Ieri n-am avut chef de plecat de-acasă şi nici astăzi nu m-am îndemnat
deşi, Silvia mă cam îmboldea. Vremea a fost astăzi mult mai omenoasă decît
ieri, dar nu prea mai am chef să fac veşnica navetă 35 R plus L 2 plus bus 11,
cu timp pierdut prin staţiile de autobuz, care nu vin chiar întotdeauna după
orarul riguros planificat. Dacă mă gîndesc bine, practic, am văzut prin Quebec,
cam tot ce mă putea interesa. Mă rog, aproape tot.
Iar apropo de bus plus bus plus bus. Nu mi-am mai reînoit carnetul de conducere, după ce am fost
operat pe coloană. Nu-s chiar atît de inconştient să mai pun mîna pe volan,
după ce încă mai am o semipareză nesuferită.
Aşa că, degeaba mi-a oferit Robi, unul dintre automobilele sale.
Parafrazînd un slogan celebru al unei galerii de fotbal, pieton pînă la moarte J
He he. În insistenţa sa, Robi o tot îndeamnă pe mami să obţină carnetul de
conducere auto. Mai ales în varianta că ne vom strămuta aici, definitiv. Şi are
dreptate. Am spus că aici, fără auto, eşti la îndemîna ploii, ca să nu mai
socotesc şi timpul pierdut aşteptînd transportul în comun.
Dacă în romanica n-aş fi văzut-o pe Silvia învîrtind covrigul, aici nu mi
se mai pare chiar atît de neimaginat. De ce? Foarte simplu: pe de o parte,
traficul nu este atît de aglomerat, iar pe de cealaltă parte, toţi
participanţii la trafic se poartă extrem de preventiv şi de civilizat, pentru
că nimeni nu are nevoie de TICHET sau de puncte pierdute la licenţa de şofer.
Reamintesc, din cele 12 puncte iniţiale, poţi pierde relativ simplu, două,
trei, sau chiar patru puncte, iar dacă ai epuizat cele 12 puncte iniţiale,
aştepţi DOI ANI pînă să ai dreptul de a fi reexaminat şi să poţi căpăta o nouă
licenţă de şofereală! Chiar nu este de glumă!
Am revăzut pozele, că textul l-am revăzut şi re-revăzut. Speram ca pozele,
să fie de mai bună calitate. Vezi să nu. Ca să fiu sigur că măcar o imagine
este ca lumea, am pozat aceeaşi chestie de mai multe ori. Rezultatul? Pozele
clare sunt repetate pînă la sastisire, dar, şi pozele neclare suferă de aceeaşi
repetiţie J Cum am mai spus, atunci
cînd este să nu fie ceva, apoi chiar că nu este! Nu-i nimic, cînd vom ajunge
acasă la noi, în România, voi face o selecţie dintre pozele cît de cît reuşite
şi voi ilustra textul care s-a cam lăbărţat pînă pe la vreooo, mai bine de 150
de file de carte, format obişnuit.
Nu ştiu cum vom petrece ultimele zile, dar cum timpul trece repede, mă şi
văd acasă, regretînd că am plecat. Vom reveni? Sincer, NU ŞTIU!
Spusese Robi aseară că astăzi ne va duce la un magazin de unde cumpără
bomboane pentru împărţit copiilor, de Halowen. A venit, ne-am urcat în Volvo şi
hai. Am oprit în parcarea altui complex de magazine, unde dacă scormonesc bine
prin memorie, am mai fost, chiar în prima zi, cînd îmi exprimasem dorinţa de
a-mi cumpăra ceva. Numai că eu n-am mai coborît din maşină. În fine. Acum am
coborît şi am intrat în cea mai mare bombonerie pe care am văzut-o vreodată, în
viaţa mea. Mii de feluri de bomboane, caramele şi alte dulcegării imaginabile,
sunt oferite doritorilor, atît preambalate cît şi vrac. Simfonie de culori şi
şi de gusturi în care este tare greu să te decizi. Un raion aparte, este
ocupat cu sute de condimente. Da, sute, nu exagerez cu ab-so-lut ni-mic! Mai
sunt şi alte mărfuri.
Cum mă aşteptam, aici nu zăbovim prea mult. Hallowen este hăăăăt, tocmai pe
31 octombrie deci, nu de asta am venit noi, aici.
Aşa şi e. Am revenit aici, pentru că de aici cumpără lumea în afară de
bomboane, cam tot ce are nevoie. Complexul nu este singular, sunt trei
complexuri distincte, deţinute de trei lanţuri de retaileri diferiţi; unul
dintre acestea fiind Carefour, altul este american şi celălalt, nu mai ştiu. Cu
năduf, Robert spune că nici-unul dintre aceste complexe NU este canadian; cu şi
mai mare năduf, spune că în urmă cu numai trei ani, pe locul unde se lăfăie acum
aceste hidoşenii J era pădure virgină!
Cum lesne se poate imagina, de aici se poate cumpăra orice, în orice
cantitate, preambalat sau vrac; aici vin majoritatea celor care locuiesc
izolaţi sau în localităţi fără magazine, aşa cum am văzut, ca să-şi facă
tîrguielile la o săptămînă, sau chiar la două săptămîni.
Mă duce Robert să văd nişte canadiene. Superbe, croială modernă, cu glugă
îmblănită sau nu, te apără de frig garantat! pînă la minus 25 de grade celsius.
Dar nu te apără şi de preţ. Este Robi generos dar, chiar nu doresc să-l las să
cheltuiască aproape o mie de dolari pe aşa ceva. Nu-i chiar atît de frig în
România ca să justifice o astfel de cheltuială. Nu vreau o canadiană mai
accesibilă ca preţ? NU mai vreau nimic. Nici măcar o pereche de ochelari, care
se confecţionează pe loc? NU! Atunci, ce vrei? O sticlă de vin bun, uite asta,
şi soiul acesta de brînză care se potriveşte la fix J
La plecare, observ printre multe altele, şi un magazin denumit Archamboult
şi-mi amintesc că atunci cînd am fost la Simmons, am intrat în acest fel de
librărie, de unde mi-am cumpărat bucuros nevoie mare, două termometre: unul
pentru vin şi celălalt, pentru friptură; cu acesta din urmă, se măsoară
temperatura fripturii care se pregăteşte la cuptor, ca să nu fie nici prea
crudă, nici prea răscoaptă. Uite cum iarăşi face ţăranu’ de orăşanu’ fiţe de
chef cu trei stele Michelin J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu