După cum a
anunţat BEC, prezenţa la vot a fost ceva mai ridicată astăzi la ora 11,00,
adică 8,5 %, comparativ atît cu turul
întîi din 2 nov = 7,2 %, cât şi cu turul doi de alegeri din 2009, adică 6,8 %.
Să sperăm ca acest ritm să se menţină.
Aşa cum ne
aşteptam cu toţii, diasporenii s-au aşezat la cozi imense cu speranţa de a
putea vota. Autorităţile române conduse de actualul guvern au făcut tot
posibilul ca votul românilor din străinătate să fie împiedicat prin toate
mijloacele imaginabile: secţii de vot insuficiente, cabine de vot puţine în
fiecare secţie, absenţa unor membri ai comisiilor.
Se pare că la
Londra tuşul a fost diluat cu apă astfel încît atunci cînd buletinul de vot
este îndoit, ştampila aplicată să se dubleze şi să anuleze votul.
La Paris,
Meleşcanu le-a sugerat celor care stau la coadă că ar putea vota şi la cea mai
apropiată secţie de votare, secţie aflată la mai bine de 280 de km. Cinism?
Crasă nesimţire? Grobianism? Toate la un loc plus cea mai cruntă expresie a
grăjdănismului* slugarnic.
În Italia cozile
ating lungimi de peste un kilometru. Şi aşa mai departe.
Toate aceste
lucruri pentru că actualul guvern venit la putere în urma unei lovituri de stat,
nu vrea să cedeze puterea pe cale
democratică, pentru că diferenţa dintre democraţia autentică şi democraţia
imaginată de pesedei este diferenţa dintre cămaşă şi cămaşa de forţă.
Chiar şi
studenţii din campusurile universitare care fuseseră momiţi cu o minivacanţă au
rămas în cămine şi au asaltat cabinele de vot.
Aşa că, dacă încă
n-aţi votat, mai aveţi destul timp la dispoziţie pentru a putea vota cu
speranţa că vom instala în funcţia de preşedinte un democrat autentic.
*grăjdan; ţap ispăşitor autoasumat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu