Oferta: „Esenţele
tari sunt în sticluţe mici”! Aceeaşi părere o veţi avea după ce vom vizita mica
insulă Gozo. Obiective: 1. Citadela – cetate stil arab unde s-au apărat arabi,
normanzi, ioaniţi, britanici dar şi inchiziţia din Roma. 2. Xlendi – fost sat
pescăresc, acum staţiune turistică, unde vom fi serviţi cu masa de prînz. 3.
Taine culinare – întîlnire cu bunătăţile gozitane – degustare şi shoping. 4. Ta
Pinu – biserica făcătoare de minuni, loc de pelerinaj pentru nenumăraţii
credincioşi. Fereastra Albastră – loc feric unde marea, de un albastru turcoaz
şi stîncile arămii ne vor da un spectacol de neuitat.
Pare interesant?
Chiar e! Deci, la drum!
Citadela
De data asta
mergem spre vest unde din portul Cirkewwa vom lua un ferryboat către insula
Gozo, a doua insulă ca mărime după insula Malta din arhipelagul maltez. Între
aceste două insule se află cea de a treia insulă ca mărime, Comino - unde vom
ajunge mîine, pentru a ne lăfăi în Laguna Albastră, - dar despre lagună, mai
tîrziu.
Comino este
practic o insulă nelocuită dar, pentru că există totuşi un hotel care stă la
dispoziţia turiştilor doritori de solitudine, un poliţist şi doi- trei
localnici stau permanent pe insulă. În apropiere de Comino mai există o
insuliţă şi mai mititică, denumită Cominotto, deasemeni
nelocuită. În afară de acestea patru, arhipelagul maltez mai cuprinde o stîncă
la sud de Grota Albastră - Filfla şi insula Sf. Paul (am spus povestea sfîntului AICI)
în dreptul localităţii Qawra, evident, tot nelocuite. Asta-i toată Malta:
aproape trei sute de mii kilometri pătraţi pe care locuiesc circa patru sute
cincizeci de mii de cetăţeni răspîndiţi în 68 de localităţi (53 Malta, 15 Gozo)
dintre care 36 de localităţi la malul mediteranei (27 Malta, 9 Gozo) şi 32 localităţi
situate in interiorul insulelor (26 Malta, 6 Gozo). Nu putem socoti drept localităţi aeroportul de lîngă oraşul
Luqa şi micuţa aşezare de pe Comino deşi ambele aşezări au cîte un hotel.
O vorbă şugubeaţă
spune că pe insula Gozo ajungi gratis dar dacă vrei să pleci, plăteşti biletul
dublu J . Glume! Ajungem în port. Ambarcarea pe
Ferry
se face printr-un terminal care seamănă cu un aeroport, terminal realizat cu fonduri europene. De fapt, maltezii folosesc foarte eficient fondurile europene. O vorbă sugubeaţă spune că şi dacă vrei să plantezi un singur copac, tot cu fonduri europene îl plantezi J .
Traversarea nu
durează prea mult,se face printr-un terminal care seamănă cu un aeroport, terminal realizat cu fonduri europene. De fapt, maltezii folosesc foarte eficient fondurile europene. O vorbă sugubeaţă spune că şi dacă vrei să plantezi un singur copac, tot cu fonduri europene îl plantezi J .
Cîteva imagini luate de sus
Triq (se citeşte tri) înseamnă în limba malteză, stradă. Aşadar, această stradă a luat numele unui cavaler, de origine spaniolă care avea o soţie foarte certăreaţă şi mult prea nesuferită. Nu-i dădea voie bietului om nici să stea la taclale cu prietenii, nici să mai bea şi el cîte un păhărel, nici să mai lipsească şi el - ca tot omul - cîte-o noapte de-acasă, ce mai, o nesuferită! - O femeie normală, ripostează o doamnă din grup şi toată lumea rîde bine-dispusă. Ei, şi se face că au venit turcii să asedieze cetatea. Cavalerul nostru, care-şi iubea femeia în ciuda tuturor pretenţiilor sale, văzînd că soarta le va fi crudă şi pentru a nu-şi lăsa doamna pradă musulmanilor, a ademenit-o sus, pe metereze, şi a azvîrlit-o în prăpastie. După care, a ieşit la luptă cu necredincioşii şi a căzut eroic la datorie apărînd cetatea, drept pentru care urmaşii recunoscători, au botezat această stradă, cu numele său. Frumos? Cam prea frumos pentru a fi adevărat. În realitate, se pare că eroul nostru s-a întors acasă după o beţie cruntă şi cînd femeia l-a luat la ceartă, a înşfăcat-o şi a aruncat-o de pe metereze să scape de ea. Apoi, buimac, a ieşit din cetate şi neştiind prea bine ce se întîmplă a fost ucis cu uşurinţă de musulmani. Adevărul? Cine-l poate şti? După ce coborîm de pe metereze înainte de a coborî către autocar pentru a merge la masă, mai fac nişte poze
Şi normal, ca la orice destinaţie turistică respectabilă, şi aici găsim nelipsitul bazaar cu de toate pentru toţi unde găseşti orice, în afară evident de ceea ce ai strictă nevoie… J
Şi nu este cazul să ne facem griji că în Gozo, viaţa culturală lipseşte.
Ce ne mai spune
legenda? Legenda ne spune că pe insula Gozo, Calypso l-a ţinut captiv pe Ulise, timp
de şapte ani. Ce-mi plac legendele! J
Numai că pe
nesimţite timpul a cam trecut şi, este vremea prînzului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu