Cabo de Roca și Cascais

Dacă la Sulina am vizitat cea mai estică biserică ortodoxă din România, aici vom vizita cel mai vestic punct al europei occidentale, Cabo de Roca. Pe drum pînă acolo, am aflat că vinurile portugheze, cu excepția vinului de Porto, nu-s cunoscute peste hotare pentru că podgoriile sunt micuțe și abia pot asigura consumul intern. Așa o fi dar, pentru mine chestia aia de Porto este orice, dar vin cu hotărîre, NU e!

Am ajuns. Se văd cîteva clădiri, monumentul, peisaj sălbatic, oceanul furios. Cît pe ce să fim pur și simplu luați pe sus de un vînt năpraznic. Nu este propriu zis frig dar nici prea plăcut nu este. Ok. Am venit, am văzut, vom merge mai departe. N-avea rost să zăbovim prea mult pe aici. Am făcut cîteva poze și am zbughit-o la adăpost către magazinul de fleacuri, pardon de suvenire J Ca peste tot, acest magazin oferă lucruri perfect inutile la prețuri nerușinate. Cele cîteva lucruri cu adevărat utile (pulovere de exemplu) la prețuri și mai nerușinate. Și iar mă încearcă bănuiala că aceste magazine sunt (peste tot) pur și simplu spălătorii de bani. Oare de ce-s amestecați cam peste tot, rușii în acest tip de afacere? HM???

Gata, la drum spre Boca del Inferno și Cascais, un fost sat pescăresc transformat într-un dinamic centru turistic. Am mai văzut astfel de transformări prin Turcia, Grecia și mai nou în Benidorm, Spania.

Mergem pe riviera portugheză și vedem cîteva restaurante, hoteluri și plaje cu acces strict limitat pentru notabilități, potentați, favorizați de soartă și bineînțeles, pentru mafioți. N-am făcut poze. La ce bun?

În fine. Nu tot locul este exclusivist. Iată că mai sunt și locuri unde este permis accesul și oamenilor măcar din categoria de mijloc, că sărăcanilor nu  le dă punga voie să vină L Numeroase hoteluri și restaurante își așteaptă mușteriii, numai că plaje, mai va! Locul este stîncos și abrupt peste tot. Suntem la Boca del Inferno. Nu mai am chef de o porție de frig așa că rămîn în autocar (singur J ) O să-mi povestească Tandemul măcar cu parcimonie ce-a văzut (vezi să nu J )

Am ajuns la Cascais. Avem o oră pe cont propriu, unii merg la schopping, alții  merg să vadă celebra plajă Estoril, noi mergem la o crîșmă J Silvia vrea bere la pahar, pression, cum ar fi pe la noi bere la halbă, adică la butoi. Cam asta este ierarhia berii: la butoi, la sticlă și ferească-te sfîntul de berea la pet de plastic, bleah! Nici vinul la plastic nu-i recomandabil. În fine.

Eu vreau vin că nu mai pun bere pre limba mea alături de pește, în veci! Am greșit o dată, salut! Le spunem că avem timpul limitat, sunt obișnuiți, este ok. Pentru Tandem ospătarul a adus un castron plin cu un soi de sos roșu în care 4 scoici își etalau delicioasa lor mărgică de carne. Scoicile sunt înfipte într-un fel de orez special, iar în orez tot felul de drăcii denumite fructe de mare își duc ultimele clipe ale existenței. Nu le prea mai am eu cu engleza dar m-am prins la timp și i-am spus ritos ospătarului că eu vreau only fish. Aperitiv din partea casei (vorba vine J ) trei casolete mititele cu unt și o farfurioară cu măsline. Îmi aduce și mie farfuria cu pește, miroase bine, cer lămîie, pun o leacă de sare și combinația a devenit excelentă la gust. Ca garnitură doi cartofi natur, morcovi fierți și un soi de fasole verde atît de subțire, că am crezut că sunt alge.

Arăt către castronul Tandemului. – Paella? – nu. Araz de marisco, adică orez cu fructe de mare. Ok prietene, tu ca portughez n-o să recunoști niciodată că asta tot paella este, pentru că așa o denumesc spaniolii J

Ce fel de pește am păpat eu? Cică se numește ”stone bass” și pare a fi o fină specialitate. Ca preț dar și ca gust, cam așa a fost… În total, un sutar cu ciubuc cu tot. De euro. Să-mi fie rușine Estoril că nu mă interesează plaja ta! Îmi este? NU J Fără poze? Fără. La drum.