”Să spui ceva despre acest
loc minunat ar fi curată prostie! a exclamat Charles Dickens cînd a vizitat Cascada
Niagara, în 1842. Într-adevăr, marele maestru victorian al cuvîtului a
continuat să remarce: cu greu ar putea
fi cineva mai aproape de Dumnezeu decît aici!
Puţini sunt cei care nu rămîn profund impresionaţi de măreţia acestei
manifestări a forţelor naturii, deşi împărtăşesc poate modestia lui Dickens
atunci cînd trebuie să-şi exprime sentimentele.
Cu toate că zilele mersului pe sfoara întinsă pe deasupra sa şi a
coborîtului într-un butoi s-au dus de mult, cascada încă poate fi abordată în
multe feluri. Încă din 1876, micuţa dar solida ambarcaţiune Maid Of The Mist
(Fecioara Ceţurilor) s-a avîntat prin dreptul Cascadei Americane şi, croindu-şi
drum prin pînzele de stropi, a ajuns chiar la baza Potcoavei.
Un lift îi strecoară pe pasageri pe o platformă de observaţie în aer liber
sau în tunelurile care îi conduc la miraculoasele privelişti din spatele
Potcoavei. Ridicate în vîrful pantei abrupte ce marchează marginea oraşului
Cascadei Niagara, sunt turnurile de observaţie care îngăduie spectaculoase
vederi panoramice asupra cascadei. În cele din urmă, o promenadă şi o şosea de
chei însoţesc rîul Niagara care-şi iuţeşte apele către pragul de cădere, se
prăbuşeşte în adînc, apoi se readună şi curge înspumat, prin defileu, către
gura sa de vărsare în Lacul Ontario. Cel mai aglomerat este Table Rock unde
platforma promenadei îl conduce pe privitor exact în buza cataractei.
Cascadele de la Niagara sunt rezultatul procesului geologic dinamic care
continuă şi în zilele noastre. Cînd gheţarii s-au retras, la sfîrşitul ultimei
glaciaţii, în urmă cu vreo 12 000 de ani, apele Lacului Erie, care mai înainte
curgeau către sud, au găsit o cale de trecere peste Faleza Niagara în Lacul
Ontario. De atunci, straturile inferioare mai moi, de şisturi şi de gresie, ale
falezei au fost continuu erodate de acţiunea apei în cădere, în final cauzînd
prăbuşirea stratului superior mai dur, de calcar. Peretele vertical al cascadei
s-a păstrat, dar cascada în sine se retrage încetul cu încetul în amonte,
lăsînd în urmă o pîlnie care se tot lărgeşte, acum fiind la vreo 11 km de
Queenston, punctul iniţial de intrare în Lacul Ontario, odinioară mult mai
înalt.
Captarea apelor pentru a genera hidroenergie a încetinit rata de eroziune,
la origini de aroape un metru pe an, pînă la vreo 30 de centimetri în 10 ani.
Cu toate acestea, retragerea spre sud a cascadei este menită să continue. La un
moment dat, în viitorul îndepărtat, Goat Island, care în prezent desparte
Cascada Americană (300 metri lungime) de Potoavă (790 metri lungime) va
dispărea, iar cascadele vor ajunge în cele din urmă la nivelul Lacului Erie şi
vor rămîne, probabil, un lanţ de cataracte.
La origini casa indienilor neutri, care au fost nimiciţi în mare parte de
irochezi, zona Niagara are un climat blînd, soluri fertile şi o poziţie
strategică între două dintre Marile Lacuri. Primii exploratori au fost
intrigaţi de o legendă locală despre o mare cataractă, aflată undeva în inima
continentului. Franciscanul Louis Hennin scria, în 1678, despre Apele care cad într-o prăpastie groaznică,
făcînd un zgomot asurzitor, mai înfricoşător
decît al tunetului.
Tovarăşii francezi ai lui Hennin au întemeiat un post de negoţ la Leviston,
în 1721, apoi au construit Fortul Niagara (acum în partea Statelor Unite)
pentru a păzi gura de vărsare a rîului în Lacul Ontario. În 1759, britanicii au
preluat controlul asupra zonei Niagara de la francezi; în timpul Războiului
Revoluţionar şi mai tîrziu, zona a fost scena multor conflicte între
combatanţi. Încheierea păcii din 1814 le-a îngăduit atît canadienilor cît şi
americanilor să se concentreze asupra problemelor şi oportunităţilor prezentate
de cascade. Bariera pe care cascada o punea în calea navigaţiei a fost
depăşită, mai întîi prin construirea Canalului Erie, în 1825, care lega cursul
superior al rîului Niagara de Hudson, iar apoi Canalul Welland în 1829 care
unea Erie şi Ontario, străbătînd Peninsula Niagara.” urmează
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu