Am ajuns la hotel. Figurinele de abanos pe care le-am văzut dimineaţă,
tocmai predau serviciul altei figurine de abanos, ceva mai planturoasă dar,
surpriză, mai puţin frivolă şi ceva mai aplicată pe meseria de hotelier decît
primele două. Îi dau actele, îmi dă cartela şi chitanţa, văd etajul trei, lift
ioc, protestez şi pînă la urmă capăt etajul doi. Asta e, înşfăcăm valiza şi
sacoşele şi o pornim vitejeşte pe nişte scări cam puchinoase şi răsucite în fel
şi chip; chiar nimeresc peste alţi locatari,
cer scuze, nu-i nimic, pînă la urmă cobor la recepţie şi o rog pe gazdă să ne
conducă. Ajungem. Unde-am nimerit? Puah. Într-un soi de, hai să spunem, cameră
studenţească, trei pe patru plus o mică baie, (duş, veceu), plus o mică
chiuvetă pricăjită. Totul, maxim maximorum,
20 de metri pătraţi. Practic, un soi de ...utelniţă închiriată cred, cu
ora. Un singur atu: foarte curat peste tot! Şi foarte ieftin: 80 de dolari pe
zi cu taxe cu tot. Pot suporta cîteva zile cazat aici dar, nu prea mult.
Alternativa fiind mult mai consistentă ca preţ, totul începînd de pe la 150 de
dolari pînă frecvent la două sau trei sute şi terminînd la o mie de dolari sau
mai multe, per zi. Preţuri fără taxe, care totalizează cam 13 % din preţul
afişat. Aşa că rămînem; cum am mai spus, n-am cîştigat la loto. Încă J Important este că am
găsit cîteva repere, două obiective am bifat deja, iar mîine avem întreaga zi
la dispoziţie. Boierie J Am încercat iar să mă
joc pe GPS. Nu reuşesc. Nu ştie ţăranu’ de orăşanu’ să fie dăştept şi bună
pace! J
Nimerim noi cumva, undeva, şi
mîine. Fapt este că deja pot afirma şi despre Montreal: am fost acolo! L-am
trecut care va să zică, la răboj.
Dacă mai ţin minte ceva din cartea din care citez uneori, este că în stînga
Catedralei este Muntele Royal, simbol al Montrealului de la care această
metropolă şi-a luat numele, iar acolo vom descoperi cred, Ordinul
Sulpicienilor. (eram în eroare J )
GPS-ul de pe tableta mea spune că trebuie să luăm un autobuz. Dacă trebuie,
îl vom lua. Deocamdată am pus fierătaniile la încărcat, că le-am cam stors
astăzi de puteri, aproape degeaba J Bon. A revenit Silvia
din plimbarea sa ritualică prin împrejurimi, pe unde întotdeauna face propriile
sale investigaţii, ea ştie ce caută (ştiu şi eu, bere J) Ea ştie ce găseşte (ştiu şi eu,
bere J ) Pînă la urmă ajunge la
hotel cu prada, respectiv bere Heineken, eeeee, boierie, la cutie de 0,500
eeeee, boierie, că alea de 0,333 sunt cam dulcele pentru gustul nostru.
Telefon cu Robert. Dacă la Niagara şi la Ottawa s-a bucurat să ne fie ghid,
aici s-a bucurat că după aventurile cu metroul am nimerit hotelul J
Dumnezeule cît de imens este metroul din Montreal! Obişnuit fiind cu staţia
complexă de metrou de la Piaţa Unirii 1 şi 2 din Bucureşti, şi cu staţia de la
Piaţa Victoriei, aici aveam să constat că este cam de trei ori mai complexă.
Foarte simplu dacă ştii, complicat dacă vii pentru prima dată, aşa, ca noi.
Staţia care are corespondent cu patru din cele cinci linii de metrou a fost
tocmai aceea în care am aterizat noi prima dată, adică Berri-UQAM. Dincolo,
unde am ieşit, Guy-Concordia a fost mult mai simplu. Nu a trebuit să întrebăm
decît trei oameni pînă să descindem unde trebuia. J Şi încă vreo patru pentru a
parcurge ultimii 200 de metri pînă la hotelul cu nume de armă sovietică, A2K J Yep, aventuri în pragul
de amurg al vieţii. Nu le doresc, dar
nici nu mă supăr cînd le întîlnesc şi mai am parte de ceva adrenalină J Un lucru este cert:
Silvia este mult mai cumpănită decît mine. Eu am fost pe punctul de a renunţa
la traseul desenat de Robi şi de a apela la un taxi. Silvia m-a temperat şi
bine a făcut. Deja nu mai este vorba despre bani. S-a cheltuit destul şi se va
mai cheltui. Aici şi acum, este vorba despre a fi sau a nu fi la un moment dat,
pe cont propriu. Timp, AVEM! Încă avem
timp la dispoziţie din belşug. Încă J
Revin fără motiv la frumoasele de abanos de la hotel. Cînd am revenit
pentru cazare, una dintre cele două frumoase care credea că mă poate aburi
pentru cei 20 de dolari, tocmai pleca. Am întrebat-o cum se numeşte şi mi-a
răspuns privindu-mă în ochi fără sfială, că se numeşte Sarah. Am întrebat-o
dacă ştie povestea Reginei Sara. Şi mi-a răspuns – Chiar dacă ştiu, nu ştiu.
Ok, Sarah, ok. Nu ştiu cu cît te pot plăti patronii acestui hotel minuscul.
Poate poţi avea o viaţă decentă. Dar nu ştiu de ce mi-a revenit în memorie, o
melodie a unei cîntăreţe tot africană, cred, Lady Marmalade, care cînta un
cîntec celebru la vremea sa: voulez vous
couchez avec moi se soir? Auzi des această melodie?
Gata şi pentru azi. Mai este şi mîine o zi. Poate mai bună, poate mai rea.
Şi să nu uit: jos mafia cleptocrată! J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu