Golden Bay

Am ajuns la plaja Golden Bay, a doua ca importanţă din Malta, plajă amenajată cu nisip fin – importat din Africa! – umbreluţe şi şezlonguri şi unde turiştii vlăguiţi de înot şi arşi de soare, pot să-şi refacă forţele cu ceva bucate şi ceva udătură în trei locuri: un restaurant bunicel, o autoservire aflată chiar lîngă plajă 

sau pentru cei care vor altceva, restaurantul hotelului Radisson abia aşteaptă să-i servească şi pe guest – turiştii care nu locuiesc în hotel. Ghidul încearcă să ne sperie: preţul camerelor de la acest hotel urcă şi pînă la 3000 de euro pe noapte. Serios colega? Chiar toate camerele sunt atît de scumpe? Ghiduşule! J

Plaja cea mai lungă din Malta se numeşte Mellieha Bay şi are 600 de metri lungime; şi ea este amenajată printre altele cu nisip fin importat tot din Africa, pentru că este destul de aproape: doar 198 de kilometri. Dacă dimineaţă eram ameninţaţi de nişte nori urîcioşi, acum soarele străluceşte şi tînjim după umbră. Adie un vînticel care mai risipeşte valurile de aer fierbinte care ne împresoară de peste tot. Apa mării este îmbietoare şi puzderie de turişti înoată şi se prăjesc apoi la soare; bineînţeles, Silvia este printre ei.

Povestitorul, cînd nu smîngăleşte în notes, citeşte pentru a treia oară cred, Jurnalul de la Păltiniş. Am altă perspectivă acum, după ce am citit şi Epistolar. Şi-mi corectez o greşeală în care persistam: nu filosoful Noica a spus: „nu se ştie cine dă şi cine primeşte”, ci, Leon Bloy. Dacă-i pe-aşa, atunci îmi aduc aminte altă vorbă spusă de filosof: „nu lăsa neculeasă mierea fiecărei zile”. Aşa că: plaja-i plajă, bălăceala-i bălăceală, sunt prea bune şi cititul şi smîngălitul şi pălăvrăgeala dar, e vremea prînzului. La autoservire este deja o coadă respectabilă, restaurantul acela este cam depărtişor dar, terasa Radisson e la doi paşi. 

Şi cum nu vrem să ne cazăm acolo, hai să vedem ce meniuri au! Nu vă speriaţi, e onorabil şi destul de accesibil pentru un turist de condiţie medie: două platouri uriaşe cu peşte, salată şi cartofi prăjiţi + o sticlă de vin roze cu apă minerală cu tot, au costat 65 de euro adică, rezonabil. Plus de asta, aşa cum am mai spus, se plăteşte şi minunata perspectivă pe care o ai către plajă şi către largul mării. A meritat!

Îmi arunc un ochi pe programul suplimentar şi văd că în ziua în care avem excursia cu catamaranul în Sicilia, cei care au ales această variantă pierd excursia la catacombele Sf. Pavel. Cum ştiu deja că distanţele sunt mici între localităţi iar transportul public este bine pus la punct, mă adresez unui ghid şi capăt lămuririle necesare.

Odată ajunşi la hotel, după o scurtă refrişare, mergem cale de vreo cîteva minute pînă la staţia de autobuz care ne va duce la Rabat. Primul X3 trece vîjîind pe lîngă noi. Casc ochii a uimire dar, neştiind despre ce-i vorba, tac. Alt autobuz cu alt indicativ, opreşte. Măi să fie, de ce ăla a trecut ca vîntul şi ăsta a oprit? Nu cumva... Cînd văd următorul X3, ies o leacă de pe trotuar pe carosabil şi învîrt braţele  de parcă zic: ia-ne nene şi pe noi că de nu, îţi sparg geamul cu-n pietroi. Evrica! Asta era: autobuzele nu opresc decît dacă este necesar pentru că şi aşa străzile sunt înguste şi traficul destul de greoi. La ce să mai şi oprească fără motiv? Bine gîndit!

Bineînţeles că mai întîi coborîm aiurea şi-mi trebuie ceva timp să pricep că mai avem de mers pînă la Rabat. Vine următorul X3, îl luăm şi de data asta, şoferul, ne dă nişte lămuriri într-o limbă engleză mult mai bună decît romgleza mea. Nici nu-i de mirare pentru că în Malta, pe lîngă limba malteză şi engleza este limbă oficială, rămăşiţă a dominaţiei britanice din anul 1800 pînă în 1964 teoretic, practic pînă în 1974 şi de fapt pînă în 1975 cînd au plecat ultimii militari britanici din arhipelagul maltez.

Rabat este acum localitate de sine stătătoare dar iniţial a fost unită administrativ cu Mdina cu care de altfel se învecinează atît de strîns că nici nu ştii cînd păşeşti de la o localitate la alta. Sunt totuşi deosebite dar, deocamdată sîntem în Rabat. De Mdina o să pomenesc ceva mai tîrziu, cînd va veni şi rîndul său.

Străzi înguste şi case frumoase. Deal, stîci aride şi privelişti minunate. Forfotă. Autoturisme şi autobuze. Turişti cît cuprinde. Şi trăsuri nenumărate îşi aşteaptă muşteriii cu dare de mînă: cam 100 de euro plimbarea. Nu-i pentru noi... Mai întreb, mai mergem şi dau de indicatoare. Ne căţărăm pe o străduţă lată de cîţiva metri, trecem printr-o grădină şi cînd aud clopotele ştiu că suntem aproape. Aşa şi e: ajungem la catedrala Sf. Pavel. Se poate vizita deşi este slujbă dar, pas’ de intră la muzeu şi la grotă. Timpul de vizitare se încheie pe la ora 16 d.a. Poate altă dată...

Din păcate, n-am prea făcut poze pe aici şi nu prea am decît amintirile săpate în cerebel nu şi cele înregistrate electronic. Evident că ne trebuie ceva timp să dibuim staţia de unde luăm X3 pentru întoarcerea la Qawra. Mă încurcă foarte tare faptul că circulaţia este pe stînga, altă moştenire britanică. Un amănunt interesant: cînd cumperi bilet (de la şofer) cumperi dreptul de a circula întreaga zi, pe toate traseele. Cel puţin teoretic pentru că practic, transportul în comun este împărţit între trei firme şi dacă un şofer este mai năbădăios, poate să spună că nu recunoaşte valabilitatea biletului cumpărat de la alt şofer. Totuşi, acest lucru nu se întîmplă...