Odată debarcaţi
de pe catamaran, suntem aşteptaţi de un autocar cu ghid local. Nici nu pornim
bine şi Ianoş (vă amintiţi? „doar atîta vă mai spun şi...” J ) începe să ne bombardeze cu tot felul de
explicaţii despre Sicilia, care mai de care mai interesante. Mai întîi o
comparaţie simplă: dacă insula Malta are o suprafaţă de 267 kilometri pătraţi
şi o populaţie de 400 mii locuitori, Sicilia are 25 000 de kilometri pătraţi şi
o populaţie de 5 000 000 locuitori. Dacă Malta este aridă şi complet lipsită de
resurse, Sicilia a fost şi încă mai este grînarul Mediteranei şi nici de
resurse nu duce lipsă. Este adevărată teoria cu nordul bogat şi sudul sărac
dar, se cam exagerează: Sicilia este mult mai bogată decît multe ţări, iar
Mafia nu este chiar atît de atotstăpînitoare cum spun clişeele venite de la Hollywood
Un amănunt
interesant este acela că în Sicilia producţia agricolă este concentrată pe
localităţi pe specialităţi: carne într-un loc, vin în altul, şi tot aşa
dulciuri sau orice altceva, prin secrete de familie transmise din generaţie în
generaţie.
Sigur, există şi
aici săraci - chiar pînă prin 1930 mai existau locuitorii peşterilor,
troglodiţii - dar, oamenii sunt tare mîndri şi preferă calitatea, cantităţii.
Din Sicilia provine celebra „pizza” care a cucerit întreaga planetă dar,
aceasta a fost la origine mîncarea omului sărac care folosea astfel, toate
resturile din cămară. Mare grijă au sicilienii la ingrediente, ei nu folosesc
decît ingrediente de cea mai bună calitate; bucătăria locală nu prea seamănă cu
bucătăria italiană de prin alte ţări tocmai pentru că numai aici se respectă cu
stricteţe reţeta străveche: puţin, fie! dar măcar să fie bun!
În Sicilia se
cultivă cereale, viţă de vie, măslini, lămîi, portocali (roşii), bergamo,
roşcove şi multe alte plante exotice,
plante aduse aici de toate populaţiile care au rîvnit şi au stăpînit insula:
fenicieni, romani, bizantini, arabi, francezi, spanioli.
Sicilia face
desigur parte din Italia dar, are statut de semi independenţă; la Palermo –
capitala Siciliei – există un parlament cu putere administrativă locală dar,
atenţie! şi cu drept de veto în Parlamentul Italiei! Hmmmm, nu cumva totuşi
Mafia, ceva-cumva? J
Limba siciliană
este diferită de de limba italiană, cuprinzînd mii de cuvinte distincte (care
provin din arabă, greacă, spaniolă), aşa încît dacă vor, sicilienii pot să
vorbească între ei fără să fie înţeleşi de restul italienilor şi dacă am
înţeles bine, foarte multe cuvinte din limba siciliană pot fi înţelese cu
uşurinţă de români; se pare că de aici provenea legiunea care a cucerit
Dacia...
Mare importanţă a
avut şi încă mai are pentru sicilieni, roşcova J Nefiind un copac pretenţios – creşte singur
neavînd nevoie de nici un fel de îngrijire – poate să dea chiar şi trei sau
chiar patru sute de kilograme de roşcove, roşcove folosite în cele mai
ingenioase moduri de localnici. În afară de faptul că roşcovele pot fi
consumate aşa cum se culeg, fiind denumite Pita Sf. Ioan, din roşcove se pot
face siropuri bune pentru tuse şi pentru stomac, roşcovele sunt folosite în
chip de colorant la producerea rujului, cu roşcove este colorat alcoolul de
proastă calitate (de exemplu coniacul românesc de dinainte de 1989), din
roşcove se pot produce diverse dulceţuri şamd.
Dacă tot a venit
vorba despre Sf. Ioan botezătorul, este vremea să demontăm un fals istoric
vechi de două mii de ani: NU cu lăcuste
se hrănea sfîntul – de altfel acesta era vegan! – ci, cu roşcove!
Confuzia s-a produs de la traducerea neglijentă, fructul roşcovului numindu-se
„locusti”.
Tainele roşcovei
încă nu s-au epuizat J Cinci seminţe de roşcovă – care se numesc
„carat” cîntăresc un gram; am aflat de unde vine denumirea măsurii pentru
pietrele preţioase. Cuvîntul „soldat” tot de la roşcovă provine. Cum aşa?
Simplu: în vechime, fiecare om obişnuia să dijmuiască monedele aflate în
circulaţie fie prin pilire fie prin tăiere pur şi simplu! În acest caz, s-a
introdus o monedă greu de deteriorat, monedă care a fost denumită „solidus”,
care avea greutatea a 24 seminţe de roşcovă, de unde şi denumirea de aur de 24
de carate; cu aceste monede erau plătiţi soldaţii la sfîrşitul serviciului
militar, iar în registrele contabile ale vremii se scria: „solidus datus”
cutărui militar, de unde şi denumirea. Ei şi uite cum vremea a trecut şi facem
prima oprire... J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu