în afară de votul venit de la familiile dumneavoastră, să nu mai aveţi prea mult sprijin de la electoratul antipsd.

+

Altele în acelaşi ton.

Trec peste reacţia domnului professor care a oscilat între persiflare şi iritare sfîrşind cu o democratică cenzură şi vă întreb: netezesc dreptacii calea către o victorie a PSD+acoliţii lor în lupta(?) pentru Cotroceni?

Cam aşa, la zi

Privesc vag amuzat, cum toţi epigonii preşedintelui încearcă să i se substituie. Cred că pe aceşti oameni, ca să nu le spun altfel, îi chinuie neputinţa de a-şi face/construi o identitate politică; respectiv, o aură la care să se închine toţi cei care au crezut în proiectul preşedintelui Băsescu: ARDE-I pe corupţi! 
Ei bine dragilor, vă spun secretul lui Polichinelle: sunteţi cu toţii, nişte micimani. N-aveţi proiect, n-aveţi anvergură, n-aveţi credibilitate. Sunteţi nuli dpdv politic. TOŢI! De ce? Pentru că faceţi greşeala pe care a făcut-o PDL, în momentele sale de glorie: a crezut că are un electorat captiv, aşa cum are psd. Zero electorat captiv dar, cred că nu vă pasă prea tare de chestia asta.

+

Bon. S-a născut Varza de Harvard.  
Acum e clar de ce-a pus-o tonta ministreasă? 
Pentru că obiectivul urmărit de psd este limpede: să distrugă macrostabilitatea economiei. 
Asta a făcut şi motocicleanu, remember? 
Aloooo opoziţia, se aude? Dormiţi pe voi.

+

Nu-l subestimaţi pe Ponta! 
Este un trăgător de spuză pe turta sa, (aproape) imbatabil. 
Individul este mult mai periculos decît pare pentru că este viclean; viclean mult peste imaginaţia omului obişnuit, despre viclenie. 
Acest individ este amoral, nu imoral. 
Din păcate, cei 40% dintre cetăţenii care se declară dispuşi să-l voteze sunt aidoma lui. 
Aici este pericolul reprezentat de mitomanul plagiator: se bazează pe cei mulţi, proşti şi la fel de vicleni (aproape) ca el. 
Remember teoria populară? : A furat daaar, ne-a dat şi nouă cîte ceva, saaau, ne-a lăsat şi pe noi să furăm. 
Noapte bună, România, noapte bună!

Gata CM 2014

N-am ţinut cu nemţii dar eram sigur că vor cîştiga. Pentru următorul campionat mondial de fotbal, care va avea loc în Rusia, am un singur lucru de spus: hai sictir FIFA!

Finala

- guest post -

Lupta ptr castigarea cupei mondiale la fotbal se va da duminica intre Germania si Argentina. O finala clasica, o ocazie unica ptr Germania sa razbune finala pierduta in Mexic 1986 in fata echipei Argentinei al carei capitan era Diego Maradona. O finala pierduta nemeritat datorita unui gol marcat cu mana de acelasi Maradona. Dar aceasta este doar istorie antica din perspectiva fotbalului contemporan. Duminica se vor intalni nu doar reprezentantele Europei si Americii ci si exponentele a doua stiluri de joc iar partida va fi o confruntare intre viitorul si trecutul fotbalului mondial. Va castiga Germania care a reusit sa reinventeze jocul de pase reducand numarul acestora si reintroducand atacul in forta si bazandu-se pe puterea cumulative a echipei sau va avea din nou castig de cauza o echipa de lider? Va castiga Germania care a aratat ca o campioana mondiala si a muncit ptr aceasta onoare sau se va impune Argentina care nu a impresionat pe nimeni dar a stiut sa profite de ocaziile care i s-au oferit?

Semifinalele care au consfintit aceasta confruntare au fost cat se poate de diferite. Germania s-a impus dupa un joc spectaculos in fata unei echipe a Brazliei neputincioase iar Argentina s-a calificat la finalul unui meci in care nu s-a intamplat nimic, in care Messi nu s-a vazut aproape deloc si in care amandoua echipele s-au temut sa joace din frica de a pierde partida.

Ce se poate spune despre o echipa care pierde la 6 goluri diferenta intr-o semifinala de Campionat Mondial? Daca Germania s-ar fi confruntat cu FC Tandarei sau cu Juventus Colentina acest scor ar fi fost poate chiar onorabil. Dar cand adversara batuta mar la un scor istoric fara precedent in istoria campionatelor mondiale se numeste Brazilia, oricine se poate intreba cum de a ajuns o echipa atat de slaba intr-o faza atat de inaintata a competitiei. Mai mult, este oare posibil ca Brazilia sa fi intrat intr-un declin sportiv ce nu mai poate fi redresat? Raspunsul la prima intrebare este simplu: prin grija FIFA, prin arbitraje mai mult decat indoielnice, Brazilia a reusit sa fie impinsa nemeritat in semifinala campionatului mondial. Raspunsul la cea de a doua intrebare este mai greu de dat dar inclin sa cred ca o echipa nationala care se prabuseste fizic si psihic in absenta a doi jucatori importanti are carente mult mai grave decat emotivitatea afisata la inceputul si finalul meciului.

In ceea ce priveste meciul fara istoric dintre Argentina si Olanda nu pot spune decat ca a aratat ca tacticizarea excesiva nu doar ca plictiseste spectatorii dar nici nu da rezultatele scontate. Olanda care a macelarit Spania, campioana mondiala din Africa de Sud, s-a temut sa isi depaseasca statutul de surpriza a acestei competitii si a mizat totul pe loteria loviturilor de departajare uitand proverbul ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. Argentina, care nu a stralucit defel pe parcursul intregii competitii, a avut marele merit de a fi reusit sa isi tina nervii in frau si sa nu rateze loviturile de la 11 m.

Eu as indrazni sa pariez pe Germania si voi sustine o echipa care stie cand sa apese pe acceleratie, care stie sa joace si nu doar sa paseze de dragul paselor. Ma intreb oare pe cine vor sustine spectatorii brazilieni: echipa Germaniei care a trimis nationala Braziliei in compania onoranta a Zairului si Haiti (alte echipe care au reusit sa fie conduse la pauza unui meci de campionat mondial cu 5 goluri diferenta) sau eternal rivala Argentina? Nu as vrea sa fiu pusa sa fac o astfel de alegere si nu cred ca exista suficiente antidepresante, bauturi alchoolice si leacuri vrajitoresti ptr a da o solutie care sa linisteasca sufletul zdrobit al brazilienilor.

Clemy

Sport şi politică

- guest post -

Saptamana care s-a incheiat a stat sub semnul sportului: de la aristocraticul tenis la popularul fotbal, trecand prin inceputul Turului Frantei, week endul sportiv a avut ceva ptr fiecare amator de sport din Romania si din lume.

Ptr romani insa inclin sa cred ca tenisul a intrecut in ultimele luni in popularitate fotbalul prin prisma rezultatelor Simonei Halep. Cum este oare posibil asta?

Tenisul si fotbalul sunt doua sporturi cat se poate de diferite. Nu doar ca tenisul este un sport individual dar este si scump, este mostenitorul jocurilor regilor Frantei si Angliei, iar popularitatea lui in ultimii 150 de ani se datoreaza in buna parte lui Eduard al 7-lea, un entuziast al acestui joc. Fotbalul in schimb este sportul maselor largi populare, este sportul de echipa prin excelenta. Asta nu inseamna ca fotbalul nu a cunoscut personalitati individuale de exceptie. De la Pele, la Beckenbauer, la Maradona, Hagi si Beckham, sunt numerosi jucatorii care au intrat in legenda datorita calitatilor lor exceptionale. Dar acesti jucatori au reusit sa aiba un impact asupra jocului doar in masura in care au avut colegi de echipe aproape tot la fel de buni ca si ei. Un jucator de tenis, fie el Federer, Agassi, Nadal sau Becker nu are nevoie decat de propria persoana si performantele tin pana la urma de forma fizica si de circumstante.

Romania a urmarit cu sufletul la gura nu mondialul Brazilian ci turneul de la Wimblendon unde Simona Halep a reusit sa ajunga in semifinale. Intr-o tara in care mediocritatea este salutata si invarteala marunta este considerata normala, o tara in care guvernul se chinuie sa creasca numarul de studenti la facultatile private (adevarate fabrici de diplome) natiunea admira o fata care a reusit sa ajunga intre primele cinci jucatoare ale lumii sfidand normele nationale si apeland la munca si seriozitate. Simona Halep este imaginea pe care noi romanii dorim sa o proiectam despre noi insine si nu cea pe care o vedem in fiecare zi in oglinda personala si colectiva. Succesul ei este si succesul nostru, victoriile ei sunt un symbol al unei iertari mentale colective.

Nu a mirat pe nimeni faptul ca Romania nu s-a calificat la acest campionat mondial. Ptr ca echipa nationala sa fi jucat in Brazilia ar fi fost necesar un miracol de care nici toate moastele si icoanele facatoare de minuni din tara nu ar fi fost in stare sa il faca posibil. Putem deci sa ne intrebam cum se face ca o tara ca Costa Rica, sa ajunga in sferturi iar Romania sa chibiteze pe margini? Are Costa Rica o liga nationala mai puternica decat cea din Romania? Categoric nu. Dar federatia Costa Ricana pune pret pe cinste si munca, pe cand federatia Romana de fotbal prefera blatul si invarteala care umple buzunarele. Cu o astfel de reteta, cu un campionat mondial care se zbate in cea mai mocirloasa mediocritate, Romania va privi la televizor multe alte campionate mondiale si europene.

Sigur, sportul este si un vehicol politic. In Brazilia si Argentina de pilda, fotbalul nu este doar un sport, ci o cvasi religie, un mijloc de a tine in frau o populatie care se confrunta cu grave probleme economice. O populatie care isi tine rasuflarea in timpul unui meci, care e mai atenta la freza unui sportiv sau comenteaza ad nausem o faza de joc va da mai putina atentie activitatilor politice ale guvernantilor. Iar in Romania, in lipsa calificarii Nationalei de fotbal la campionatul mondial, guvernantii se agata de Simona Halep in speranta ca imaginea ei buna se va transforma si asupra lor. Cum poate fi altfel calificat gestul lui Victor Ponta care se si grabise sa-si reserve un bilet ptr finala feminina de la Wimblendon in speranta ca va fi prezentat sustinandu-si din tribune compatrioata.

Romania consuma o enorma energie in pasiunea sportiva nu ptr ca romanul ar fi mare amator de activitati fizice dar ptr ca este mai usor sa comentezi fotbal, tenis, gimnastica, etc, sa te implicit, sa ai o opinie, decat sa te implici direct in spatiul civic. Romanul sta lipit de ecranul televizorului cu o bere in fata uitandu-se la un meci dar nu se deranjeaza sa mearga la vot. A vota inseamna un efort de integritate civica, un efort pe care romanul de rand nu este inca gata sa il faca. Romanul admira curajul si tenacitatea unei sportive dar nu are puterea sa aplice aceleasi calitati in viata personala si cea colectiva.

Clemy

Să nu uităm

Să ne reamintim

3 iulie 2012

Avocatul Poporului este schimbat din functie de USL, care are majoritatea in Parlament si este la putere din mai 2012. Schimbarea Avocatului Poporului este contrara legii: conform art. 9 alin. 2 din Legea35/1997 „revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face … pe baza raportului comun al comisiilor juridiceale celor două Camere ale Parlamentului”. Sedinta extraordinara a Parlamentului pentru revocarea si inlocuireaAvocatului Poporului a fost convocata in absenta raportului Comisiilor juridice. Noul Avocat al Poporului, Valer Dorneanu, a fost membru al Partidului Social Democrat (PSD) timp de 10 ani (2000-2010) si deputat  PSD timp de 8 ani (2000-2008).

Important: doar Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constitutionala cu privire la constitutionalitatea Ordonantelor de Urgenta adoptate de Guvern. In zilele urmatoare, Guvernul adopta Ordonante de Urgenta, pe care Avocatul Poporului nu le contesta in ciuda sesizarilor primite de la ONG-uri si cetateni.

4 iulie 2012

GuvernulPonta adopta Ordonanta de Urgenta nr.38 care modifica art. 27 din Legea privind Curtea Constitutionala (Legea 47/1992). 

•  Art. 27 inainte de schimbare:  “Curtea Constituţionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuiadintre presedinţii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numarde cel putin 50 de deputaţi sau de cel putin 25 desenatori”.
•  Art. 27 dupa schimbare: “Curtea Constitutionala se pronunta asupraconstitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintrepresedinţii celor doua camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de celputin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori”(partea marcata in negru a fost eliminata)

(a) Important:  suspendarea Presedintelui va avea loc dupa 2zile, pe 6 iulie, printr-o “hotarare” a Parlamentului. Ca urmare a schimbarii legii, aceasta hotarare a Parlamentului nu va putea fi supusa controlului de constitutionalitate al Curtii Constitutionale.

(b) Ordonantade urgenta este publicata in Monitorul Oficial) in aceeasi zi in care a fost emisa, pe 4 iulie si intra in vigoare imediat[1].

(c) Ordonantade urgenta incalca art. 115 alin. 6 din Constitutie: “Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului….”. Aceasta Ordonanta de Urgenta:

-        afecteaza regimul Parlamentului si al Curtii Constitutionale, ambele fiind institutii fundamentale ale statului, fiind reglementate in Constitutie;

-        a fost adoptata exact in domeniul legilor constitutionale, unde Constitutia interzice adoptarea de Ordonante de Urgenta;

-        urgenta nu este justificata;

-        o propunere legislativa similara fusese adoptata de Parlament cu cateva zile inainte si era in analiza Curtii Constitutionale; Ordonanta de Urgenta a copiat aceasta modificare fara a astepta decizia Curtii Constitutionale. Petitiile adresate Avocatului Poporului prin care i se cereasa le conteste la Curtea Constitutionala au fost ignorate. Noul Avocat al Poporului a tacut.

5 iulie 2012

•  Procedura de suspendare a Presedintelui incepe: documentul USL care pretinde ca Presedintele a savarsit “fapte grave prin care incalca prevederileConstitutiei”[2] este citit in Parlament. Presedintele raspunde acuzatiilor.
•  Votul pentru suspendare este stabilit pentru a doua zi, 6 iulie.
•  Crin Antonescu, presedintele PNL, nou numit Presedinte al Senatului (contrar Regulamentului si deciziilor Curtii Constitutionale), cere Curtii Constitutionale sa dea un “aviz” pana a doua zi la prinz, ora 12.00, si afirma ca Parlamentul va continua procedura de suspendare chiar si fara avizul Curtii, desi acesta este obligatoriu. Avizul CurtiiConstitutionale este cerut de art. 95 din Constitutie, care nu prevede niciun termen limita. O astfel de cerere nu a fost facuta niciodata dupa 1990.
•  In aceeasi seara, Guvernul Ponta adopta Ordonanta de Urgenta nr. 41 pentru modificarea art. 10 din Legea 3/2000 privind referendumul. Este publicata in aceeasi seara in Monitorul Oficial si intra invigoare:  

 Art. 10, inainte de schimbare: „Demiterea Preşedintelui României este aprobatã dacã a întrunit majoritatea voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale.”

Art. 10,dupa schimbare: „Prin derogare de la art. 5alin. (2)*,demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.”   

*Art. 5, alin (2): „Referendumul este valabil dacã la acesta participã cel puţin jumãtate plus unul din numãrul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

         Important:

-        (a)schimbarea se refera doar la referendumul pentru demiterea Presedintelui;pentru ca orice alt referendum sa fie validat, cerinta ca majoritatea persoanelor inscrise pe listele electorale sa participle la vot nu a fost modificata;

-        (b) prevederile legale privind referendumul de demitere a presedintelui au fost schimbate in mijlocul procedurii de suspendare.      

6 iulie 2012

•  14.00:  CurteaConstitutionala emite avizul: nu raspune clar da sau nu cu privire la intreaga cerere de suspendare a USL, insa nu  afirma, in cazul niciuneia dintre acuzatiile aduse de USL, ca Presedintele ar fi savarsit “fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei”, ceea ce echivaleaza cu un aviz negativ pentru suspendare. Unul din judecatorii Curtii Constitutionale afirma ca a fost amenintat si depune o plangere la Parchetul General.
•  17.00: Parlamentul dezbate suspendarea si voteaza; desi Crin Antonescu, noul presedinte al Senatului anunta la inceputul sesiunii ca avizul Curtii Constitutionale va fi citit in Plen, avizul nu este citit, iar obiectiile opozitiei sunt respinse; intreaga procedura se termina in jurul orei 20.00. Presedintele este suspendat cu 256 de voturi prin hotarare a Parlamentului. Data referendumului privind eventuala demitere a Presedintelui este stabilita pentru 29 iulie.

Procedura de suspendare a durat doua zile si au fost schimbate legi inainte si in timpul procedurii.

[1] Monitorul Oficial a fost mutat in subordineaPrimului Ministru pe 27 iunie tot prin Ordonanta de Urgenat; pana la aceastadata, Monitorul Oficial a fost in subordinea Parlamentului.

[2] Art. 95, alin. (1) dinConstitutie spune ca Presedintele poate fi suspendat doar daca a savarsit”fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei”.

Răspuns

Iubita mea, trecut-am printre stele, cu suflet aripat de iureşe dorinţi; lumina lor de-amăgitoare iele, ne-au depărtat de sfinţi şi de părinţi. Piară lumea, piară cerul, piară şi întreg misterul vremilor ce-au fost şi care vin. Piară chiar speranţa vană, piară falşii în sutană piară şi minciuna-n strană. Noi în lumea asta mică iubim cerul, vântul şi pămîntul chiar  de-o fi cîndva, cumva, şi vremea să pierim.

Da

.

Iubire,lacrima de stea,

Nu simti sperantele cum pier,

Cum scade viata mea si-a ta?

Se-nfrunta zeii nostri -n Cer.

Sa pleci desculta,mandro-n Cer

S-ajungi la zeii rai si cruzi,

Nu vezi sperantele cum pier?

Nu vezi,iubito si n-auzi...

Sa strigi,iubito,sa te-aud

Ca lumea noastra-i in dureri,

Caci sub destinul rau si crud,

N-avem sperante de-nvieri,

N-avem nici vreme sa iubim.

Nu vezi sperantele cum pier?

Cum inseram si asfintim?

Ne-om intalni,iubito-n Cer...

Revolta lui Berceanu

- guest post - 

Preocupata cu scandalul declansat de neinvitarea presedintelui Basescu la festivitatile consacrate celor 150 de ani de la infiintarea Senatului, presa romaneasca a dat putina atentie unui interviu dat de Radu Berceanu ptr portalul informativ ziare.com.

Radu Berceanu, care a iesit din prim planul vietii politice de o vreme, a aparut la rampa si a spus cateva adevaruri pe care nu avea nimeni curajul sa le rosteasca. Primul adevar il reprzinta faptul ca despartirea lui Traian Basescu de PDL nu s-a datorat unor diferente ideologice sau ptr ca partidul nu s-a reformat din interior ci ptr ca Elena Udrea nu a fost aleasa presedinte. “Dl Basescu a vrut sa iasa Elena Udrea si a facut toate demersurile, a vorbit cu oameni, cu presedinti de organizatii”, a spus fostul ministru in mai multe guverne post decembriste. Il cred pe cuvant pe Radu Berceanu ptr ca din postura domniei sale de vechi lider al PD, domnia sa ii cunoaste pe aproape toti liderii judeteni ai PDL si nu ma indoiesc ca nu au fost putini cei care i s-au plans de interventia prezidentiala. Cel de-al doilea adevar spus de harsitul in lupte politice Radu Berceanu este legat de faptul ca PMP nu mai are nici un viitor in acest moment.Si asta, ptr ca in acest moment baza partidului se imprastie in cele patru zari. Este vorba de oamenii din Fundatia Miscarea Populara, oamenii care au pus umarul la infiintarea partidului, care au strans semnaturi si care au garantat cu numele lor creearea unui partid politic care se dorea “altfel”. Ptr un partid relativ nou, fara primari si consilieri locali si judeteni (fara structurile locale de influenta) contributia acestor oameni este covarsitoare. Radu Berceanu intelege acest adevar ptr ca spre deosebire de Elena Udrea a facut parte din acei oameni care au pus umarul la crearea PD, la ridicarea unui partid din ramasitele deviationiste ale FSN desprinse din partidul mama dupa debarcarea lui Petre Roman din functia de premier. Falanga condusa de Petre Roman, Radu Berceanu si Traian Basescu a avut un success relativ ptr ca a fost o despartire ideologica si ptr ca a avut oameni dispusi sa munceasca din greu ptr o constructie politica. PMP pierde ptr ca, cel putin pe hartie, nu este diferit ideologic de PDL (isi impart acelasi electorat), si ca despartirea de partidul mama s-a facut pe motive personale. Intre vechiul om de partid Vasile Blaga si nou venita si veleitara Elena Udrea, oamenii din PDL l-au preferat pe primul chiar daca se simt inca obligati sefului statului.

Partea a doua a interviului lui Radu Berceanu se anunta de pe acum extrem de interesanta!

Clemy

Un proiect eşuat = pmp

80% din delegatii la congresul PMP de ieri au decis ca Elena Udrea sa devina presedintele partidului. Un vot care era cert din momentul in care doamna Udrea si-a anuntat candidatura la presedentia partidului si a anuntat ca de aceasta data “urnele nu vor mai fi furate”. O decizie care va fi nefasta acestei formatiuni politice ptr ca trece cu vederea antipatia populara fata de aceasta doamna.

Cu Elena Udrea lider de facto si de jure, PMP nu se va putea alatura nici unei constructii politice care sa reuneasca partidele declarate de dreapta si va face ca alianta dintre PDL si PNL sa para pana la urma digerabila. Nici Vasile Blaga, nici Klaus Johannis si nici Mihai Razvan Ungureanu nu vor accepta sa joace rolul de décor in piesa in care va evolua doamna Udrea. Nimeni nu va fi dispus sa ii suporte hachitele si sa o lase sa isi aroge calitatea de reprezentanta a opozitiei. Merita deci sa ne intrebam  incotro se va indrepta PMP-ul de unul singur? Cati oameni vor fi dispusi sa munceasca ptr ca o nulitate sa se fataie prin studiourile televiziunilor si sa debiteze in cazuri fericite platitudini, si de cele mai multe ori, tampenii cat roata carului? Va face aceasta izolare politica combinata cu agresivitatea Elenei Udrea ca PSD sa-si impuna propriul candidat la alegerile prezidentiale de peste cateva luni?

Voi repeata ce am spus in repetate randuri. Pe Elena Udrea nu o califica nici o isprava drept lider al unei organizatii politice. In functia de presedinte a organizatiei PDL Bucuresti doamna Udrea a reusit contraperformanta nu doar de a pierde primaria capitalei, dar si toate cele sase sectoare, sa nu reuseasca sa aiba un candidat decent, si s-a facut de ras promovand personaje de circ ca Silviu Prigoana. Acest adevar este suparator atat ptr simpatizantii doamnei Udrea cat si ptr cei ai presedintelui Basescu. Spun acest lucru ptr ca fara sprijinul prezidential doamna Udrea nu ar fi ajuns niciodata sa I se fi dat un partid pe mana si fara sa se fi legat la cap cu aceasta doamna, mandatul dublu al presedintelui Basescu ar fi aratat cu totul altfel. Adversitatea mea fata de doamna Udrea nu este rezultatul invidiei feminine ci o veche opozitie fata de prostia agresiva. Am sperat, poate naiv, ca in ceasul al 12-lea, presedintele Basescu va intelege sa isi ia mana de pe acest personaj nociv. Nu a facut acest gest poate dintr-o mandrie prost inteleasa, poate ptr ca nu vrea sa recunoasca public ca a gresit atunci cand a pariat pe o martoaga rapciugoasa care tot promite ca daca I se va oferi un jaratec mai de soi va deveni cal inaripat.

Odata cu saltarea Elenei Udrea in functia de presedinte a PMP a avut loc si delimitarea electorala a unei bune parti a electoratului de dreapta de Traian Basescu. Este o delimitare trista ptr multi din votantii presedintelui. Nu am nici o indoiala ca viitoarele sondaje de opinie vor reflecta acest lucru.

Rezultatul direct al acestei nefericite promovari in functie va fi cresterea absenteismului si dezamagirii electoratului care ar trebui sa fie cel mai determinat in acest moment, electoratul de dreapta. Iar rezultatul indirect va fi Acela ca cel putin ptr o buna bucata de vreme va exista putin apetit in acelasi electorat ptr constructia unei noi formatiuni de dreapta.

Dreapta romaneasca se va reconfigura mai devreme sau mai tarziu dar o va face doar dupa ce va suferi mai multe si usturatoare infrangeri la care presedintele Basescu si Elena Udrea vor fi fost complici.

 Clemy

Simona Halep, reper de performanţă

-guest post-

Simona Halep va juca sambata finala turneului de tenis de la Rolland Garos, o performanta cu merite istorice ptr ca din 1980, nici un roman nu a ajuns atat de departe intr-un turneu de mare slem.

Simona Halep, pe care fostul mare jucator de tenis American Brad Gilbert a poreclit-o “jalapeno” (sau “ardeiasul iute” intr-o traducere aproximativa), dovedeste prin rezultatele pe care le-a obtinut in ultimul an ca munca si seriozitatea te pot duce foarte departe in viata. Talentul nu este totul in sport. Din contra. Talentul fara munca si dedicatie nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Dar faptul ca Simona Halep nu se incadreaza in portretul robot al sportivului autohton (care pune mai mult pret pe talent decat pe antrenament, caruia ii place sa apara in revistele glossy cu o masina ultraluxoasa, etc). Spre deosebire de multi sportivi autohtoni, Simona Halep nu da vina pe soarta ptr nereusite, nu acuza arbitrii si nu cere interventia divina ptr a o ajuta sa castige un meci.

Performanta Simonei Halep ar trebui sa fie un motiv de mandrie si bucurie ptr toti romanii dar, din pacate, sunt destui cei care stramba din nas in fata acestei performante. Cei care sunt gata sa ii diminueze meritele Simonei sustin ca constanteanca nu ar fi ajuns atat de departe in turneu daca Serena Williams sau Li Na ar fi ramas in competitie. Aceasta este o speculatie nedreapta. Cei care fac aceste afirmatii uita ca singura, fara antrenor, Simona Halep a ajuns in sferturi la Melbourne, si ca anul trecut a castigat nu mai putin de sase turnee. Aceste performante au facut-o pe Simona sa fie cap de serie in turneul de la Paris si, deci, sa beneficieze de un culoar favorabil. Dar si eliminatele in fazele incipiente ale competitiei (Serena Williams si Li Na) au beneficiat de conditii asemanatoare si asta nu le-a impiedicat sa fie batute mar de jucatoare aflate in afara primelor 50 in lume. In plus, norocul face parte din viata si toti trebuie sa profitam la maximum de oportunitatile care ne apar.

Ideea ca daca un jucator se afla pe primele doua locuri in clasament este de neanvins este absolut falsa. Orice jucator, fie chiar si numarul 1 mondial, poate pierde oricand in fata unui jucator mai bine pregatit si mai ambitios. Clasamentele nu sunt batute in cuie, jucatorii pot evolua sau pot regresa. Istoria sportului, a tenisului in special, este plina de astfel de exemple. Sorana Carstea de pilda, o alta jucatoare extreme de talentata, si pe care multi analisti o vedeau ca o viitoare stea a tenisului cu cativa ani in urma, se afla pe un mediocre loc 26 in ierarhia ATP desi are potential de a se afla printre prmele 10 jucatoare din lume. Cum se face ca doua tinere la fel de talentate se afla in situatii atat de diferite ? Raspunsul este simplu: dorinta de a invinge, munca si seriozitatea. Comentatorii de fotbal spun adesea despre o echipa adversa in fata caruia au pierdut “ca si-a droit mai mult Victoria”. Foarte adevarat. Nimeni nu vrea sa piarda doar ca ptr victorie trebuie sa te pregatesti, sa te antrenezi, sa nu-ti pierzi noptile prin cluburi si showuri de moda, sa ai grija de forma fizica si sa iti asculti antrenorii. Dar intr-o tara in care invarteala, castigul marunt, norocul chior si lipsa de apetenta ptr munca sustinuta sunt cornice si celebrate, o astfel de atitudine vine sa deranjeze ethosul national.

Simona Halep nu se gandeste la ce fac adversarele ei ci este preocupata doar la jocul propriu si se pregateste cu seriozitate ptr fiecare meci si ofera astfel o lectie de profesionalism pe care multi sportivi romani nu vor sa o invete. Aceeasi lectie ar trebui invatata si de comentatorii care sunt nemultumiti de faptul ca vechea si clasica idee a romanului talentat dar care nu are noroc este distrusa cu fiecare rezultat bun al Simonei Halep. Acesti oameni uita proverbul care spune ca “Norocul si-l face omul cu mana lui”, proverb care s-ar putea traduce astfel: munceste si fi ambitios si rezultatele bune vor veni indiferent care este profesia aleasa. Si ptr ca Simona Halep intruchipeaza atat de bine acest mare adevar sa ne mandrim cu ea si sa-I uram mult curaj si success in finala.

Clemy

Bon.

Cam pe aici stăm: după aproape zece ani de zile de cînd preşedintele jucător, preşedinte care chiar a reuşit să facă justiţia să se scuture măcar parţial de obedienţe şi să funcţioneze independent, se fac şi se refac tot felul de alianţe politice îndreptate împotriva preşedintelui actual: pnl vrea să absoarbă pdl (he, he, a fost la un moment dat, şi invers), psd vrea să colaboreze cu ppdd (super mişcare= anticiocoii se aliază cu ciocoii), etc.

Care etc? Simplu: nu există etc! Există numai un etc al volatilităţii atitudinilor politice ale politicienilor români - actuali - şi fix atîta tot.

Politicieni? Simple găşti de interese care au un impact mult mai mare în teritoriu (ţara noastră dragă şi profundă, nu?) decît credem noi, cei care mai credem în principii.

Principii? Bleah. Ce soi de aiureală mai sunt şi aceste vorbe goale?

Cam pe aici stăm: preşedintele jucător şi-a epuizat capitalul politic deşi nu-i vine să creadă, iar competitorii săi încă nu au un slogan credibil cu impact la electorat.

Ce (soi de) preşedinte vom alege la finalul acestui an?

Rămîne de văzut dacă electoratul va pricepe că preşedintele actual, cu toate greşelile făcute în ultimii doi ani de mandat, va trebui să aibă un continuator măcar pe linia independenţei justiţiei. 

Controverse

O istorie talmudică spune că o dată mai mulţi rabini erau angajaţi într-o controversă privitoare la interpretarea unui pasaj scripturar. Rabbi Eliezer făcea opinie separată, iar ceilalţi nu-l puteau convinge deloc, dar nici ei nu se lăsau convinşi. Atunci rabbi Eliezer îşi ridică braţele şi strigă la cer:

- Doamne, arată-ţi vrerea şi spune-ne de îndată cu glasul Tău cine dintre noi are dreptate!

Îndată, din cer răsună un glas de tunet:

- Rabbi Eliezer este cel care are dreptate!

Dar ceilalţi rabini interveniră şi spuseră:

- Doamne, ascultă-ne: Tu nouă ne-ai dat Legea, aşa-i?

- Da, vouă v-am dat-o.

- Te-ai legat apoi cu noi prin legămînt, atunci, demult, pe muntele Sinai, ca noi să împlinim Legea şi Tu să ne binecuvîntezi ca pe poporul Tău?

- M-am legat.

- Dar tot nouă Tu ne-ai dat şi libertatea să interpretăm Legea, potrivit cu mintea noastră şi ca, astfel, să cădem sau nu de acord între noi asupra interpretării ei. Greşim cumva?

- Nu, ci totul e adevărat, răspunse Domnul.

- Dacă totul e adevărat, Stăpîne al Lumii, mai vorbiră rabinii, atunci de ce îţi iei libertatea să intervii în controversele noastre? Căci s-a zis: „va decide majoritatea”!

Am cules această pildă din cartea lui Andrei Cornea, Miracolul  (pag 124) pentru că mi se pare potrivită situaţiei actuale cu unificarea partidelor. Fiecare şef al fiecărui partid se crede rabbi Eliezer şi niciunul dintre ei n-ar asculta nici măcar de bunul Dumnezeu. 

Postelectoral

Românii tocmai şi-au tras un mare, viguros şi hotărît, şut în cur.

Dacă în decembrie 1989 trupele spetznatz au avut un rol important în debarcarea lui Ceauşescu, acum, în 25 mai 2014,  nu mai este nevoie de ele.

Coloana a cincea funcţionează ireproşabil.

Hai SIKTIR Europa şi mU(i)E democraţiei au spus românii.

Brava naţie, eşti mîndră! Aferim!

Vorba poetului: de ce-aş fi trist? Nu mai sînt trist, nici resemnat.

Am devenit brusc, realist: mai ştiţi vorba aia înţeleaptă, asta-i naţia asta-i situaţia?

Fix asta E: nimeni nu le mai poate da românilor, mintea cea de pe urmă.

Pe lîngă bere, românii nu mai au nevoie nici măcar de mititeii lui almanahe care este.

Acum se mulţumesc pe lîngă bere, cu papuci.

Papucii care să-i readucă unde le este locul: ştiţi unde le este locul aşa că nu insist. 

25 mai 2014

Mergeţi la vot

Nu mă mai sperie de multă vreme baubaul vehiculat de unii propagandişti de partid care ne îndeamnă să votăm răul cel mai mic. Am mai spus: răul este rău pur şi simplu.

De fapt, n-am fost niciodată speriat de perspectiva răului cel mai mic.

Am fost etichetat cu mulţi ani urmă ca fiind parte din „corul îngerilor” care nu pricep/e că politica este făcută de oameni reali, oameni cu bune şi cu rele, oameni cu defecte şi cu calităţi. Aşa este: politicienii sunt emanaţia votului dat de oamenii care au aşteptări de la aleşii lor. Oameni care-şi aleg  oamenii care să-i conducă.

Îndemnul meu către voi, cititorii modestului meu blog, este: mergeţi la vot!

Hai să vă spun pe scurt de ce cred eu că trebuie să mergem cu toţii, la vot.

-         mă enervează statisticile mincinoase

-         mă enervează şi mai mult decît statisticile, sondajele şi mai mincinoase

-         mă enervează faptul că-s tratat ca o simplă cifră statistică în calculele partidelor.

Acum.  Mi se pare limpede că dacă nu mai vrem să fim trataţi ca simple cifre statistice de indiferent ce partid face această mişelie, este imperios necesar să ieşim la vot şi să ne exprimăm preferinţa politică. Nu contează cu cine votaţi? Cum să nu conteze? Contează enorm! Dar şi mai important este să mergeţi la vot.

Numai dacă mergeţi la vot putem să aflăm pe viu, cu cifre mult mai apropiate de real, care şi ce vrea de la viaţa pe care o avem în prezent şi mai ales, pentru viaţa copiilor noştri.

Numai dacă mergeţi la vot putem spulbera calculele partidelor.

Repet: votaţi orice doriţi daaaar, mergeţi la vot!

Ps. N-am de gînd să insist prea mult pe această temă dar, alegerile pentru Parlamentul European sunt mult mai importante decît par; fie şi numai pentru că legislaţia europeană are precădere asupra legislaţiei fiecărui stat membru al UE.

Aşadar, mergeţi la vot! 

Dilemă

Mă tot întreabă zucărbergu’ * ce este în mintea mea.

Ce să spun? Că mă frămîntă prea multe lucruri pe care nu ştiu de ce-ar mai fi util să le împărtăşesc şi altora?

Mă gîndesc de exemplu, la sloganul electoral axat pe ideea că ar trebui să fim mîndri că suntem români. Trec peste stupizenia aceasta demontată magistral de domnul Pleşu şi mă întreb: ce merit am eu că m-am născut în această ţară? Ce vină am că nu m-am născut într-o ţară mai normală? Să fiu bucuros că nu m-am născut într-o ţară dintr-o zonă geografică în care ideea de acces liber la orice, este o utopie? Nu ştiu ce să spun; aici m-am născut şi probabil că aici voi muri, adăugîndu-mă neamului meu, cu bunele şi cu relele mele, la bunele şi relele neamului meu.

Desigur, n-am de gînd să-mi neg originile şi nu mă sfiesc să afirm tare şi răspicat oricui mă întreabă, că sînt român. Nu-mi neg originile şi-mi iubesc părinţii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Îmi iubesc rudele, prietenii, colegii, cunoscuţii şi necunoscuţii din preajma mea şi a voastră, dragi concetăţeni.

Şi totuşi... mă şi vă întreb: ce este în mintea românilor care nu mai au scuza ocupaţiei sovietice din anii 1940, să-i voteze pe urmaşii celor care-au rupt în acei ani, coloana vertebrală a poporului român?

Ce  resorturi îi fac pe aceşti oameni, tineri sau bătrîni, să nu vadă şi să nu înţeleagă, în ce poziţie extraordinară este acum România, din toate punctele de vedere (economic, politic)   prin apartenenţa la NATO şi la UE?

Ce este în mintea mea? O imensă tristeţe. 

*Creatorul Face Book. 

Pe scurt

Să fie limpede pentru oricine: eu votez, NU candidez. 

N-am fost membru de partid niciodată şi nici nu voi fi. 

Nu-s propagandist, nici postac. 

Spun doar uneori, ceea ce gîndesc la un moment dat şi atîta tot. 

Nu-s captiv dpdv electoral şi nici nu voi fi. 

Voi vota de fiecare dată aşa cum am făcut şi pînă acum, potrivit ofertei electorale şi nu neapărat o listă de partid sau un personaj politic anume. 

Din toate aceste puncte de vedere, poate puţine dar solide, voi vota la scrutinul pentru europarlamentare, FC. 

Acest partid vine cu nume noi, neîntinate de mocirla politică dîmboviţicană. 

Despre restul de partide şi de alianţe, m-am lămurit: fac totul pentru ei şi nimic pentru noi. 

Şi ca să fie şi mai limpede, reafirm: NU voi mai alege niciodată, răul cel mai mic. 

Nu există rău mai mare decît să crezi că răul cel mai mic este un rău digerabil, agreabil, sau la limită, un rău suportabil în comparaţie cu baubaul. 

Răul este rău şi cu asta am spus tot. 

Avem nevoie de o schimbare radicală în viaţa politică şi eu cred că FC ne poate oferi o variantă credibilă pe acest drum de reînnoire a societăţii noastre. 

Cam asta e.

Teofil

Pusesem punct acestui blog. O veste năpraznică m-a făcut să-mi reconsider poziţia: s-a stins un mare patriot, Teofil, pe numele său lumesc Ion (John) Herescu. Spirit enciclopedic, savant, autor, profesor universitar cu două doctorate, blogger recunoscut ca fiind extrem de valoros de foarte mulţi oameni de cultură.

De trei zile încoace, am fost plecat. Unde? În lumea tristeţii fără de margini şi o să mai rămîn o vreme acolo. Teofil a fost nu doar un prieten virtual extraordinar, a fost un mentor şi un îndrumător cultural şi spiritual pentru mulţi; pentru mine a fost un om deosebit în mod special şi nu voi spune de ce, acum. Va mai trece un timp pînă să-mi treacă nodul din gît şi va trebui să treacă un timp şi mai lung pînă cînd voi reuşi să-mi stăpînesc lacrimile.

Voi reveni. De ce? Simplu: pentru că abia acum am priceput ce mi-a spus Teofil, cînd am iniţiat acest blog: dacă ai început, continuă. E LEGE! ,

Urare pentru voi

"Dumnezeu, după ce s-a dăruit pe de-a-ntregul în lumea în devenire, nu mai are nimic de oferit: este rîndul omului să dea. Iar acesta poate să dea avînd grijă ca, în calea vieţii sale, să nu se mai întîmple sau să nu se întîmple prea des ca, din cauza lui, a omului, Dumnezeu să regrete că a îngăduit lumii, să devină!"
Hans Jonas, citat în nu din, cartea Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu. 
Vă urez cu drag, Sărbători Pascale luminate!

proverb

Cînd tinerii vor înţelege ce le spun bătrînii, vor fi bătrîni şi nu-i vor mai putea învăţa nimic pe tineri.

Ieri, azi, mîine

Fiecare zi se scurge diferit şi parcă, nu. Fiecare zi are unicitatea sa dar parcă, nu. Multe dintre zilele mele par a fi asemenea dar parcă, nu.

Ieri a trecut, azi încă mai e, dar mîine, ziua de mîine chiar dacă va veni, oare cum va fi? Va fi ziua de mîine mai bună decît ziua de ieri, de alaltăieri, sau mai bună de cum a fost ziua aceasta – prezentul în care încă mă simt captiv? Cum ar fi oare, să poţi rămîne la infinit, într-o zi care te-a împlinit perfect? Grea întrebare, ştiu, şi nu aştept răspunsuri.

Ieri, azi, mîine.

Şi nopţile dintre ele. Cum trec nopţile noastre? Trec nopţile noastre iubind, visînd sau croind planuri de vis pentru zilele ce vor veni?

Ieri, azi, mîine.

Trăim între vis şi realitate. Şi zîmbim. Zilele mele de toate zilele, se scurg. Se scurg între vis şi realitate. Probabil că uneori, trebuie să ne oprim la marginea dintre dintre vis şi realitate.

Zilele mele de toate zilele, au nevoie de un scurt răgaz: este musai să mă recalibrez între trăirea dintre real – zilele mele de toate zilele – şi universul acesta acaparator, univers aparent real deşi impalpabil, al lumii virtuale.

Pe curînd? Habar nu am. Voi vedea ce mai am eu de trăit, în zilele mele de toate zilele.

Tîrgul de turism 2014 Romexpo

Mno. Am fost, am văzut, am plecat. Neimpresionat.

Cifrele oficiale spun că au participat vreo 280 de operatori de turism. Nu i-am numărat, nu ştiu dacă i-am vizitat pe toţi. Am observat o blazare cumplită şi o nivelare a ofertării. Cam aceleaşi destinaţii, preţuri sensibil egale, nimic incitant, nimic nou.

Cea mai importantă agenţie de turism a lipsit şi în acest an ( he he, n-o numesc pentru că ştie ea, de ce n-a participat), iar alte agenţii de turism ceva mai noi care promiteau în anii anteriori să devină de top, au preferat să nu participe.

Vremuri grele? Cam aşa ceva.

Foarte greu pentru un om obişnuit (nu de rînd, dobitocilor, nu de rînd) să decidă cheltuirea într-o singură săptămînă de vacanţă resurse care i-ar putea asigura traiul pentru un an. Şi totuşi…

Am ochit o excursie combinată: Israel (vreo şapte zile) + Iordania (vreo patru nopţi).

Mai vedem. Ştiu că oferta este (relativ) mincinoasă (mormîntul lui Moise de exemplu) daaar, tare-s curios să văd pe viu, măcar, oraşul antic săpat în stîncă, Petra.

Şi mai ales, aş vrea să văd ce înseamnă un regat populat de oameni care se revendică de  la Islam, oameni care admit că Profetul Mahomed i-a recunoscut ca profeţi pe Moise şi pe Iisus. Cam asta doreşte ecumenistul care sînt, să înţeleagă la faţa locului: toleranţa religioasă în numele aceluiaşi Dumnezeu!

Dacă acest proiect va prinde contur, vă voi relata impresiile mele de la faţa locului. Dacă nu, sper ca măcar unii dintre cei care au citit aceste rînduri, să dorească să ajungă pe aceste meleaguri şi să-mi povestească ce-au văzut, simţit, trăit. 

Întrebare

“Cînd întorc privirea spre trecut,am impresia că mă aflu în faţa unui imens timp pierdut” – spunea Jose Saramango în 1989, într-un text unde încerca să definească raporturile ficţiunii sale cu istoria”.

Noi ce putem spune dacă încercăm să definim raportul dintre speranţele noastre din decembrie 1989 şi mizeria în care ne-a tîrît clica politică aflată la putere în toţi aceşti 24 ani?