Zi sfîntă pentru maltezi pentru că
este ziua în care se reunesc familiile cu trei sau patru generaţii. Dacă în
romanica se spune “am ieşit la iarbă verde”, în Malta se spune “am ieşit la o
piatră galbenă”! J
Ce spune la program: Vitoriosa,
Grota Albastră, Templele Megalitice. "Descoperim Sudul Maltei, tărîmul
tradiţiilor şi obiceiurilor vechi, păstrate aproape cu sfinţenie. Vizităm Grota
Albastră, vizibilă de pe faleză sau din barcă (dacă marea permite), similară cu
cea din Capri. Descoperim un loc misterios: Hagar Qim, unde primii oameni care
au locuit în Malta acum 7000 de ani au incantat zeii cu pietre ridicate spre
cer. Vittoriosa este oraşul cetate care a dus faima cavalerilor ioaniţi dar şi
sediul inchiziţiei papale."
Vittoriosa
Pentru că aseară am ajuns tîrziu la hotel, programul de azi
începe ceva mai tîrziu, adică pe la 9,30. Iar este o vreme minunată şi este
bine aşa pentru că iar avem o zi încărcată. Vitoriosa este un port aflat de
cealaltă parte a mării care pătrunde cam în genul unui fiord în trupul insulei Malta , situat
cumva în diagonală de Valetta. În drum spre acest oraş, ghidul ne spune tot
felul de lucruri interesante. Între 1964 şi 1974, în perioada de tranziţie de
la protectorat britanic la independenţă, prim ministru a fost Dom Mintoff, un
personaj în egală măsură adulat şi detestat dar, un personaj care a reuşit să
facă o echilibristică politică în final utilă tuturor. Dictatorul Ghadafi avea
multe învestiţii în cea mai sofisticată staţiune din Malta , Sf. Julien iar contra unui
preţ mult mai scăzut decît cel al pieţii pentru petrolul furnizat maltezilor, a
fost lăsat să construiască o moschee. Deseori Ghadafi venea să petreacă aici,
fiind o zonă apropiată şi mai ales, extrem de frumoasă. Gurile rele spun că de
fapt, Ghadafi spăla aici bani la greu. Habar n-am şi nici nu mă interesează. Şi
altele de acest fel dar, de la o vreme las totul să curgă pe lîngă urechi. Uite
şi un amănunt interesant: Vittoriosa este primul oraş în care s-au stabilit
Ioaniţii, adică Ospitalierii, respectiv Cavalerii de Malta (la care Eminescu
făcînd referire, a făcut o eroare de situare istorică dar, ce mai contează?). Pentru
că Valetta încă nu exista, Vittoriosa controla traficul rutelor comerciale şi
militare. Pînă la victoria împotriva lui Soliman din 1564 (?), acest oraş avea
denumirea de Birgu. Am ajuns.
Sigur că
autocarul ne lasă în marginea portului – turistic – unde o sumedenie de bărci
şi bărcuţe aşteaptă cuminţele la ancoră să-i vie cuiva cheful de plimbare.
Foarte aproape de mal sunt cîteva bărcuţe denumite caic, adică cele mai vechi
şi mai micuţe bărcuţe malteze. Sunt încă în uz şi dacă cineva vrea să
traverseze de la un mal la celălalt, acestea îi sunt la îndemînă; cam aşa cum
există gondole specializate, la Veneţia. Un amănunt interesant: la prova
acestor bărcuţe, sunt desenaţi pe o parte şi pe cealaltă, nişte ochi, care-l
simbolizează pe Osiris, n-am înţeles exact, de ce.
Patronul oraşului
este Sf. Laurenţiu, iar în legătură cu acest lucru, respectiv patronul
oraşelor, există în Malta un obicei ca după ce locuitorii sunt confruntaţi cu
ceva vitregii ale vremii, indiferent de natura lor, locuitorii să aducă
mulţumiri patronului spiritual sau, dimpotrivă!
Urcăm nişte
trepte săpate în stîncă şi imediat ne aflăm în faţa bisericii Sf. Laurenţiu.
În timpul WW II o
bombă a lovit biserica şi cu o singură excepţie – un băieţel – toţi locuitorii
care se aflau la slujbă, au murit. Acum, băieţelul de atunci este un
respectabil bătrînel care rătăceşte prin oraş şi spune povestea sa, oricui vrea
să-l asculte. Pe peretele bisericii o placă comemorativă îi aminteşte pe toţi.
Pentru că am
nimerit în timpul slujbei, n-am îndrăznit să intru şi să deranjez cu mania
turistică de a fotografia aproape tot tot tot.
O scurtă
paranteză: pentru că în WW II Malta era sub protectorat britanic, atît germanii
cît şi italienii au atacat cu sălbăticie insula, în aceste atacuri pierind
foarte mulţi maltezi a căror unică vină nu era decît aceea că trăiau pe o
insulă cu poziţie strategică în lupta pentru controlul resurselor de petrol din
Africa. Ghidul ne-a spus că în Malta numărul victimelor l-a întrecut pe acela al
victimelor din Londra...
Mai urcăm cîteva
trepte şi dăm de piaţeta centrală a localităţii. Două piedestaluri au în vîrf
cîte o statuie. Una a Sf. Laurenţiu,
şi una dedicată
victoriei (Nike - dacă am înţeles bine) care ţine în mînă o copie a sabiei
furate de Napoleon, sabie care se află la Luvru.
O veche tradiţie
malteză a orînduit ca politicienii care aşteaptă voturile cetăţenilor să ţină
cont de triunghiul puterii: Biserică, Belclub (loc de socializare unde se
adunau bărbaţi femei, copii dar mai ales tinerii care aici puteau să se
cunoască şi eventual să se logodească) şi puterea administrativă, de exemplu
primăria.
Din păcate şi
acest oraş este locuit numai de vîrstnici, tinerii şi copiii neputînd fi
văzuţi pe aici decît în zilele duminicale cînd se reunesc familiile...
Nefiind cine ştie
cît de mare, oraşul are străduţe înguste care menţin o umbră plăcută.
La un moment dat,
observăm nişte trepte foarte scurte pe care cavalerii îmbrăcaţi în armurile lor
greoaie, se puteau deplasa cu mai multă uşurinţă.
Am mai văzut şi
la Valetta nişte clădiri pe care sunt plăcuţe speciale:
ei bine, clădirile marcate cu aceste plăcuţe erau locurile în care trăgeau cavalerii şi
călătorii. Aceştia predau la începutul călătoriei o sumă de bani şi primeau
nişte înscrisuri. Cînd ajungeau în aceste OBERGE li se făcea socoteala: atît ai
avut, atît ai consumat, atît mai ai în grija noastră, a cavalerilor. Adică
acele înscrisuri, erau pur şi simplu, strămoşul cardului de azi!
Casele au curţi
interioare care adăpostesc verdeaţă şi flori iar la etaj se observă nişte
balcoane extrem de înguste şi deci nefuncţionale care aveau un singur scop: să
protejeze femeile care priveau strada, de privirile iscoditoare ale bărbaţilor
înfierbîntaţi!
Doamna asta, a
sărit de la balcon J
Pe cînd eram
adunaţi la un colţ de stradă şi ascultam cuminţei explicaţiile despre
inchiziţia din Malta, la un moment dat un domn, a răbufnit: domne, da’ ce ne
tot spui dumneata aici nu mai este explicaţie turistică este deja Hollywood! Calm,
Ianoş i-a replicat: „doar atîta vă mai spun şi” şiiiiii iar ne-a perorat vreun
sfert de oră! J
Ce ne spunea? În esenţă
că inchiziţia de aici nu ucidea niciodată ci prefera să aplice „vinovaţilor” o
tortură psihică cu adevărat hollywoodiană - avea dretate nenea acela J - tortură care chiar producea efecte, pentru „vinovatul”
readus pe calea cea bună le spunea şi altora ce a păţit şi-i lecuia preventiv
şi că doi inchizitori de mare rang de aici au fost aleşi papi. Numele lor? Habar
n-am şi nici nu mă interesează.
Mai luăm o
imagine a palatului în care-şi avea
Inchiziţia sediul
şi în drum spre
Grota Albastră, o imagine de ansamblu din autocar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu