Magicianul . Bourani

Avem noi oamenii uneori, trufii de genul: eu sînt stăpînul destinului meu. Eu şi numai eu stabilesc coordonatele vieţii mele. Eu şi numai eu aleg ce să fac în viaţa mea, eu şi numai eu stabilesc cine intră în viaţa mea şi pentru cîtă vreme, eu şi numai eu stabilesc cine iese din peisajul vieţii mele, cînd vreau, EU!

Interesant punct de vedere dar, numai parţial adevărat; e plină istoria de eroi de telenovelă, e plină istoria de eroi adevăraţi, e plină istoria şi de indivizi eşuaţi în sosul neputinţei lor. E plină literatura de cărţi care zugrăvesc astfel de personaje.  

Numai că de prea multe ori viaţa ne trăieşte pe noi, nu noi ne trăim viaţa. De prea multe ori viaţa ne este decisiv influenţată de întîmplări banale (?) cum ar fi, de exemplu, locul şi timpul în care apărem pe lume (ţară, familie, etc), educaţia pe care o primim (sau nu),  sau, de ce nu? căutarea unui loc de muncă potrivit aptitudinilor noastre. Apropo: cred că este incorect spus: loc de muncă. Cred că ar trebui să înlocuim această sintagmă cu: loc în care acceptaţi fiind, facem parte din concertul epocii în care trăim, la nivel strict teritorial, cu posibile deschideri către întreaga lume.

Cam pe aici este şi Nicolas, personajul (aparent principal) din această splendidă carte, Magicianul. Numai că el, Nicolas, este prea tînăr ca să poată înţelege ce i se întîmplă. Este prea tînăr ca să înţeleagă de la început, ce festă i-a jucat soarta, cînd a acceptat postul de profesor la o şcoală oarecare, dintr-o ţară oarecare, pe o insulă aparent insignifiantă din arhipelagul grecesc, micuţa insulă, Bourani.

El, donjuanul incapabil de o relaţie de durată, ins comod care nu dorea complicaţii fugind de o relaţie stabilă cu Alison, s-a văzut implicat într-un joc pe care nu-l putea controla, joc din care el, Nicolas, va ieşi în final, dacă nu învins, măcar trezit din aporie. Pînă sa iasă din aporie, Nicolas a fost atras (şi prins) într-un joc psihologic declanşat de un ins malefic: Maurice.

Personaj legendar pe plan local, om bogat în plan material şi bine mobilat din punct de vedere cultural, Maurice, încerca să transfere propriul său sentiment de vinovăţie / bravadă (nu-i vorba despre nici-un oximoron aici!), din timpul WW II către orice individ despre care credea că poate pendula între cele două sentimente contrare.

Foarte pe scurt: legenda spune că Maurice, refuzînd să-i trimită în moarte pe cîţiva partizani în mod brutal (cu patul puştii, nu cu glonţul), a fost chiar el pus în faţa plutonului de execuţie dar, în mod miraculos, a scăpat cu viaţă!  Legenda e legendă. Mai ales atunci cînd martori nu mai sînt. Adevărată sau nu, o astfel de experienţă poate să marcheze pe viaţă un om. Cei mai mulţi oameni, chiar dacă au trecut prin astfel de experienţe la limită, trec mai departe prefăcîndu-se că acele experienţe n-au făcut parte din bagajul lor emoţional. Uită atrocitatea şi este de înţeles acest lucru!

Ce face Maurice? Maurice face exact ce ar face orice psihopat cu vaste posibilităţi materiale: transformă o parte din insula Bourani într-un laborator de experimente psihologice, experimente care să-i dea lui, certitudinea că şi alţi oameni ar demisiona din calitatea de OM, dacă ar avea o alternativă. Şi cum nu mai poate fi vorba despre experienţa limitativă moarte / viaţă, recurge la o experienţă tot atît de drastică: iubire implicată deplin pe viaţă / simplă atracţie carnală temporară care promite iubirea.

Nicolas, n-a fost primul subiect al acestui experiment malefic. Numai că Nicolas, a fost primul ins supus acestui test care a înţeles. Nu a înţeles chiar de la început despre ce este vorba. Mai întîi, s-a lăsat pradă jocului seducţiei  celor două gemene. Alison, îl aşteaptă.