Timp tîmp

Îmi amintesc vorba pe care mi-a spus-o tata înainte să se stingă în ianuarie 1990: „nu credeam să mai apuc să văd moartea comunismului.” Tata a murit consolat de această idee. Avea motive întemeiate - în imaginarul său politic - să fie optimist: chiar credea că vremea abuzurilor, trecuse. Amintesc în treacăt că tata, a fost încarcerat pentru un motiv simplu: era practicant al unei religii prohibite de noua putere instalată în anul 1948, adică era unitarian. Numai că timpul, nu i-a dat dreptate... Comunismul trăieşte prin reprezentanţii săi de rang inferior: Iliescu şi toţi adepţii săi, adică exact ce prevăzuse Marx: burghezia proletară.

Acum. N-am nici cea mai mică stimă pentru Brucan. I-am citit cărţile şi l-am urmărit în emisiunile de la proteve. Totuşi. Nu pot să nu recunosc că acest om a avut dreptate cînd a afirmat: acest „stupid people”, adică noi, românii, avem nevoie de multe decenii ca să ne trezim din „somnul cel de moarte”. Asta, dacă vrem să ne trezim! Nu cred, sau nu mai cred, că vrem să ne trezim. Trăim - perpetuu - în vremea unui „timp tîmp”.

În fine. M-a durut să văd că un intelectual de seamă, care în urmă cu ceva timp, clama că va vota o femeie dîrză, s-a răsucit şi acum declară că-l va vota pe un candidat susţinut de peneleul în care s-a vărsat pedeleul. Care penele, a fost parte activă la lovitura de stat din 2012! Amnezie? Nu ştiu...

Se pare că nu-mi rămîne prea mult de făcut: mă voi însingura şi mă voi raporta la acest „timp tîmp” cu detaşare. De ce-aş fi trist? Eu ştiu că nu voi hrăni cu optimismul meu acest „timp tîmp”, aşa cum a făcut înaintea morţii sale, tata. Voi muri împăcat că nu le voi da girul meu, acestor promotori dezmăţaţi ai „timpului tîmp” în care trăim noi românii, cu o superbă detaşare.