După ce
preşedintele Senatului a hotărît că senatorii n-au ce face la Parlament – adică
să discute despre permiterea anchetării doamnei Cati şi a domnului Miki – şi
mai bine stau ei pitiţi în teritoriu pentru campania electorală, se caută o
soluţie pentru amînarea achetării altor pesedişti de nădejde: tata socru,
guzganul rozaliu şi bombă de ultima oră, fostul ministru al maaaarilor proiecte,
J un domn pre numele său, Şova.
Despre Hrebenciuc
îmi închipuiam aproape orice dar ce a făcut el în chiar ziua în care a fost
anunţat că este cercetat penal, nu mi-ar fi trecut prin cap: a vorbit cu Şova
despre un troc politic: tu mă scapi de dosare vorbind cu ministrul justiţiei,
eu te fac şef de partid după ce Ponta devine preşedinte. Chiar nu ştiu ce să
mai cred! Oamenii ăştia chiar au devenit aerieni. Dacă nici măcar faptul că
sumedenie de „afacerişti” şi foarte mulţi miniştri sunt nu doar anchetaţi şi
trimişi în judecată ci, chiar se află după gratii nu i-a trezit la realitate,
nu mai văd ce ar putea să-i mai trezească!
O mică paranteză:
un inculpat fost ministru a intrat pe mîinile justiţiei cu maximă celeritate;
de mirare? Deloc! Dacă a avut ghinion şi nu se mai află în gaşca de la
putere...
Se vehiculează şi
alte nume dar, deocamdată numai la nivel de zvonuri. Dosare grele ca Microsoft,
EADS şi mai nou dosarul retrocedărilor ilegale a zeci dacă nu chiar sute de mii
de hectare de pădure sunt în discuţie publică zi de zi. Te-ai aştepta ca în acest
caz, tendinţa de vot a oamenilor către candidatul PSD să fie în picaj. Aşa e?
Nu prea. Este drept că există o tendinţă descrescătoare dar, Ponta întruneşte
încă circa 40% din intenţia de vot.
Trec peste faptul
că se foloseşte fără pic de reticenţă de toate mijloacele pe care i le pune
poziţia de Prim Ministru la dispoziţie cum ar fi deplasări în ţară şi în străinătate,
promisiuni electorale care ar greva bugetul cu miliarde de euro etc şi mă
opresc asupra unui singur aspect: din cine-i formată massa asta electorală de
40% care nu-i impresionată de nimic şi votează pesede cu ochii închişi.
Am găsit un
răspuns în Uşa interzisă / Gabriel Liiceanu / Humanitas, 2002, p. 308. Citez:
Observaţia Hannei Arendt că „plebea”, the mob („gloata”, „vulgul”), spre deosebire
de popor, este cupa istoriei în care
se colectează reziduurile tuturor claselor sociale, este scursura acestora, şi tocmai ea este vînată şi manipulată de
haimanalele politice care o flatează şi în care plebea, apoi, se recunoaşte. Prin
acest pact făcut între de-clasaţii societăţii şi cinicii guralivi este apoi
zdrobit şi aliniat poporul, componenta onestă a societăţii, care nu se poate
apăra nici prin vorbe obraznice, vici recurgînd la violenţă.
Concluzia este că
cele mai apărate (stabile) sînt societăţile care, din cauza bogăţiei,
nu au plebe (ca Elveţia sau Norvegia) şi cele mai expuse, societăţile sărace şi
„plebeiene” ca România etc. Am încheiat citatul.
Bine, Hanna
Arendt a scris aceste rînduri cu gîndul la Hitler şi la acoliţii săi. Dar,
cine-şi mai aduce aminte că nazismul şi socialismul au aceeaşi rădăcină
ideologică?
Între momentul în
care Hanna Arendt a scris rîndurile de mai sus – perfect actuale! – şi momentele
pe care le trăim noi – în altă ţară! – au trecut peste şase sau chiar şapte
decenii. Cum de nu învaţă oamenii chiar nimic din istorie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu