„Decît să fiu
mîrlan, prefer să pierd”! Aşa a răspuns domnul Iohannis la întrebarea pusă
dumnealui, la o conferinţă de presă, azi.
Exact aici este
miezul problemei: sînt românii pregătiţi să accepte normalitatea? Sînt românii
pregătiţi să voteze un om care nu acceptă să se comporte suburban numai pentru a cîştiga o competiţie
(electorală) numai de dragul de a cîştiga?
Dacă pentru a
cîştiga acest meci electoral, pare a spune domnul Iohannis, trebuie să mă cobor în troaca de porci, mai bine nu cîştig! Subscriu fără rezerve.
Independent de
conferinţa de presă a domnului Iohannis, spre seară, au mai fost două
conferinţe de presă: una a preşedintelui Băsescu şi una a lui „bă, Guevara” –
Ponta, prim ministru al guvernului României. Dincolo de mesajul acestor două
conferinţe de presă, mesaj ştiut şi ultra ştiut de electori, mesaj venit din
partea acestor doi importanţi oameni de stat, ambii au anunţat că au postat pe
FB - regina mediului virtual - două filmuleţe penibile. Două puştisme, dacă
este să mă întrebaţi pe mine.
Aşa că trebuie să
spun că sînt pe deplin de acord cu cele spuse de domnul Iohannis: decît să fiu
mîrlan, mai bine pierd!
Cred că a venit
vremea să ne alegem conducătorii care dau dovadă de bun simţ elementar. Conducători
care nu satisfac apetenţa de mizerie şi de can-can-URI ieftine, a gloatei. Conducători
care să readucă România pe mult clamatul şi necesarul făgaş al bunului simţ.
Este domnul Iohannis
acest tip de şef de stat? Nu vom şti decît dacă va fi ales.
Deocamdată, ştim cu
precizie cum a fost domnul preşedinte Băsescu şi ştim cum a fost ca PM, domnul
Ponta.
Preşedintele Băsescu
iese din scenă curînd, cu toate bunele şi cu toatele relele sale. Vom avea de
ales noul preşedinte dintre domnul Ponta şi domnul Iohannis. Ce alegeţi?
Repet: decît să
fiu mîrlan, prefer să pierd! Vor alege românii, un mîrlan?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu