Acasă şi musaca

După ce am vizitat Parlamentul întregii ţări, care se află la Ottawa, firesc, se pare că n-ar fi de prisos să vizităm (mîine, 25 septembrie) şi Parlamentul din Quebec, pe lîngă care am trecut de-atîtea ori, fie cu Robi, fie numai noi doi, orăşenii în cautare de trai canadian J Serios vorbind, ŞTIU că Robert va insista să ne reîntregim familia, aici. Ştiu cît este de hotărît, ca să nu spun altfel. La fel ca noi. Rămîne de discutat, după ce ajungem acasă.

Şi dacă tot vom ajunge în Quebec, probabil că vom merge iar în piaţa de lîngă portul vechi ca să căutăm ceva tomate vinete, că nu-mi vine să cred că nu se mai găsesc deloc, dacă nu le-am găsit ieri, la Mall.

Musaca, musaca, dar nu doar cu cartoafe, bre J Bună-i şi musacaua în care alternezi straturile de carne tocată şi savant condimentată, cu vinete, nu numai cu barabule. Păi? Ceva mai complicat este să faci musacaua integrală, adică şi cu barabule, şi cu vinete. La cuptor. Asezonată cu ierburi bine mirositoare şi cu sos de tomate roşii. Şi cu o leacă de parmezan. Şi cu nişte piper mozaic rîşnit gospodăreşte pe porţia fiecăruia, după gustul său. Şi bineînţeles, cu o licoare minunată, denumită pe scurt, vin roze J He he.

Iar îmi amintesc, apropo de musaca, acest fel de mîncare grozav, că în afară de icrele tarama, în Grecia, şi de musaca am fost dezamăgit. Nu blamez musacaua din Grecia. Spun numai că musacaua pe care am mîncat-o noi într-o localitate de lîngă Meteora, nu era la fel de bună ca aia cu care eram obişnuit acasă, în România.

Acasă. Uof. Acasă. Unde este acasă? Americanii au vorba lor aproape intraductibilă: HOME. Unde este acasă? Locul unde te naşti? Locul unde te simţi ca aparţinător al unei comunităţi? Locul unde vrei să-ţi sfîrşeşti zilele şi să te adaugi unei comunităţi sau unui neam, aşa cum scrie la Biblie, despre evrei? Ce este acasă? Unde este? Obişnuim cu uşurinţă să denumim, acasă, aproape întotdeauna, şi locul unde tragem la soamne după peripeţiile unei zile, atunci cînd călătorim. Dar, după ce terminăm o călătorie oarecare, nu spunem că ne întoarcem, ACASĂ? Ba da, asta spunem. De ce? Pentru că simţim că avem un bîrlog permanent, cel denumit, ACASĂ, adică locul unde suntem noi inşine. Locul unde nimeni, dar nimeni, nu are dreptul să ne impună, NIMIC. Acasă, este ţara proprie fiecăruia dintre noi, este regatul propriu unde suntem pe deplin, stăpîni. Cel puţin, aşa ne place să credem. Că nu prea este aşa, am exemple destule, chiar şi aici, în Canada. Dar, prefer mă abţin. N-am venit aici ca să critic. Am venit de dragul lui Robi, şi am venit şi ca să încercăm să înţelegem cît de cît, dacă această imensă ţară, ne poate deveni cămin pînă la sfîrşitul zilelor noastre. Silvia, vrea. Eu de ce m-aş opune? Alt om care să vină la mormintele noastre, în România, NU avem.  

Am cam divagat, revin la incursiunea noastră de mîine, incursiune în care sper să găsesc pe placul meu atît Parlamentul quebecos, cît şi să găsim vinetele acelea, pentru musacaua pe care o doreşte, Robi J