luni, 3 noiembrie 2014

Ce cred că avem de făcut

Motto
„Deşteaptă-te române, din somnul cel de poante, în care te-adînciră, golanii de dogari! Trezeşte-te române, din astă cruntă noapte, în care te tîrîră, aceşti infami barbari!”  
Rezultatul primului tur de alegeri prezidenţiale m-a dezamăgit profund. Nu doar pentru că Ponta a cîştigat acest tur de alegeri; rezultatul era previzibil mai ales după uriaşul val de pomeni electorale revărsate în ajunul alegerilor. Altceva m-a dezgustat: procentul de votanţi ai lui Ponta care au studii superioare versus procentul de votanţi care au studii medii, cu precădere în mediul urban: 70 % dintre votanţii din mediul urban au studii superioare iar ceilalţi n-au fost decît în număr de circa 30 %. Aici este problema: nu mai putem da neapărat vina pe votanţii care-s dependenţi de pomana electorală gen sticla de ulei  sau punga cu făină. Repet, mă refer strict la mediul urban. De aici mă aşteptam la o schimbare de intenţie de vot. N-a fost să fie, asta E! Vrem nu vrem, ne place sau nu, votul a înclinat balanţa către Ponta care a ştiut să-şi fidelizeze un electorat presupus a fi îndeobşte, instruit peste medie.
Ce avem de făcut? greu de spus, pe termen scurt. Pe termen mediu sau ceva mai lung, avem de făcut cîteva lucruri esenţiale cum ar fi: renunţarea la veşnica miştocăreală tipic românească (deşteaptă-te române din somnul cel de poante) şi asumarea unei atitudini responsabile. Apoi. Ar trebui să înţelegem că o bîtă (golanii de dogari) nu mai trebuie să fie lăsată să spargă întregul oalelor din carul în care suntem noi, românii. Şi mai apoi. Ar trebui să fim conştienţi că dacă le permitem acestor cozi de topor ai lui Dughin, să-şi ducă la bun sfîrşit opera distructivă, vom reintra într-o „cruntă noapte” istorică din care nu se ştie cînd şi dacă, vom mai ieşi. Opera distructivă a acestor „infami barbari” trebuie stopată cu orice preţ pînă nu este prea tîrziu.

Sună patetic ce spun? Poate! Dar eu cred că nu este prea tîrziu să ne deşteptăm. Voi, ce credeţi? Este posibil să ne trezim din somnul raţiunii şi să ştim ce avem de făcut? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu