Să ne reamintim

3 iulie 2012

Avocatul Poporului este schimbat din functie de USL, care are majoritatea in Parlament si este la putere din mai 2012. Schimbarea Avocatului Poporului este contrara legii: conform art. 9 alin. 2 din Legea35/1997 „revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face … pe baza raportului comun al comisiilor juridiceale celor două Camere ale Parlamentului”. Sedinta extraordinara a Parlamentului pentru revocarea si inlocuireaAvocatului Poporului a fost convocata in absenta raportului Comisiilor juridice. Noul Avocat al Poporului, Valer Dorneanu, a fost membru al Partidului Social Democrat (PSD) timp de 10 ani (2000-2010) si deputat  PSD timp de 8 ani (2000-2008).

Important: doar Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constitutionala cu privire la constitutionalitatea Ordonantelor de Urgenta adoptate de Guvern. In zilele urmatoare, Guvernul adopta Ordonante de Urgenta, pe care Avocatul Poporului nu le contesta in ciuda sesizarilor primite de la ONG-uri si cetateni.

4 iulie 2012

GuvernulPonta adopta Ordonanta de Urgenta nr.38 care modifica art. 27 din Legea privind Curtea Constitutionala (Legea 47/1992). 

•  Art. 27 inainte de schimbare:  “Curtea Constituţionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuiadintre presedinţii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numarde cel putin 50 de deputaţi sau de cel putin 25 desenatori”.
•  Art. 27 dupa schimbare: “Curtea Constitutionala se pronunta asupraconstitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintrepresedinţii celor doua camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de celputin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori”(partea marcata in negru a fost eliminata)

(a) Important:  suspendarea Presedintelui va avea loc dupa 2zile, pe 6 iulie, printr-o “hotarare” a Parlamentului. Ca urmare a schimbarii legii, aceasta hotarare a Parlamentului nu va putea fi supusa controlului de constitutionalitate al Curtii Constitutionale.

(b) Ordonantade urgenta este publicata in Monitorul Oficial) in aceeasi zi in care a fost emisa, pe 4 iulie si intra in vigoare imediat[1].

(c) Ordonantade urgenta incalca art. 115 alin. 6 din Constitutie: “Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului….”. Aceasta Ordonanta de Urgenta:

-        afecteaza regimul Parlamentului si al Curtii Constitutionale, ambele fiind institutii fundamentale ale statului, fiind reglementate in Constitutie;

-        a fost adoptata exact in domeniul legilor constitutionale, unde Constitutia interzice adoptarea de Ordonante de Urgenta;

-        urgenta nu este justificata;

-        o propunere legislativa similara fusese adoptata de Parlament cu cateva zile inainte si era in analiza Curtii Constitutionale; Ordonanta de Urgenta a copiat aceasta modificare fara a astepta decizia Curtii Constitutionale. Petitiile adresate Avocatului Poporului prin care i se cereasa le conteste la Curtea Constitutionala au fost ignorate. Noul Avocat al Poporului a tacut.

5 iulie 2012

•  Procedura de suspendare a Presedintelui incepe: documentul USL care pretinde ca Presedintele a savarsit “fapte grave prin care incalca prevederileConstitutiei”[2] este citit in Parlament. Presedintele raspunde acuzatiilor.
•  Votul pentru suspendare este stabilit pentru a doua zi, 6 iulie.
•  Crin Antonescu, presedintele PNL, nou numit Presedinte al Senatului (contrar Regulamentului si deciziilor Curtii Constitutionale), cere Curtii Constitutionale sa dea un “aviz” pana a doua zi la prinz, ora 12.00, si afirma ca Parlamentul va continua procedura de suspendare chiar si fara avizul Curtii, desi acesta este obligatoriu. Avizul CurtiiConstitutionale este cerut de art. 95 din Constitutie, care nu prevede niciun termen limita. O astfel de cerere nu a fost facuta niciodata dupa 1990.
•  In aceeasi seara, Guvernul Ponta adopta Ordonanta de Urgenta nr. 41 pentru modificarea art. 10 din Legea 3/2000 privind referendumul. Este publicata in aceeasi seara in Monitorul Oficial si intra invigoare:  

 Art. 10, inainte de schimbare: „Demiterea Preşedintelui României este aprobatã dacã a întrunit majoritatea voturilor cetãţenilor înscrişi în listele electorale.”

Art. 10,dupa schimbare: „Prin derogare de la art. 5alin. (2)*,demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.”   

*Art. 5, alin (2): „Referendumul este valabil dacã la acesta participã cel puţin jumãtate plus unul din numãrul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

         Important:

-        (a)schimbarea se refera doar la referendumul pentru demiterea Presedintelui;pentru ca orice alt referendum sa fie validat, cerinta ca majoritatea persoanelor inscrise pe listele electorale sa participle la vot nu a fost modificata;

-        (b) prevederile legale privind referendumul de demitere a presedintelui au fost schimbate in mijlocul procedurii de suspendare.      

6 iulie 2012

•  14.00:  CurteaConstitutionala emite avizul: nu raspune clar da sau nu cu privire la intreaga cerere de suspendare a USL, insa nu  afirma, in cazul niciuneia dintre acuzatiile aduse de USL, ca Presedintele ar fi savarsit “fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei”, ceea ce echivaleaza cu un aviz negativ pentru suspendare. Unul din judecatorii Curtii Constitutionale afirma ca a fost amenintat si depune o plangere la Parchetul General.
•  17.00: Parlamentul dezbate suspendarea si voteaza; desi Crin Antonescu, noul presedinte al Senatului anunta la inceputul sesiunii ca avizul Curtii Constitutionale va fi citit in Plen, avizul nu este citit, iar obiectiile opozitiei sunt respinse; intreaga procedura se termina in jurul orei 20.00. Presedintele este suspendat cu 256 de voturi prin hotarare a Parlamentului. Data referendumului privind eventuala demitere a Presedintelui este stabilita pentru 29 iulie.

Procedura de suspendare a durat doua zile si au fost schimbate legi inainte si in timpul procedurii.

[1] Monitorul Oficial a fost mutat in subordineaPrimului Ministru pe 27 iunie tot prin Ordonanta de Urgenat; pana la aceastadata, Monitorul Oficial a fost in subordinea Parlamentului.

[2] Art. 95, alin. (1) dinConstitutie spune ca Presedintele poate fi suspendat doar daca a savarsit”fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei”.

Răspuns

Iubita mea, trecut-am printre stele, cu suflet aripat de iureşe dorinţi; lumina lor de-amăgitoare iele, ne-au depărtat de sfinţi şi de părinţi. Piară lumea, piară cerul, piară şi întreg misterul vremilor ce-au fost şi care vin. Piară chiar speranţa vană, piară falşii în sutană piară şi minciuna-n strană. Noi în lumea asta mică iubim cerul, vântul şi pămîntul chiar  de-o fi cîndva, cumva, şi vremea să pierim.

Da

.

Iubire,lacrima de stea,

Nu simti sperantele cum pier,

Cum scade viata mea si-a ta?

Se-nfrunta zeii nostri -n Cer.

Sa pleci desculta,mandro-n Cer

S-ajungi la zeii rai si cruzi,

Nu vezi sperantele cum pier?

Nu vezi,iubito si n-auzi...

Sa strigi,iubito,sa te-aud

Ca lumea noastra-i in dureri,

Caci sub destinul rau si crud,

N-avem sperante de-nvieri,

N-avem nici vreme sa iubim.

Nu vezi sperantele cum pier?

Cum inseram si asfintim?

Ne-om intalni,iubito-n Cer...

Revolta lui Berceanu

- guest post - 

Preocupata cu scandalul declansat de neinvitarea presedintelui Basescu la festivitatile consacrate celor 150 de ani de la infiintarea Senatului, presa romaneasca a dat putina atentie unui interviu dat de Radu Berceanu ptr portalul informativ ziare.com.

Radu Berceanu, care a iesit din prim planul vietii politice de o vreme, a aparut la rampa si a spus cateva adevaruri pe care nu avea nimeni curajul sa le rosteasca. Primul adevar il reprzinta faptul ca despartirea lui Traian Basescu de PDL nu s-a datorat unor diferente ideologice sau ptr ca partidul nu s-a reformat din interior ci ptr ca Elena Udrea nu a fost aleasa presedinte. “Dl Basescu a vrut sa iasa Elena Udrea si a facut toate demersurile, a vorbit cu oameni, cu presedinti de organizatii”, a spus fostul ministru in mai multe guverne post decembriste. Il cred pe cuvant pe Radu Berceanu ptr ca din postura domniei sale de vechi lider al PD, domnia sa ii cunoaste pe aproape toti liderii judeteni ai PDL si nu ma indoiesc ca nu au fost putini cei care i s-au plans de interventia prezidentiala. Cel de-al doilea adevar spus de harsitul in lupte politice Radu Berceanu este legat de faptul ca PMP nu mai are nici un viitor in acest moment.Si asta, ptr ca in acest moment baza partidului se imprastie in cele patru zari. Este vorba de oamenii din Fundatia Miscarea Populara, oamenii care au pus umarul la infiintarea partidului, care au strans semnaturi si care au garantat cu numele lor creearea unui partid politic care se dorea “altfel”. Ptr un partid relativ nou, fara primari si consilieri locali si judeteni (fara structurile locale de influenta) contributia acestor oameni este covarsitoare. Radu Berceanu intelege acest adevar ptr ca spre deosebire de Elena Udrea a facut parte din acei oameni care au pus umarul la crearea PD, la ridicarea unui partid din ramasitele deviationiste ale FSN desprinse din partidul mama dupa debarcarea lui Petre Roman din functia de premier. Falanga condusa de Petre Roman, Radu Berceanu si Traian Basescu a avut un success relativ ptr ca a fost o despartire ideologica si ptr ca a avut oameni dispusi sa munceasca din greu ptr o constructie politica. PMP pierde ptr ca, cel putin pe hartie, nu este diferit ideologic de PDL (isi impart acelasi electorat), si ca despartirea de partidul mama s-a facut pe motive personale. Intre vechiul om de partid Vasile Blaga si nou venita si veleitara Elena Udrea, oamenii din PDL l-au preferat pe primul chiar daca se simt inca obligati sefului statului.

Partea a doua a interviului lui Radu Berceanu se anunta de pe acum extrem de interesanta!

Clemy

Un proiect eşuat = pmp

80% din delegatii la congresul PMP de ieri au decis ca Elena Udrea sa devina presedintele partidului. Un vot care era cert din momentul in care doamna Udrea si-a anuntat candidatura la presedentia partidului si a anuntat ca de aceasta data “urnele nu vor mai fi furate”. O decizie care va fi nefasta acestei formatiuni politice ptr ca trece cu vederea antipatia populara fata de aceasta doamna.

Cu Elena Udrea lider de facto si de jure, PMP nu se va putea alatura nici unei constructii politice care sa reuneasca partidele declarate de dreapta si va face ca alianta dintre PDL si PNL sa para pana la urma digerabila. Nici Vasile Blaga, nici Klaus Johannis si nici Mihai Razvan Ungureanu nu vor accepta sa joace rolul de décor in piesa in care va evolua doamna Udrea. Nimeni nu va fi dispus sa ii suporte hachitele si sa o lase sa isi aroge calitatea de reprezentanta a opozitiei. Merita deci sa ne intrebam  incotro se va indrepta PMP-ul de unul singur? Cati oameni vor fi dispusi sa munceasca ptr ca o nulitate sa se fataie prin studiourile televiziunilor si sa debiteze in cazuri fericite platitudini, si de cele mai multe ori, tampenii cat roata carului? Va face aceasta izolare politica combinata cu agresivitatea Elenei Udrea ca PSD sa-si impuna propriul candidat la alegerile prezidentiale de peste cateva luni?

Voi repeata ce am spus in repetate randuri. Pe Elena Udrea nu o califica nici o isprava drept lider al unei organizatii politice. In functia de presedinte a organizatiei PDL Bucuresti doamna Udrea a reusit contraperformanta nu doar de a pierde primaria capitalei, dar si toate cele sase sectoare, sa nu reuseasca sa aiba un candidat decent, si s-a facut de ras promovand personaje de circ ca Silviu Prigoana. Acest adevar este suparator atat ptr simpatizantii doamnei Udrea cat si ptr cei ai presedintelui Basescu. Spun acest lucru ptr ca fara sprijinul prezidential doamna Udrea nu ar fi ajuns niciodata sa I se fi dat un partid pe mana si fara sa se fi legat la cap cu aceasta doamna, mandatul dublu al presedintelui Basescu ar fi aratat cu totul altfel. Adversitatea mea fata de doamna Udrea nu este rezultatul invidiei feminine ci o veche opozitie fata de prostia agresiva. Am sperat, poate naiv, ca in ceasul al 12-lea, presedintele Basescu va intelege sa isi ia mana de pe acest personaj nociv. Nu a facut acest gest poate dintr-o mandrie prost inteleasa, poate ptr ca nu vrea sa recunoasca public ca a gresit atunci cand a pariat pe o martoaga rapciugoasa care tot promite ca daca I se va oferi un jaratec mai de soi va deveni cal inaripat.

Odata cu saltarea Elenei Udrea in functia de presedinte a PMP a avut loc si delimitarea electorala a unei bune parti a electoratului de dreapta de Traian Basescu. Este o delimitare trista ptr multi din votantii presedintelui. Nu am nici o indoiala ca viitoarele sondaje de opinie vor reflecta acest lucru.

Rezultatul direct al acestei nefericite promovari in functie va fi cresterea absenteismului si dezamagirii electoratului care ar trebui sa fie cel mai determinat in acest moment, electoratul de dreapta. Iar rezultatul indirect va fi Acela ca cel putin ptr o buna bucata de vreme va exista putin apetit in acelasi electorat ptr constructia unei noi formatiuni de dreapta.

Dreapta romaneasca se va reconfigura mai devreme sau mai tarziu dar o va face doar dupa ce va suferi mai multe si usturatoare infrangeri la care presedintele Basescu si Elena Udrea vor fi fost complici.

 Clemy

Simona Halep, reper de performanţă

-guest post-

Simona Halep va juca sambata finala turneului de tenis de la Rolland Garos, o performanta cu merite istorice ptr ca din 1980, nici un roman nu a ajuns atat de departe intr-un turneu de mare slem.

Simona Halep, pe care fostul mare jucator de tenis American Brad Gilbert a poreclit-o “jalapeno” (sau “ardeiasul iute” intr-o traducere aproximativa), dovedeste prin rezultatele pe care le-a obtinut in ultimul an ca munca si seriozitatea te pot duce foarte departe in viata. Talentul nu este totul in sport. Din contra. Talentul fara munca si dedicatie nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Dar faptul ca Simona Halep nu se incadreaza in portretul robot al sportivului autohton (care pune mai mult pret pe talent decat pe antrenament, caruia ii place sa apara in revistele glossy cu o masina ultraluxoasa, etc). Spre deosebire de multi sportivi autohtoni, Simona Halep nu da vina pe soarta ptr nereusite, nu acuza arbitrii si nu cere interventia divina ptr a o ajuta sa castige un meci.

Performanta Simonei Halep ar trebui sa fie un motiv de mandrie si bucurie ptr toti romanii dar, din pacate, sunt destui cei care stramba din nas in fata acestei performante. Cei care sunt gata sa ii diminueze meritele Simonei sustin ca constanteanca nu ar fi ajuns atat de departe in turneu daca Serena Williams sau Li Na ar fi ramas in competitie. Aceasta este o speculatie nedreapta. Cei care fac aceste afirmatii uita ca singura, fara antrenor, Simona Halep a ajuns in sferturi la Melbourne, si ca anul trecut a castigat nu mai putin de sase turnee. Aceste performante au facut-o pe Simona sa fie cap de serie in turneul de la Paris si, deci, sa beneficieze de un culoar favorabil. Dar si eliminatele in fazele incipiente ale competitiei (Serena Williams si Li Na) au beneficiat de conditii asemanatoare si asta nu le-a impiedicat sa fie batute mar de jucatoare aflate in afara primelor 50 in lume. In plus, norocul face parte din viata si toti trebuie sa profitam la maximum de oportunitatile care ne apar.

Ideea ca daca un jucator se afla pe primele doua locuri in clasament este de neanvins este absolut falsa. Orice jucator, fie chiar si numarul 1 mondial, poate pierde oricand in fata unui jucator mai bine pregatit si mai ambitios. Clasamentele nu sunt batute in cuie, jucatorii pot evolua sau pot regresa. Istoria sportului, a tenisului in special, este plina de astfel de exemple. Sorana Carstea de pilda, o alta jucatoare extreme de talentata, si pe care multi analisti o vedeau ca o viitoare stea a tenisului cu cativa ani in urma, se afla pe un mediocre loc 26 in ierarhia ATP desi are potential de a se afla printre prmele 10 jucatoare din lume. Cum se face ca doua tinere la fel de talentate se afla in situatii atat de diferite ? Raspunsul este simplu: dorinta de a invinge, munca si seriozitatea. Comentatorii de fotbal spun adesea despre o echipa adversa in fata caruia au pierdut “ca si-a droit mai mult Victoria”. Foarte adevarat. Nimeni nu vrea sa piarda doar ca ptr victorie trebuie sa te pregatesti, sa te antrenezi, sa nu-ti pierzi noptile prin cluburi si showuri de moda, sa ai grija de forma fizica si sa iti asculti antrenorii. Dar intr-o tara in care invarteala, castigul marunt, norocul chior si lipsa de apetenta ptr munca sustinuta sunt cornice si celebrate, o astfel de atitudine vine sa deranjeze ethosul national.

Simona Halep nu se gandeste la ce fac adversarele ei ci este preocupata doar la jocul propriu si se pregateste cu seriozitate ptr fiecare meci si ofera astfel o lectie de profesionalism pe care multi sportivi romani nu vor sa o invete. Aceeasi lectie ar trebui invatata si de comentatorii care sunt nemultumiti de faptul ca vechea si clasica idee a romanului talentat dar care nu are noroc este distrusa cu fiecare rezultat bun al Simonei Halep. Acesti oameni uita proverbul care spune ca “Norocul si-l face omul cu mana lui”, proverb care s-ar putea traduce astfel: munceste si fi ambitios si rezultatele bune vor veni indiferent care este profesia aleasa. Si ptr ca Simona Halep intruchipeaza atat de bine acest mare adevar sa ne mandrim cu ea si sa-I uram mult curaj si success in finala.

Clemy

Bon.

Cam pe aici stăm: după aproape zece ani de zile de cînd preşedintele jucător, preşedinte care chiar a reuşit să facă justiţia să se scuture măcar parţial de obedienţe şi să funcţioneze independent, se fac şi se refac tot felul de alianţe politice îndreptate împotriva preşedintelui actual: pnl vrea să absoarbă pdl (he, he, a fost la un moment dat, şi invers), psd vrea să colaboreze cu ppdd (super mişcare= anticiocoii se aliază cu ciocoii), etc.

Care etc? Simplu: nu există etc! Există numai un etc al volatilităţii atitudinilor politice ale politicienilor români - actuali - şi fix atîta tot.

Politicieni? Simple găşti de interese care au un impact mult mai mare în teritoriu (ţara noastră dragă şi profundă, nu?) decît credem noi, cei care mai credem în principii.

Principii? Bleah. Ce soi de aiureală mai sunt şi aceste vorbe goale?

Cam pe aici stăm: preşedintele jucător şi-a epuizat capitalul politic deşi nu-i vine să creadă, iar competitorii săi încă nu au un slogan credibil cu impact la electorat.

Ce (soi de) preşedinte vom alege la finalul acestui an?

Rămîne de văzut dacă electoratul va pricepe că preşedintele actual, cu toate greşelile făcute în ultimii doi ani de mandat, va trebui să aibă un continuator măcar pe linia independenţei justiţiei. 

Controverse

O istorie talmudică spune că o dată mai mulţi rabini erau angajaţi într-o controversă privitoare la interpretarea unui pasaj scripturar. Rabbi Eliezer făcea opinie separată, iar ceilalţi nu-l puteau convinge deloc, dar nici ei nu se lăsau convinşi. Atunci rabbi Eliezer îşi ridică braţele şi strigă la cer:

- Doamne, arată-ţi vrerea şi spune-ne de îndată cu glasul Tău cine dintre noi are dreptate!

Îndată, din cer răsună un glas de tunet:

- Rabbi Eliezer este cel care are dreptate!

Dar ceilalţi rabini interveniră şi spuseră:

- Doamne, ascultă-ne: Tu nouă ne-ai dat Legea, aşa-i?

- Da, vouă v-am dat-o.

- Te-ai legat apoi cu noi prin legămînt, atunci, demult, pe muntele Sinai, ca noi să împlinim Legea şi Tu să ne binecuvîntezi ca pe poporul Tău?

- M-am legat.

- Dar tot nouă Tu ne-ai dat şi libertatea să interpretăm Legea, potrivit cu mintea noastră şi ca, astfel, să cădem sau nu de acord între noi asupra interpretării ei. Greşim cumva?

- Nu, ci totul e adevărat, răspunse Domnul.

- Dacă totul e adevărat, Stăpîne al Lumii, mai vorbiră rabinii, atunci de ce îţi iei libertatea să intervii în controversele noastre? Căci s-a zis: „va decide majoritatea”!

Am cules această pildă din cartea lui Andrei Cornea, Miracolul  (pag 124) pentru că mi se pare potrivită situaţiei actuale cu unificarea partidelor. Fiecare şef al fiecărui partid se crede rabbi Eliezer şi niciunul dintre ei n-ar asculta nici măcar de bunul Dumnezeu. 

Postelectoral

Românii tocmai şi-au tras un mare, viguros şi hotărît, şut în cur.

Dacă în decembrie 1989 trupele spetznatz au avut un rol important în debarcarea lui Ceauşescu, acum, în 25 mai 2014,  nu mai este nevoie de ele.

Coloana a cincea funcţionează ireproşabil.

Hai SIKTIR Europa şi mU(i)E democraţiei au spus românii.

Brava naţie, eşti mîndră! Aferim!

Vorba poetului: de ce-aş fi trist? Nu mai sînt trist, nici resemnat.

Am devenit brusc, realist: mai ştiţi vorba aia înţeleaptă, asta-i naţia asta-i situaţia?

Fix asta E: nimeni nu le mai poate da românilor, mintea cea de pe urmă.

Pe lîngă bere, românii nu mai au nevoie nici măcar de mititeii lui almanahe care este.

Acum se mulţumesc pe lîngă bere, cu papuci.

Papucii care să-i readucă unde le este locul: ştiţi unde le este locul aşa că nu insist. 

25 mai 2014

Mergeţi la vot

Nu mă mai sperie de multă vreme baubaul vehiculat de unii propagandişti de partid care ne îndeamnă să votăm răul cel mai mic. Am mai spus: răul este rău pur şi simplu.

De fapt, n-am fost niciodată speriat de perspectiva răului cel mai mic.

Am fost etichetat cu mulţi ani urmă ca fiind parte din „corul îngerilor” care nu pricep/e că politica este făcută de oameni reali, oameni cu bune şi cu rele, oameni cu defecte şi cu calităţi. Aşa este: politicienii sunt emanaţia votului dat de oamenii care au aşteptări de la aleşii lor. Oameni care-şi aleg  oamenii care să-i conducă.

Îndemnul meu către voi, cititorii modestului meu blog, este: mergeţi la vot!

Hai să vă spun pe scurt de ce cred eu că trebuie să mergem cu toţii, la vot.

-         mă enervează statisticile mincinoase

-         mă enervează şi mai mult decît statisticile, sondajele şi mai mincinoase

-         mă enervează faptul că-s tratat ca o simplă cifră statistică în calculele partidelor.

Acum.  Mi se pare limpede că dacă nu mai vrem să fim trataţi ca simple cifre statistice de indiferent ce partid face această mişelie, este imperios necesar să ieşim la vot şi să ne exprimăm preferinţa politică. Nu contează cu cine votaţi? Cum să nu conteze? Contează enorm! Dar şi mai important este să mergeţi la vot.

Numai dacă mergeţi la vot putem să aflăm pe viu, cu cifre mult mai apropiate de real, care şi ce vrea de la viaţa pe care o avem în prezent şi mai ales, pentru viaţa copiilor noştri.

Numai dacă mergeţi la vot putem spulbera calculele partidelor.

Repet: votaţi orice doriţi daaaar, mergeţi la vot!

Ps. N-am de gînd să insist prea mult pe această temă dar, alegerile pentru Parlamentul European sunt mult mai importante decît par; fie şi numai pentru că legislaţia europeană are precădere asupra legislaţiei fiecărui stat membru al UE.

Aşadar, mergeţi la vot! 

Dilemă

Mă tot întreabă zucărbergu’ * ce este în mintea mea.

Ce să spun? Că mă frămîntă prea multe lucruri pe care nu ştiu de ce-ar mai fi util să le împărtăşesc şi altora?

Mă gîndesc de exemplu, la sloganul electoral axat pe ideea că ar trebui să fim mîndri că suntem români. Trec peste stupizenia aceasta demontată magistral de domnul Pleşu şi mă întreb: ce merit am eu că m-am născut în această ţară? Ce vină am că nu m-am născut într-o ţară mai normală? Să fiu bucuros că nu m-am născut într-o ţară dintr-o zonă geografică în care ideea de acces liber la orice, este o utopie? Nu ştiu ce să spun; aici m-am născut şi probabil că aici voi muri, adăugîndu-mă neamului meu, cu bunele şi cu relele mele, la bunele şi relele neamului meu.

Desigur, n-am de gînd să-mi neg originile şi nu mă sfiesc să afirm tare şi răspicat oricui mă întreabă, că sînt român. Nu-mi neg originile şi-mi iubesc părinţii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Îmi iubesc rudele, prietenii, colegii, cunoscuţii şi necunoscuţii din preajma mea şi a voastră, dragi concetăţeni.

Şi totuşi... mă şi vă întreb: ce este în mintea românilor care nu mai au scuza ocupaţiei sovietice din anii 1940, să-i voteze pe urmaşii celor care-au rupt în acei ani, coloana vertebrală a poporului român?

Ce  resorturi îi fac pe aceşti oameni, tineri sau bătrîni, să nu vadă şi să nu înţeleagă, în ce poziţie extraordinară este acum România, din toate punctele de vedere (economic, politic)   prin apartenenţa la NATO şi la UE?

Ce este în mintea mea? O imensă tristeţe. 

*Creatorul Face Book. 

Pe scurt

Să fie limpede pentru oricine: eu votez, NU candidez. 

N-am fost membru de partid niciodată şi nici nu voi fi. 

Nu-s propagandist, nici postac. 

Spun doar uneori, ceea ce gîndesc la un moment dat şi atîta tot. 

Nu-s captiv dpdv electoral şi nici nu voi fi. 

Voi vota de fiecare dată aşa cum am făcut şi pînă acum, potrivit ofertei electorale şi nu neapărat o listă de partid sau un personaj politic anume. 

Din toate aceste puncte de vedere, poate puţine dar solide, voi vota la scrutinul pentru europarlamentare, FC. 

Acest partid vine cu nume noi, neîntinate de mocirla politică dîmboviţicană. 

Despre restul de partide şi de alianţe, m-am lămurit: fac totul pentru ei şi nimic pentru noi. 

Şi ca să fie şi mai limpede, reafirm: NU voi mai alege niciodată, răul cel mai mic. 

Nu există rău mai mare decît să crezi că răul cel mai mic este un rău digerabil, agreabil, sau la limită, un rău suportabil în comparaţie cu baubaul. 

Răul este rău şi cu asta am spus tot. 

Avem nevoie de o schimbare radicală în viaţa politică şi eu cred că FC ne poate oferi o variantă credibilă pe acest drum de reînnoire a societăţii noastre. 

Cam asta e.

Teofil

Pusesem punct acestui blog. O veste năpraznică m-a făcut să-mi reconsider poziţia: s-a stins un mare patriot, Teofil, pe numele său lumesc Ion (John) Herescu. Spirit enciclopedic, savant, autor, profesor universitar cu două doctorate, blogger recunoscut ca fiind extrem de valoros de foarte mulţi oameni de cultură.

De trei zile încoace, am fost plecat. Unde? În lumea tristeţii fără de margini şi o să mai rămîn o vreme acolo. Teofil a fost nu doar un prieten virtual extraordinar, a fost un mentor şi un îndrumător cultural şi spiritual pentru mulţi; pentru mine a fost un om deosebit în mod special şi nu voi spune de ce, acum. Va mai trece un timp pînă să-mi treacă nodul din gît şi va trebui să treacă un timp şi mai lung pînă cînd voi reuşi să-mi stăpînesc lacrimile.

Voi reveni. De ce? Simplu: pentru că abia acum am priceput ce mi-a spus Teofil, cînd am iniţiat acest blog: dacă ai început, continuă. E LEGE! ,

Urare pentru voi

"Dumnezeu, după ce s-a dăruit pe de-a-ntregul în lumea în devenire, nu mai are nimic de oferit: este rîndul omului să dea. Iar acesta poate să dea avînd grijă ca, în calea vieţii sale, să nu se mai întîmple sau să nu se întîmple prea des ca, din cauza lui, a omului, Dumnezeu să regrete că a îngăduit lumii, să devină!"
Hans Jonas, citat în nu din, cartea Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu. 
Vă urez cu drag, Sărbători Pascale luminate!

proverb

Cînd tinerii vor înţelege ce le spun bătrînii, vor fi bătrîni şi nu-i vor mai putea învăţa nimic pe tineri.

Ieri, azi, mîine

Fiecare zi se scurge diferit şi parcă, nu. Fiecare zi are unicitatea sa dar parcă, nu. Multe dintre zilele mele par a fi asemenea dar parcă, nu.

Ieri a trecut, azi încă mai e, dar mîine, ziua de mîine chiar dacă va veni, oare cum va fi? Va fi ziua de mîine mai bună decît ziua de ieri, de alaltăieri, sau mai bună de cum a fost ziua aceasta – prezentul în care încă mă simt captiv? Cum ar fi oare, să poţi rămîne la infinit, într-o zi care te-a împlinit perfect? Grea întrebare, ştiu, şi nu aştept răspunsuri.

Ieri, azi, mîine.

Şi nopţile dintre ele. Cum trec nopţile noastre? Trec nopţile noastre iubind, visînd sau croind planuri de vis pentru zilele ce vor veni?

Ieri, azi, mîine.

Trăim între vis şi realitate. Şi zîmbim. Zilele mele de toate zilele, se scurg. Se scurg între vis şi realitate. Probabil că uneori, trebuie să ne oprim la marginea dintre dintre vis şi realitate.

Zilele mele de toate zilele, au nevoie de un scurt răgaz: este musai să mă recalibrez între trăirea dintre real – zilele mele de toate zilele – şi universul acesta acaparator, univers aparent real deşi impalpabil, al lumii virtuale.

Pe curînd? Habar nu am. Voi vedea ce mai am eu de trăit, în zilele mele de toate zilele.

Tîrgul de turism 2014 Romexpo

Mno. Am fost, am văzut, am plecat. Neimpresionat.

Cifrele oficiale spun că au participat vreo 280 de operatori de turism. Nu i-am numărat, nu ştiu dacă i-am vizitat pe toţi. Am observat o blazare cumplită şi o nivelare a ofertării. Cam aceleaşi destinaţii, preţuri sensibil egale, nimic incitant, nimic nou.

Cea mai importantă agenţie de turism a lipsit şi în acest an ( he he, n-o numesc pentru că ştie ea, de ce n-a participat), iar alte agenţii de turism ceva mai noi care promiteau în anii anteriori să devină de top, au preferat să nu participe.

Vremuri grele? Cam aşa ceva.

Foarte greu pentru un om obişnuit (nu de rînd, dobitocilor, nu de rînd) să decidă cheltuirea într-o singură săptămînă de vacanţă resurse care i-ar putea asigura traiul pentru un an. Şi totuşi…

Am ochit o excursie combinată: Israel (vreo şapte zile) + Iordania (vreo patru nopţi).

Mai vedem. Ştiu că oferta este (relativ) mincinoasă (mormîntul lui Moise de exemplu) daaar, tare-s curios să văd pe viu, măcar, oraşul antic săpat în stîncă, Petra.

Şi mai ales, aş vrea să văd ce înseamnă un regat populat de oameni care se revendică de  la Islam, oameni care admit că Profetul Mahomed i-a recunoscut ca profeţi pe Moise şi pe Iisus. Cam asta doreşte ecumenistul care sînt, să înţeleagă la faţa locului: toleranţa religioasă în numele aceluiaşi Dumnezeu!

Dacă acest proiect va prinde contur, vă voi relata impresiile mele de la faţa locului. Dacă nu, sper ca măcar unii dintre cei care au citit aceste rînduri, să dorească să ajungă pe aceste meleaguri şi să-mi povestească ce-au văzut, simţit, trăit. 

Întrebare

“Cînd întorc privirea spre trecut,am impresia că mă aflu în faţa unui imens timp pierdut” – spunea Jose Saramango în 1989, într-un text unde încerca să definească raporturile ficţiunii sale cu istoria”.

Noi ce putem spune dacă încercăm să definim raportul dintre speranţele noastre din decembrie 1989 şi mizeria în care ne-a tîrît clica politică aflată la putere în toţi aceşti 24 ani?

De primăvară

Vorbele sunt apă de ploaie; cum vin, aşa se duc. Important este să-ţi îmbrăţişezi iubita/iubitul în fiecare zi şi să-l/s-o săruţi zilnic cel puţin de două ori. Cu ochii în ochi pentru că vorbele uneori, mint; ochii, niciodată! Nu aşteptaţi zile onomastice, 1 sau 8 martie, sărbători religioase sau laice. Fiecare zi este o sărbătoare care trebuie, repet trebuie, celebrată aşa cum se cuvine, alături de cei dragi şi mai ales, de fiinţa iubită cu care îţi împarţi viaţa. Hai, că nu-i chiar aşa de greu!  Curaj! 

Tac

Te iubesc, patria mea

Hai la culcare, ţară obosită.

Şi odihneşte-te un veac sau două.

Bagă vîrtos în veşnica ispită 

Degringolata tinerime, nouă.

Stinge lumini, feştile, lumînări

Închide orizonturi, taie zări.

Trage oblon peste speranţe

Şi mai ales, drapează-te în hanţe.

Şi  spune drept, nu te ascunde

Că nici nu prea mai ai, pe unde.

Spune drept ca să se ştie

Cum e astă Românie:

Unde-i bine nu-i de mine

Unde-i rău, hop şi eu!

Tagma hoţilor ţi-e dragă

Îi urăşti pe cei ce-au snagă.

Poporenii vai de ei

Ce votează pe ulei

Rînjesc ştirb cu mîini întinse

Spre pomenile prelinse.

Nu-ţi sunt dragi oamenii drepţi

Pui în foncţii  doar inepţi.

Vom trăi mîine ca ieri

Şi vom merge, nicăieri.

Hai la culcare, ţară obosită.

Şi odihneşte-te un veac sau două.

Bagă vîrtos în veşnica ispită, 

Degringolata tinerime, nouă. 

Bateaux Mouche

se numeşte cea mai veche companie de vaporaşe cu care este musai să faci o plimbare pe Sena, de preferinţă după amurg, cînd Parisul este luminat feeric, şi parcă toată suflarea Parisului s-a adunat pe malurile Senei, unde lumea mănîncă şi bea într-o veselie fără de teama că ar putea fi amendată ca în România, dacă ai vrea să bei o sticlă de vin pe malul Dîmboviţei, iar acum, dacă scormonesc bine printre meandrele memoriei mele descătuşate, mi se pare că l-am zărit o clipă şi pe Oliveira înlănţuit cu o îmbrăţisare tandră de iubitoarea sa Maga, şi cred că am văzut-o şi pe Emanuelle cu Celestine al ei în momentele lor de iubire încă nedecăzută, iar vaporaşul răsună de strigătele de încîntare ale perechilor care dau frîu liber bucuriei de fi, de a se iubi, fără oprelişti de rasă, limbă sau religie, în timp ce trece pe sub toate podurile Senei, unde ecoul reverberează aproape la nesfîrşit, într-o simfonie de lumini revărsate din toate clădirile maiestuoase pe lîngă care treci, dar tot Tour Eiffel smulge ropote de admiraţie cu statura sa zveltă şi aproape trufaşă, iar toate vîrstele prezente aici, pe acest vapor încăpător, au plonjat definitiv în puritatea şi fericirea copilului ascuns în fiecare dintre noi, pentru că viaţa este bucurie, iubire şi lumină, fericire aievea, pe care o trăim simplu şi candid, cu toată puterea sufletului nostru cînd este luminos ca un Luceafăr al speranţei de vis împlinit, alături de fiinţa iubită pentru că, DA ! fără iubire, omul tare este singur şi pustiu, o, Doamne !

Indila / Ultimul dans

Omul nou

Am cunoscut un astfel de individ, ieri. N-are nici cea mai mică tresărire de conştiinţă.

Adică: NU admite că s-ar fi putut înşela participînd activ în anul 2012 la manifestaţiile care au determinat căderea guvernelor Boc şi MRU.

Nu admite că atunci a fost o lovitură de stat.

Are sub 30 de ani şi nu crede aproape nimic din ce i-am spus despre comuniştii de dinainte de 1989 deşi, el m-a întrebat, despre; credea că fabulez. N-am insistat pentru că era limpede că n-avea rost. 

Acest OM NOU, este un tînăr instruit, lucrează în IT, şi ştie cîte ceva din istoria universală; ştie cîte ceva şi din alte domenii: literatură, ştiinţe, mai puţin teologie sau filosofie. Păcatul său? este logic daaar, nu şi raţional.

Ca el, sunt prea mulţi oameni noi, tineri care habar n-au de unde vin şi ce vor să facă în continuare. (dpdv istoric).

Cînd i-am desenat acestui tînăr că Ponta este în linie directă din Ceauşescu - Iliescu, a căscat ochii mari şi IAR nu-i venea să creadă.

Asta este problema: long story, partidă pierdută începînd cu învăţămîntul promovat de Dolfi Drimer şi continuat de Ecaterina Andronescu.  

Recapitulez pe scurt ce mi-a spus omul nou:

Omul nou vorbea în clişee negative despre Patapievici, Pleşu, Tismăneanu.

Omul nou a recunoscut că n-a citit nici-o carte scrisă de aceşti oameni.

Omului nou nu-i venea să creadă că A3 este o oficină de propagandă toxică deşi, CULMEA, recunoştea că Voiculescu este penal; numai că omul nou, este în continuare convins că Băsescu este răul absolut.  

Picătura chinezească de la A3, şi-a făcut efectul!

Pe scurt, concluzia mea: omul nou visat de Ceauşescu a apărut,  este ferm în convingeri daaar, debusolat.

Apropo: ce busolă are poporul român? 

Dezordinea savantă

Tagma nevertebratelor cu chip de om, ştie la perfecţie să folosească extrem  de eficient tactica cernelii adoptînd tehnica de supravieţuire a benignei caracatiţe marine, caracatiţă care se învăluie într-un nor de ceaţă-cerneală  pentru a scăpa de o ameninţare căreia nu-i poate face faţă. Şi evident, tagma nevertebratelor cu chip de om se adaptează inventînd şi folosind la maxim, dezordinea savantă. Tehnica e simplă: ori de cîte ori tagma nevertebratelor cu chip de om este pe punctual de a fi prinsă în corzi şi de a încasa ceea ce i se cuvine, lansează teme false prin interpuşii vuvuzele, mercenari vînduţi ideii că sofismul este adevărul suprem mai ales dacă publicul ţintă a fost foarte bine tocat în mojarul manipulării obsesive cu pistilul picăturii chinezeşti: orice minciună repetată obsesiv, devine adevăr incontestabil. Maeştrii manipulării, ştiu foarte bine ce fac: lansează nor de ceaţă după nor de ceaţă peste toate evidenţele şi pro-pun la rang  de adevăr absolut, dezordinea savantă în numele unei sintagme îndelung verificate: dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i. Problema este că tagma nevertebratelor cu chip de om care manipulează, se adresează tagmei nevertebratelor cu chip de om care care abia aşteaptă să fie manipulată. Restul de oameni (încă?) vertebraţi, scrîşnesc în modul cel mai democratic posibil încercînd ca nişte veritabili Sisifi, să demonteze dezordinea savantă instituită de nişte ticăloşi penali, ticăloşi care ştiu foarte bine că proştii se complac în dezordine, sunt mulţi şi-i votează invariabil, pe cei care-i mint. Chiar aşa: cine are nevoie de adevăr sau de ordine într-o ţară în care începînd de la grădiniţă afli că un căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţ, şi de-l prinzi cu raţa-n gură, el se jură că nu fură? Ce-i de făcut? 

Nu aşa chiteam noi c-o să fie

„Nu chiteam noi că aşa va fi; ne-am înşelat cu toţii pentru că ne legănam şi pare-se că încă ne mai legănăm pe iluzia unor idealuri.” 

Habar n-am dacă citatul de mai sus, este redat cu acurateţe. Ştiu în schimb că l-am citat din memorie pe un tătic al unui coleg de liceu, coleg care a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai adolescenţei mele.

Prietenul meu de atunci, Andrei, mă luase sub oblăduirea sa; de ce? Habar n-am!

Poate pentru că simţise că mă simţeam stingher în colectivitatea de copii ai părinţilor din eşaloanele doi şi trei ale partidului aflat la putere în anii 1960 (către 1970)?

Chiar nu ştiu şi nici nu mai contează. Aş avea multe de spus dar, cui îi mai pasă? Oricum, eu reprezentam EXACT segmentul de tînăr venit în acea şcoală, dinspre proletariat. 

Altceva vreau eu acum, să spun. Şi anume, că istoria se cam repetă dacă şi numai dacă, nu învăţăm nimic din greşelile trecutului. Se repetă? Nu chiar: se perpetuează, ceea ce este chiar mai rău.

Aşa-i că nu aşa chiteam noi  c-o să fie, cum este azi, privind retrospectiv la decembrie 1989?

Au trecut cum au trecut din 1989 şi pînă acum, douăzeci şi patru de ani. Cam tot atît cît a „domnit” Ceauşescu peste România. Cu ce ne-am ales?

Spuneţi voi, dacă aveţi ceva de spus: aşa chiteaţi voi atunci, că va fi?

Ps. Nici despre Andrei, nu mai ştiu nimic. 

De ce-aş fi trist?

Vorba poetului: nu-mi este casa acoperită cu şiţă? Îmi e.

De ce-aş fi trist?

Plonjez în memorie şi extrag fără plăcere un episod petrecut în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. De fapt, două episoade.

Eram la începutul anului 1992 într-un oraş apropiat de graniţa cu Ungaria, unde aveam ceva treburi; nu le spun afaceri pentru că pe atunci, nimeni nu ştia să facă afaceri; toată lumea care avea acces cît de cît la „ponturi” cumpăra şi vindea diverse „chestii” cu un profit oarecare. Piaţa era permisivă, iar cumpărătorii erau ahtiaţi de ceva nou adică aproape orice (papuci, blugi, haine de piele, bijuterii, cafea, etc) după seceta de mărfuri de dinainte de anul 1990. Nici măcar invazia mărfurilor turceşti şi mai tîrziu, chinezeşti, nu era în stare să satisfacă apetenţa doritorilor de alte mărfuri în afara celor oferite de comerţul socialist. Să trecem, peste.

Prietenul meu cel mai bun din acea zonă, mi l-a prezentat pe Ghiţă ca pe un om de încredere. Voinic, cu o privire limpede, smead, purtător al unei mustăcioare subtil conturate peste buza superioară a gurii sale cărnoase, fălcos, posesor al unui vocabular minimal. Soţ devotat şi tată a doi copii frumoşi, fată şi băiat.

Sîntem într-un autoturism şi mergem către Ungaria. El conduce. Tac eu, tace şi el. Sparg tăcerea şi întreb: - Ce părere ai despre Iliescu? – GUNOI, replică Ghiţă, scurt. – Ce crezi despre Ceauşescu? – Mare bandit. – Roman? – Gunoi. – Tokeş? Nu primesc răspuns. Tac. Ajungem la graniţă. – O să vezi că gunoaiele astea de români, ne vor ţine pe loc. Tac. Trecem de graniţă, mergem unde trebuia să ajungem şi revenim în romanica. Întreb: - De ce ai spus că românii sunt gunoaie? Primesc o privire severă şi după o tăcere lungă capăt un răspuns năucitor: - tu eşti român dar nu cred că eşti gunoi; eu sînt român şi sînt un gunoi.

Tac. Nu după multă vreme, mă întîlnesc şi cu alţi prieteni ai prietenuilui meu. Maghiari. Unul dintre ei, îmi spune: - la sfîrşitul anului, ne vom privi prin cătarea puştii. Replic fără ezitare: - nici vorbă de aşa ceva. Nu primesc răspuns.

A doua zi, mă reîntîlnesc cu Ghiţă. – Ai înţeles? – Nu; ce să înţeleg? – Pînă acum, eşti singurul român pe care-l văd că spune că nu vom avea război cu ungurii E plină zona de GUNOAIE. – Nu cred că înţeleg ce spui. – Vei vedea peste vreo douăzeci de ani: românii au vocaţia trădării.

De ce-aş fi trist? Pentru că Ghiţă a avut dreptate? E plină ţara de GUNOAIE!

Şi ne-am obişnuit... De ce-aş fi trist?

Ps. Nicidecum n-am înţeles de ce Ghiţă, se considera a fi, gunoi. 

Fapt divers

Intru în parcarea magazinului yyy  (că doar n-o să-i fac reclamă) şi găsesc imediat un loc liber unde să-mi pot abandona beamveul; bată-te norocul Ghiţă, (prietenul meu de la Oradea la care voi reveni), că de la tine am învăţat să-i spun aşa, credinciosului meu  deşi cam vechiului meu  automobil, BMW.

Am de făcut ceva cumpărături strict necesare: bere şi chipsuri, he he. Şi desigur, ţigări. Am avut încă o zi grea şi probabil că diseară mă voi relaxa privind la nesuferitul televizor diverse prostii care-mi vor ocupa şi acest sfîrşit de zi, dacă nu mă voi hotărî cumva în sfîrşit să fac o chestie care-mi dă tîrcoale de mai multă vreme: să intru pe internet, să iau legătura cu nişte prostituate şi să le întreb: ce poftiţi voi fetelor şi mai ales, cum aţi ajuns voi aici, în lumea prostituţiei? Ce vă mînă pe voi să rămîneţi în această lume infectă?

N-am ce şi nici de ce să le cer ca prestaţie; mă interesează numai, motivele lor.

Nu ştiu de ce mi se pare că o discuţie cu aceste nefericite m-ar putea lămuri; poate pentru că fac o legătură între prostituate şi politicieni? Hm. Nu ştiu. Oricum, dacă mă gîndesc mai bine, fetele acestea promit numai ceea ce ştiu că pot să ofere. În fine.

Soţia mea este plecată într-o delegaţie dar ca de obicei, mi-a lăsat frigiderul plin cu tot felul de bunătăţi; geaba: dacă ea nu e, nimic nu e.

Fata noastră este pe punctul de a divorţa şi nu vrea să ne spună cum a ajuns la această ruptură de Gabriel, iar fiul nostru tocmai mă anunţase că Dana, prietena sa, a rupt relaţia. Rahat. Viaţă cusută cu aţă.

Împing căruciorul de cumpărături printre rafturile bine luminate, rafturi pline cu mărfuri de calitate îndoielnică. Am de ales? Am: să iau un avion şi să merg la schopping în oricare altă ţară  din UE, probabil în  afară de Bulgaria. N-am timp de aşa ceva. Şi nici destui bani dar, asta-i altă discuţie.

Evident că nici azi nu găsesc berea mea preferată. Nu-i nimic. Iau ce mi se pare a fi asemănător şi plec. Nu mă obosesc să mai duc căruciorul pînă la locul unde mi-aş putea recupera fisa de 50 de bani. Îmi iau berea din cărucior şi-i fac semn unui ins mărunţel, cu o barbă neglijentă să ia căruciorul şi să recupereze amărîta aia de fisă; mă simţeam generos. OMUL acela vine, mă priveşte drept în ochi şi-mi spune:

- Eu nu sînt cerşetor; eu vînd cărţi. Şi în treacăt fie spus, la Parndorf, în Austria, căcăţelul acesta de fisă  introdusă în căruciorul de cumpărături, valorează 50 de eurocenţi.

Încep să mă simt stînjenit. Drept este că l-am văzut uneori pe acest OM, stînd pe bordura aleii care merge către magazin cu nasul în cîte o carte jerpelită, aidoma altor cărţi expuse acolo, pe betonul neprimitor. Dar nu-mi pot imagina că a fost şi el, în Austria, la Parndorf.

Îmi adun curajul şi încerc să fac un  mini sondaj de opinie: - Ce crezi despre politicieni? – Nişte curve mincinoase. – Cum aşa? – Curvele adevărate iau bani pentru ceea ce oferă şi FAC; politicienii iau bani pentru ceea ce nu vor face niciodată nimic din  ceea ce au promis.

Schimb discuţia şi întreb: - Ce carte-mi recomanzi? – Nici-una. Ai citit Lup Larsen?  - Ăăăăă, cred că da, în urmă cu mai multă vreme; Jack London? – Vezi că ştii? Acolo este expusă întreaga teorie a vieţii: viaţa este o LUPTĂ!

Descumpănit, îmi aduc aminte de nenea Tomiţă (altă paranteză) care-mi spusese cam acelaşi lucru în urmă cu mai multă vreme; nimic nu este nou sub soare? Pare-se că nu prea...

- Bine. Uite cum facem: las căruciorul aici şi tu vei stabili cine ia fisa de 50 de bani; apropo, cum te numeşti? Eu sînt Daniel. – Nu-mi pasă cine eşti şi cum te numeşti; eu sînt un ins oarecare despre care n-o să-ţi mai aminteşti nimic. La ce bun să-ţi spun ce nume am? – Faci cum vrei. Încerc să-ţi spun că mi-ar plăcea să mai vorbim.

Şi am plecat. Beamveul m-a dus pînă acasă, am vorbit la telefon cu EA şi cu EI, am scormonit în frigider şi m-am îndestulat; apoi, după ce-am pilit vreo două beri, m-am întrebat:de ce n-am văzut niciodată ce carte citea mărunţelul acela cu barbă neglijentă care părea cerşetor deşi nu era? Proastă întrebare; de fapt, ar fi trebuit să mă întreb: de ce mărunţelul bărbos gîndea la fel despre politicieni la fel ca mine şi ca voi. NU? 

Cam asta e:

- dictatura lui Dej a fost sprijinită de tancurile sovietice pînă cînd sovieticii au fost convinşi că şi dacă se retrag din România, învăţăturile lui Stalin vor dăinui; au dăinuit.

- dictatura lui Ceauşescu a fost percepută ca fiind un rău relativ acceptabil, atîta vreme cît românii nu mai depind de Moscova în mod explicit; fals.

- democraţia iliesciană de după 1990 a prins rădăcini şi nu pare a mai putea fi eradicată

De ce? Simplu: popor amorf. Adică.

Dacă nici la zece ani de apartenenţă NATO şi şapte ani de apartenenţă UE nu ne-am trezit, degeaba imnul nostru se numeşte cum se numeşte.

Mioriticim şi asta ne ocupă tot timpul.

Şi invariabil, uităm de Eminescu.

„Alei mică, alei dragă,
Cine vrea să ne-nțeleagă
Vază frunza cea pribeagă,
Ce-i ca viața noastră-ntreagă.”

Cam asta e: cine vrea să ne-nţeleagă vază frunza cea pribeagă: Caragiale, Enescu, Cioran, Eliade, Culianu, Ionesco, Brâncuşi; şi cu voia dumneavoastră, cei care acum, sunt departe de ţară; nu mai mult de vreooo trei milioane de suflete care ard şi se mistuie pe meleaguri străine pentru că în romanica, n-au loc de impostorii care s-au cocoţat la putere, votaţi de popor.

Cam asta e. Pînă cînd? 

La zi

Oricîte certuri de eventual(i) îndrăgostiţi mai vedem/vedeţi în usl, un lucru este limpede: nici Crin şi nici Ponta nu vor fi noii prezidenţiabili.

Pe scurt:

 - PNL caută cu disperare o formulă cît de cît onorabilă de a ieşi din îmbrăţişarea toxică în care s-a complăcut cu PSD, iar PSD caută  tot cu disperare o formulă prin care să iasă din îmbrăţişarea sufocantă în care s-a complăcut cu un duşman ideologic deşi, muuulte lucruri îi adună şi îi animă, de muuultă vreme.

Tot pe scurt: Crin este neglijabil de multă vreme pentru cancelariile occidentale, iar Ponta tocmai a reuşit să iasă din cărţi, definitiv.

Cine neglijează aceste lucruri în zilele acestea, este sinucigaş dpdv politic.

Şi mai pe scurt: PNL n-are alt prezidenţiabil şi cel puţin momentan, joacă în continuare cartea Crin, fie şi numai pentru că susţinătorii săi vor fi debarcaţi imediat ce Crin nu va mai juca rolul pe care îl joacă, acum; pe de altă parte, cei care au mizat pe domnul Ponta în PSD, încep să aibă nelinişti: au trecut deja zece ani de cînd nu ei au preşedintele, şi tot zece ani sunt de cînd participă la guvernare pe sponci: fie sprijinind PDL, fie sprijinind PNL, fie ca acum, promiţînd o mare parte din puterea absolută, către un prezidenţiabil nejucător.

 - Pe de altă parte, PDL se complace în ipostaza de pîndar: aşteaptă cu răbdarea gonaciului să vadă ce va face vînătorul deşi, habar nu are nici cine este vînătorul, nici ce ar trebui el, pdl, să vîneze. Predoiu este un iepuraş şi nimic altceva.

- UDMR are propria sa agendă şi ca de obicei, se va vinde oricui îi va da măcar încă o bucată de autonomie etnică; va vota tot ca de obicei, pentru accederea la guvernare.

- Ce mai rămîne? Nu discut despre minorităţi pentru că se ştie cum votează reprezentanţii dumnealor: cu puterea, indiferent care ar fi (mă întreb ce rost are ca minorităţile să fie automat reprezentate în Parlament dar, asta-i o altă discuţie).

- Rămîne speranţa. În cine? Personal, mizez pe MRU.

Rămîne întrebarea: cine va fi noul prezidenţiabil din partea USL? Dacă aşa cum am spus, nici Ponta şi nici Crin, problema rămîne deschisă. Şi nu cred că alegerile pentru Parlamentul European vor da răspunsul la această întrebare.

Păreri? 

Campionii

- Ilie Năstase  se lasă  filmat în propria sa casă, alături de o cîntecăreaţă oarecare, nobilă doamnă despre care nimeni nu ştie nimic.

- Marea doamnă a gimnasticii, Nadia Comăneci, după ce-a fost serios admonestată pentru reclama la o toxică margarină, se lasă în continuare folosită la o reclamă tembelă pentru o canapea.

- Marele Ţiriac, organizează în continuare, măcelul de la BALC.

Din campioni respectabili, aţi devenit campioni ai nesimţiririi şi ai lăcomiei dusă pînă la absurd.

Scurt pe doi:  SICTIR!

Punct de vedere

 Să enumerăm pe scurt:

- A fost reîncarcerat un fost prim ministru?

- Au mai fost trimişi în judecată cîţiva parlamentari?

- Au mai fost arestaţi cîţiva infractori care se credeau intangibili?

Da. Ei, ŞI? Am rezolvat corupţia? Nici pe departe!

Problema este mult mai gravă şi nu dăm semne că vrem să  o rezolvăm. Nu atîta vreme cît suntem complici cu TOŢII, da, cu TOŢII! la  corupţia care începe cu pervertirea sufletelor copiilor încă din grădiniţă; corupţie care se amplifică în şcoala elementară; corupţie care ia avînt în treapta premergătoare liceului; corupţie care perverteşte licceenii care fură bacalaureatul; corupţie care îi amăgeşte pe copii, că este la îndemîna unei şpăgi oarecare să-şi poată trece în palmares absolvirea unui institut superior de educaţie, facultatea; corupţie care le permite acestor copii pervetiţi să acceadă inclusiv la titlul de doctor în habar n-au, ce!

Problema este la noi, nu la copiii noştri: cum îi educăm, aşa sunt: calpi. Şi aşa îi vor educa şi ei, pe fiii lor: calpi şi corupţi.

Habar n-avem ce rău le facem copiilor noştri în acest mod şi habar n-avem că mergînd pe această linie de non-educaţie, nepoţii copiilor noştri vor fi nişte NETOŢI.

Asta vrem?

Probabil că, NU!

Dar.

Nu ne legănăm prea tare pe iluzia că dacă fiecare dintre noi, îi pune proptele propriei progenituri, contribuie la bunăstarea vieţii sale?

Dacă ar fi cazuri izolate, aşa ar fi.

Problema este că generalizarea acestei practici a devenit cotraproductivă pe plan GENERAL şi acest lucru a început să se vadă din ce în ce mai limpede: impostura şi incompetenţa au atins cote inimaginabile şi aceste lucruri ne afectează atît pe noi, cei care predăm ştafeta, cît mai ales pe EI, tinerii care vor prelua (şi preiau) ştafeta vieţii.

Tot pe scurt: îmi imaginez o lume în care nepoţii noştri, nu vor mai trăi umilinţa ca parlamentarii aleşi de ei, să mai fie nişte infractori.

Aşa cum am spus, problema este la NOI: ce vrem să facem cu nepoţii noştri? Cum ne educăm copiii gîndindu-ne la strănepoţi?

Ce punct de vedere aveţi? 

Punct şi de la capăt

Habar n-am cui (ca persoană, pepele sau pisică) sau cărui lucru anume (ca atitudine) i-am pus capăt pînă acum; probabil că nimănui, încă.

Dar.

Acum, la început de an, voi reîncepe să fiu ca şi cum pînă acum, nu s-a întîmplat nimic, rău.

Mizez pe optimism şi mai ales, mizez pe chestia aceea, din ce în ce mai puţin prezentă în vieţile noastre: bunul simţ elementar.

Încep acest an cu încrederea că dacă trecem peste egoisme şi mai ales, dacă trecem peste vanităţi exacerbate, avem şansa de a ne reîntîlni în libertatea compusă de gîndurile noastre nobile.

Cer prea mult?

Ştiu că nu cer prea mult şi în acelaşi timp ştiu că şi voi , dragilor, doriţi acelaşi lucru: apropiere sufletească şi înţelegere ÎNTRU normalitatea diversităţii noastre.

Hai să punem punct neînţelegilor vechi şi să o luăm de la capăt începînd de ACUM!

Vreţi?