Forfota de dimineaţă. Mic dejun, planuri, adunat boarfe şi îndesat în
valize că ştiţi dv, călătorului îi şade bine cu drumul. Robert fixează ruta de
drum. J Nu interferăm, ne
propune ceva, bineînţeles că vrem, dar circumspect nu-mi manifest interesul.
Stiu că se mai şi răzgîndeşte pe drum.
Văd eu unde ne duce cînd ne va duce J Ora nouă. M-am instalat în Volvo şi mi-am pus centura. Ieri, în
amfibus, i-am spus lui Robert – Centura! Disperat, caută peste tot, centură ioc. – Bineeee a zis
Robi, bineeee J
Încep să pricep cum se eludează fiscul cu sume mititele. De exemplu la
restaurant plata se face de obicei cu cardul dar, ciubucul se plăteşte numerar.
În caz contrar, fiscul adaugă ciubucul la total venituri şi impozitul
creşte. Cam de-aia am plătit la hotel numerar. Robert a evitat să-mi răspundă
direct (rareori o face) dar eu, asta am dedus.
Apropo de centură: pe panoul central electronic de deasupra şoselei, scrie
clar: no belt, 2 point. Din totalul de 12 pe care îl ai cînd obţii licenţa de
şofer. Scump! Ne întoarcem către Montreal pe unde am venit şi n-am ce comenta.
Mai bine. Acum am pixuri dar nu prea mai am caiet J Nu-i bai. La nevoie pot să scriu
pe tabletă. Măcar să am ce relata.
Am mai priceput un lucru. În anumite zone, viteza este restricţionată chiar
dacă nu se lucrează, pentru că se presupune că drumul fiind deteriorat, este
mai bine să fie parcurs cu 60 sau cu 80 în loc de 100 km/h. Chiar dacă se
lucrează pe firul celălalt de circulaţie, firul pe care mergi are regim de drum
îngustat şi iar este bine să circuli cu viteză redusă. Traba este foarte bine
gîndită. Si repet ce-am mai spus: autostrăzile sunt tot timpul în proces de
recondiţionare pe diverse tronsoane de drum. Partea de drum care urmează să fie
recondiţionată este semnalizată – restricţionată cu nişte cilindri din plastic,
din timp.
Digresiune. Mi-a curăţat Robi tableta că aveam o mişconofaşniţă J care-mi spunea că
trebuie să scap de fişiere nedorite, că trebuie să răcesc telefonul? că îmi
economiseşte baterie şi mă anuţa trimfătoare că mi-a prelungit bateria cu UN
MINUT, etc. Robert mi-a montat pe ecran şi un buton care-mi trece tableta
în adormire fără să mai pape baterie ca atunci cînd este în stand by, apoi o
trezesc la viaţă cu două atingeri. Înainte, ţăranu’ de orăşanu’ oprea tableta de tot, de
la butonul de sus. Vai de părinţii care nu ascultă de copii J
Ora 11. Trecem pe lîngă Montreal, nici nu mă aşteptam să-l vizităm din
goana maşinii. Robi ştie că ne dorim, o să-l vizităm mai tîrziu, coace ele un
plan, că mai avem la dispoziţie patru săptămîni întregi de belfereală în
Canada. Bine de ştiut: merge un tren de la Quebec la Montreal şi cum tot îmi
doresc să văd la lucru Căile Ferate Canadiene, vom croi un plan în acest sens.
Vom vedea (că nu J) Dacă am socotit bine,
mai avem 270 de km pînă la Quebec. Ştiam eu că se schimbă modificarea. J Din vorbă în vorbă
Robert i-a spus Silviei că trecem prin dreptul unui oraş satelit al
Montrealului, Brossard, unde există un magazin arăbesc cu mărfuri care nu se
găsesc nici măcar în Quebec! Magazinul se numeşte Adonis. Magazin mare, strict
alimentar, (Alimentara tinereţilor noastre…) Mare, curat, mărfuri din abundenţă
şi într-o varietate uluitoare, găsim şi griş, eeeee, găsim şi icre, eeeee, găsesc
şi draga mea brînză Comte, dar în trei variante de maturare, respectiv la 6
apoi 9 şi la 15 luni, nu ca la romanica într-o singură variantă, asta e, greu
să cauţi ceva şi să nu găseşti, doar se ştie că arabii sunt comercianţi
înăscuţi! Eu n-am văzut vin sau bere dar Tandemul mi-a spus că n-am fost atent.
Ca să nu spună că am fost chior. Eh, dacă nu le-am văzut înseamnă
că nu erau de soi bun J J J
Întreb un nene de pe acolo dacă am voie să fotografiez şi zice că nu, că
p’ormă îi dau în judecată pentru preţuri sau cam aşa ceva. Bine. După ce-a
cumpărat cam trei sferturi din magazin, Tandemul se îndură să meargă la cassă.
Am o inspiraţie. Ies din rînd în afara părţii cu rafturi şi ochesc o casieriţă
liberă şi pun placa: sînt turist şi aş vrea să fotografiez. Nu mă interesează
produsele nici preţurile doar cîteva cadre generale. Pot? Frumuşica telefonează la şefi
şi zice zîmbind: oui! Mulţumesc şi fotografiez vreo cinci cadre în interior,
vreo cinci în exterior, dar cînd este să nu fie nu este şi asta e. Ţăranu’ de
orăşanu’ în loc să fotografieze mîndreţea de magazin şi-a tras vreo 10 selfiuri
unul mai urît ca altul, de mă apucă disperarea, că tot le urăsc din răsputeri.
Na! că s-au răzbunat zeii selfiurilor pe mine, cu vîrf şi îndesat J
Robi – Mergem înapoi. Eu – Poftim? Nici vorbă! Dacă a fost să nu fie
înseamnă că aşa a trebuit. Valea. Robi – Bine. Eu – Există magazine similare în
Quebec? Robi – Nu. Quebecoşii vin după delicatese, aici. Merită să mergi 225 km
dus şi tot atîta întors? Fiecare răspunde şi face aşa cum doreşte.
După o bună perioadă de timp, văd pe margine un indicator: Levis. Întreb:
intrăm în Levis? Robert: mai e. Şi tace ermetic. Dacă-l întreb eu ceva, este
atent la condus, dar dacă ciripeşte cu mama, are atenţia distributivă J
Este ora 15,20. Sînt curios „cît mai e”. Nu prea mult, văd indicator către
Levis, trecem pe lîngă o cascadă mititică (probabil că vom reveni aici). Este
ora 15,32. Locurile încep să-mi fie familiare. Cred că suntem pe traseul bus 35
care face legătura cu L2 care ne duce la Quebec. Iată bariera, iată pasajul, am
ajuns. J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu