Robert plecat, eu citesc. Silvia coace ardei şi vinete că trebuie să-i
gătească lui Robert cam tot ce nu mai păpase el bun gătit de mami, J de cînd ne vizitase
ultima dată. Am vorbit puţin apoi s-a făcut tăcere. Deodată, auzim: ŢIP ŢIP ŢIP
– ŢIP ŢIP ŢIP. Din ce în ce mai tare. Avertizoarele de fum NU agreează mirosul
de ardei copt (sau fumul emanat) şi se revoltă. Ian te uită la sensibiloasele
astea. Nu le ajunge că funcţionează hota! Aşa? Am găsit eu leac de cojocul lor:
le-am demontat şi le-am pus pe pervazul ferestrei din camera noastră, la aer.
Şi au tăcut J
Am înţeles că pe aici sunt reguli de convieţuire foarte stricte. Stop.
Depistasem două urlători dar nu ştiu unde este a treia care ŢIP ŢIP ŢIP – ŢIP
ŢIP ŢIP şi dăi şi urlă pînă cînd am dibuit-o şi am demontat-o şi pe dumneaei.
La aer şi cu asta. J Bine că a terminat
Silvia de copt legumele.
Revenind la reguli. Am înţeles de la Robert că dacă vecinilor li se pare
ceva suspect, nu ştiu ce comisie are dreptul de a năvăli în casa omului şi dacă
descoperă ceva nereguli se lasă cu amenzi. Dar ferească Dumnezeu să reclami
aiurea. Nu se tolerează folosirea autorităţilor pentru şicane între colocatari.
Căci da, locuinţa în care stă momentan Robert, are trei apartamente, fiecare
dotat cu o grădină proprie, cu masă, bănci, umbrelă de soare, flori sau legume
care cum doreşte, şi cu barbeque. Asta viaţă !
Se făcu tăcere iar. Am pus urlătoarele la loc că mai ştii? Poate ne trezim
cu reclamaţii şi nu avem nevoie de, cum îi zice Robert, TICHET. Știe el ce
ştie.
Aşe. Aţi auzit voi de salata Tibor? Evident, NU! J pentru că invenţie proprie. Se
ia o roşie bine coaptă (sau două sau trei sau cîte vrei) se înlătură coaja
nefolositoare, se taie feliuţe cît mai subţiri cu putinţă, se mărunţeşte cu o
furculiţă bine bine bine de tot, apoi se rade nişte brînză Comte sau Pecorino
romano (sau orice aveţi pe acasă) se presară cîteva picături de ulei bun de
măsline ; cine vrea, poate să adauge şi o feliuţă de file de anchoa (stai
aşa că salivez J ) şi nişte ierburi
aromate după gustul şi fantezia fiecăruia. Se asezonează apoi după gust cu sare,
de preferinţă marină cu chili şi puţin piper mozaic. Bun?
Am folosit una dintre roşiile BIO cumpărate ieri de Robert la Saint
Laurent. Foarte bune, recunosc! Chiar
dacă au costat cam opt dolari per kg. a meritat. Și au pe aici un fel de pîine
(printre nenumărate altele) care tot opt dolari per kg. costă dar este extrem
de gustoasă şi asta.
Canada este una dintre cele mai bogate ţări din lume dar nu toţi oamenii o
duc tocmai pe roze. Aud că sunt categorii întregi de pensionari care lucrează
pentru că nu pot trăi numai din pensie. Am întîlnit chestia asta şi în Israel.
Robert afirmă că aici, este vorba de circa 80% dintre ei. Trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu