Pînă la Catedrală şi înapoi

Pînă să ajungem să vizităm Palatul Parlamentului o luăm agale la plimbare prin oraş. Mergem pe lîngă Parlament cu privirea pe stînga la fluviu, trecem un pod peste Canalul Rideau construit între 1826 şi 1832

fără mijloace mecanice, pentru că ”se simţea nevoia unei legături mai sigure între Canada Superioară şi Canada Inferioară ”, vedem pe fluviu vapoare, prin faţa ochilor noştri defilează clădiri vechi, clădiri noi, toate se succed într-o armonie încîntătoare. Repet: am văzut o mare parte dintre cele mai frumoase şi mai interesante oraşe din Europa. Aici este ALTCEVA!

Bineînţeles că pînă la urmă, Robert mi-a aşezat graţios o şepcuţă albă pe cap contra insolaţiei J Ne sfătuise înainte să purcedem la drum spre Canada să ne cumpărăm pălării şi ochelari de soare. Silvia şi-a cumpărat o pălărie dar nu o poartă, eu n-am nici ochelari, nici pălărie! Avea Robert două şepcuţe kaki pregătite pentru noi dar văzînd că nu mă interesează nici-una mi-a cumpărat-o pe asta albă şi cochetă foc, şi pe deasupra inscripţionată OTTAWA J Cum să-l mai refuz?

Bon. Hai la plimbare, per pedes. Vom merge pînă la Catedrala Notre Dame de Qttawa pe care am fotografiat-o de sus, de lîngă Parlament, singura biserică deschisă permanent în Ottawa. Am ajuns, am prins şi finalul unei slujbe, era pînă în ora 13. Am făcut poze, a făcut Robert un filmuleţ, ne-am rătăcit unii de alţii J de parcă cine ştie ce imensitate ar fi fost aici. Nu e, este o atmosferă de calm linişte şi pace, într-un interior bogat ornat, luminos din cale-afară, cred că este arhitectură gotică, nu mă pricep, doar zic.

Am stat o leacă pe o bancă şi mi-am tras sufletul, se pare că obosesc tot mai uşor, asta e, merg mai departe pînă la capăt, indiferent cînd va fi acest capăt care nu mă atrage dar nici nu mă sperie.

Pînă să ajungem la Catedrală am privit oraşul aşa cum este: case, blocuri de locuit şi de birouri, cafenele, restaurante, magazine,

uite şi Ambasada SUA, uite şi Monumentul Ostaşilor în Slujba Păcii. Din cîte ştiu, armata canadiană are la activ cele mai multe misiuni de pace pe tot globul (50) dintre toate armatele care compun blocul NATO; inclusiv cerul Romîniei este vegheat de piloţi militari canadieni (printre alţii cum sunt britanicii şi americanii dar nu numai) că piloţii noştri stau de pomană pe lîngă avioanele F 16 cumpărate şi plătite, dar care nu-s operaţionale.

Apoi mergem către Byward Market unde sper să găsesc un caiet, ceva, că uitucul de tibi a uitat acasă ce-a de a doua agendă în care să-mi notez de mînă impresiile, iar actuala agendă este pe sfîrşite. Normal, la cîte fleacuri i-am înghesuit între coperte... J

Adică Tandemul s-a dus la Market, că eu stau pe o bancă şi privesc jur împrejur. Turişti turişti turişti. Localnici mai rar, poate că-s pe la muncă, poate că-s în concediu pe alte meleaguri. Din cîte ştiu SUA şi CANADA fac un intens schimb de turişti şi nu numai, imensa activitate comercială a Canadei are ca partener SUA. Şi asta şi pentru că imensa parte a oraşelor mai populate ale Canadei, se află de-a lungul frontierei cu Statele Unite.

Au turiştii un aer inconfundabil de gură cască fără griji, toţi fotografiază, numai eu scribălesc J Iată şi o veritabilă gospodină, doldora de sacoşe cu legume. Ca mai peste tot, şi aici se produce un artist local, mai mult pentru amorul artei că rar am văzut turişti care sensibili la arta acestora să le mai pice cîte-un firfiric…

Înainte de a vizita Parlamentul, Robert vrea o gustare că a flămînzit (iar J ) Silvia vrea o bere la draft, eu vreau o supă că n-am mai mîncat o ciorbă ca lumea, de cînd am plecat de acasă de la romanica. Aici n-au borş aşa că…

A încercat Silvia să facă o supă de pui cu găluşti, ioc griş! A încercat să facă o ciorbă cu perişoare – dragostea mea J ar merge acrită şi cu lămîie sau zeamă de varză, dar orezul de aici nu-i bun pentru aşa ceva. (pînă la urmă am găsit şi griş, şi orez bun şi mălai) Alte meleaguri, alte obiceiuri alimentare. Aici de bază sunt burgherii şi friptanele. Chiar şi aseară la italieni, am încercat să comand macaroane cu brînză. Simplu şi foarte bun. N-am reuşit. Și se mai pretind macaronari, siciliano – mafioţii ăştia.

A venit grăsunica. Silvia a primit berea, eu am primit supa dar, tocmai Robert are de aşteptat pentru ce a cerut, mult peste timpul alocat gustării că trebuie să onorăm biletele pentru vizita la Parlament. Ce să facă? A luat şi el o supă. Destul de bună, trebuie să recunosc.

Socotesc iar: alţi 30 de dolari aici, nu ştiu cît au costat biletele pentru vizita Parlamentului, 101 de dolari la amphibus (bilet familial), se duc banii şi se toooot, duuuuc J

Ce este amphibusul? Este un autobus care după ce ne plimbă prin oraş, intră literalmente la apă J şi transformat în vaporaş dă o tură de plăcere cu noi pe Fluviul Ottawa. Apoi se caţără din nou pe pămînt şi ne mai plimbă o tură prin oraş. 

Abia aştept să văd minunea asta şi la Bucureşti sau în oricare alt oraş din România. Poate peste vreo cinci mii de ani? Nici atunci nu cred că se va întîmpla.

Ca să nu mai pierd şi ochelarii împrumutaţi de la Silvia, am cumpărat un şiret cu care să-i atîrn de gît. Am greşit la montare şi am scos la iveală briceaguşul meu elveţian, ca să repar chestia. Stop! zice Robert. Dă briceagul încoace că ţi-l confiscă la intrarea în Parlament. El avînd un rucsac voluminos, trebuie să-l predea la un birou de bagaje, tot acolo de unde procurase biletele şi acolo v-a găzdui temporar şi briceguţul meu.

Am mai păţit o dată chestia asta, la aeroportul Otopeni dar pe atunci chiar nu ştia ţăranu’ de orăşanu’ J că un biet briceguţ este considerat armă periculoasă şi confiscat cu sadism.

Dar aici? La Parlamentul Canadian? Cum să mi-l confişte? Vei vedea, zice Robert. Şi am văzut. Nu după multă vreme, m-am lămurit şi cu chestia asta.

Bun aşa. A început o ploicică zdravănă. Repede a venit, repede a pierit, bine că a răcorit. Din caldarîm ies aburi şi se mai taie zăpuşeala. Iaca soarele iar!