Valetta

Dacă de la Qawra (se pronunţă aura) am coborît spre sudul insulei ca să ajungem la Mdina (se pronunţă emdina), acum urcăm iar spre nord prin nord-est ca să ajungem la Valetta – capitala Maltei. Ghidul vorbeşte fără oprire dar nu-mi notez nimic, imagini după imagini se perindă din goana aautocarului dar nu fotografiez nimic. Momentul acela de saturaţie în care parcă ai vrea să nu fii prezent la ceea ce tocmai ţi se întîmplă. În fine.

Ajungem. Şi această localitate este povîrnită 

şi după ce ajungem lîngă Grădinile Barakka, grădini care domină de la înălţime portul, oprim, cum altcumva, pentru explicaţii. 

Ianoş, este în stare să vorbească neîntrerupt, ore în şir, despre orice. De exemplu, ne-a vorbit ceva mai mult de o oră despre roşcove şi dacă nu l-ar fi întrerupt cineva, ar mai fi continuat. Chiar dacă ai vrea să pleci de lîngă el şi să-ţi faci altceva de lucru, puterea cuvintelor sale te vrăjeşte. Omul acesta chiar este făcut să fie ghid turistic. Pur şi simplu este super calificat şi super dedicat acestei ocupaţii. Ştie de toate: istorie, geografie, botanică, arheologie, mitologie, pe deasupra mai este şi culegător de legende de la faţa locurilor pe unde ajunge. Are un tic verbal; ori de cîte ori autocarul opreşte zice: „atît vă mai spun şi”... şiiiii iar se întinde la vorbă J .

Desigur, Valetta a luat numele marelui Maestru care l-a şi fondat, Jean de la Valette. Este un oraş construit pe o peninsulă aşa cum am spus în pantă şi este vechi de peste patru sute de ani. Interesant este faptul că oraşul a fost prevăzut cu sistem de canalizare, încă de la întemeierea sa! Toate clădirile sunt cu mai multe etaje şi toate sunt prevăzute cu pivniţă, pentru că piatra scoasă din beci era folosită la construcţia clădirilor şi a fortificaţiilor, Valetta fiind cel mai bine fortificat oraş din lume. Unele ziduri de apărare au peste patruzeci de metri înălţime! Oraşul se întinde pe 0,56 ha şi nu te poţi rătăci nici dacă vrei: o stradă principală şi încă două străzi paralele merg între cele două ţărmuri ale peninsulei şi perpendicular mai sunt cîteva străduţe care le intersectează. Peste tot case şi palate, magazine, terase cu bere, dulciuri, sucuri, băutură şi mîncare, te imbie să intri. 

Dar noi avem două obiective: Cocatedrala Sf. Ioan, şi Palatul Marilor Maeştri. Acesta din urmă, deşi este parţial deschis pentru public, este folosit şi de Parlament.

Am intrat mai întîi la Palatul Marilor Maeştri. Avem acces la etajul trei unde vom vedea cîteva săli, una mai interesantă decît alta. O sală este decorată circular - la îmbinarea pereţilor cu tavanul - cu scene care evocă istoria Maltei; sala este folosită şi de Parlament, în ocazii speciale.

O altă sală are propria sa istorie: sala şoimului maltez – unde fotografiatul este strict prohibit! Povestea: după ce-au fost alungaţi în 1522 din Rhodos, Cavalerii Ioaniţi (Ospitalieri) au rătăcit vreme de opt ani. Cîtă vreme au fost capabili să apere creştinătatea au fost ridicaţi în slăvi, dar acum, învinşi, erau o povară pentru toate capetele încoronate. Numai Carol Quintul s-a îndurat de ei şi i-a milostivit cu mai multe proprietăţi printre care Malta şi Gozo. În schimb, Cavalerii trebuiau să-i ofere anual, viceregelui Spaniei, un şoim. Aici este aici: nu o pasăre-şoim trebuiau Cavalerii să-i ofere ci, un desen, o pînză cusută – aţi ghicit, un goblen! J . Cu timpul, nu se ştie de ce, aceste ofrande n-au mai fost trimise şi, în acest fel, s-au adunat.

Peste tot, coridoarele sunt străjuite de  manechine îmbrăcate în armuri originale, vechi de sute de ani. 

Nu cred că mi-ar fi plăcut să fiu îmbrăcat într-o astfel de armură, care cîntărea peste 40 de kilograme. Şi să mă mai şi lupt ore în şir cu musulmanii sau cu cine mai ştie cine!

Ajungem în faţa Cocatedralei Sf. Ioan. Pe dinafară pare o construcţie cenuşie care n-are mai nimic de oferit.

Dar cînd pătrundem înăuntru, pur şi simplu ni se pare că nu-i aievea ceea ce vedem! O bogăţie de picturi, sculpturi, mozaic, ne asaltează din toate direcţiile şi prăvălesc întreaga lor splendoare peste noi. Habar n-am ce să fac: să stau lîngă ghid ca restul grupului şi să casc urechile şi gura la minunatele sale poveşti sau – cum am şi făcut – să rătăcesc de colo-colo încercînd să imortalizez cîte ceva. Am combinat în final dar, mare lucru n-am reţinut. Era şi destul de greu! 

Catedrala are bineînţeles un altar somptuos puternic luminat de un candelabru uriaş şi pe cele două laterale sunt mai multe capele în care odihnesc osemintele celor mai destoinici dintre Marii Maeştri, capele împodobite inclusiv cu statuia celor trecuţi la cele veşnice, cu o singură excepţie: Marele Maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim, care a predat Malta fără luptă în 1798, lui Napoleon. Acesta, de origine germană, n-a beneficiat şi de statuie ci doar de un portret pictat. Un lucru nu fără semnificaţie s-a petrecut în timpul WW II: cînd avioanele germane au atacat aceaastă catedrală, singura capelă afectată a fost tocmai aceasta!
După ce-am vizitat – tare pe fugă – catedrala,

am intrat la un muzeu dedicat lui Michelangelo Merisi da Caravaggio. Ianoş ne spusese din timp că avem timp liber vreo 90 de minute, care pentru shopăială, care pentru mîncărică şi băuturică şamd. Dar, seduşi de frumoasele sale poveşti (atît vă mai spun şiiii... J ) am rămas şi am aflat cîte ceva din aventuroasa viaţă a acestui artist care a schimbat definitiv maniera de a picta folosită în vremea sa, pictor care a inventat clarobscurul şi a fondat o nouă concepţie despre compoziţa temei pictate, pictor despre care tradiţia spune că nu se ştie unde s-a născut şi unde a murit deşi, Wikipedia pretinde că are datele exacte. Cum nu mi-am notat nimic acolo, ocupat fiind să privesc cu nesaţ picturile autentice expuse, nu ştiu să dau amănunte. Dacă ştiţi voi ceva mai mult şi vreţi să-mi spuneţi, vă rămîn îndatorat.

Drept este că atunci cînd am privit la ceas, am văzut că mai avem timp numai de o bere şi de o ţigară şi valea, că diseară avem bairam! J

Mergînd spre locul de adunare, am trecut pe lîngă un palat

Legenda spune că în 1798 în drum spre Egipt, Napoleon a oprit în Malta pentru a se aproviziona. Iniţial, nici n-a vrut să coboare la ţărm. Dar cînd i s-a spus ce femeie frumoasă este soţia domnului Parisio, a cerut găzduire în palatul acestuia şi drept mulţumire, a plecat cu soţia sa cu tot. J .Tot legenda pretinde că drept răzbunare, soţul ultragiat ar fi negociat cu englezii ca Malta să iasă de sub stăpînirea lui Napoleon în beneficiul britanicilor. Cert este că în 1800, amiralul Nelson a zdrobit armatele lui Napoleon la Abukir şi pînă în 1964, Malta a rămas sub influenţă britanică.