Odată
ieşiţi afară, la soarele generos, care ne încinge în ciuda unui vînticel rebel,
ne îndreptăm, cum altfel? spre magazinele de suvenire J
Am ieşit din catedrală coborînd o frumoasă scară de beton şi ne-am
îndreptat spre o fîntînă arteziană în mijlocul căreia tronează firesc, Sfînta
Ana.
Drept în faţă se vede un han la care trag mulţi pelerini veniţi din toate
colţurile lumii şi un restaurant.
Pe dreapta, se vede o străduţă pe care după ce o traversezi, ajungi la trei
magazine de suvenire laice.
În stînga, după ce traversăm o cale ferată ajungem în faţa altui magazin de
suvenire şi la o prăvălie evreiască unde contra a 13 dolari poţi vedea
diapozitive (sau cam aşa ceva) din Jerusalim. Mulţumim frumos dar nu, noi am
fost şi am văzut Ţara Sfîntă pe viu. N-aş plăti atîta pentru nişte imagini,
nici dacă aş fi murit şi înviat ca Lazăr J
Iată şi un tren format din două vagoane, care după ce ne asurzeşte cu
ţignalele sale, opreşte gîfîind, exact lîngă Catedrală.
– Dacă vreţi să reveniţi, puteţi lua acest tren din Quebec şi nu vă costă
decît 150 de dolari. – De persoană? – Da. Nu spuneam eu că fără Robert, slabe
speranţe să alungem şi aici? Trenul este scump, nu ştiu de ce, la fel cum a
fost şi în Elveţia. Chiar şi raportat la salariile localnicilor, trenul este foarte scump.
Traversînd către magazine, firesc, am călcat pe iarbă J amintindu-mi pentru a cîta oară,
imbecila plăcuţă avertizoare din parcurile copilăriei mele.
Ce-mi oferă Silvia, la un moment dat? Un fruct cules dintr-un măr pădureţ.
Iată deci, unde era Eva mea personală, ispitindu-mă. Chiar aicişa! J
Tandemul a reintrat în febra cumpărăturilor. Cei doi sunt la magazinul de
suvenire al Basilicei umblînd după ei ştiu ce. Mie nu-mi mai trebuie. Vorba
ceea: ai văzut un astfel de magazin, le-ai văzut pe toate. Prefer să stau pe o
bancă la umbră, mai scriu, mai privesc lumea şi mă bucur de vremea însorită,
fin mîngîiat de o briză uşoară. Ce n-am reuşit? Să fotografiez un pescăruş.
Asta e, poate altădată.
Deocamdată, aşteptînd Tandemul
(ştiu, am de aşteptat, că amîndoi sunt năzuroşi J ) văd în parcarea din preajmă
(sunt două, una particulară) mai multe autocare; unele pleacă, altele tocmai
sosesc. Basilica este vizitată de foarte mulţi turişti (cam un milion anual) şi
nu pretinde taxă, cum fac altele.
Trecem iar prin această localitate. Vile vile şi iar vile şi nici-un
magazin.
– Cum îşi fac localnicii aprovizionarea? – Păi, o dată pe sptămînă de la
Quebec. Poate chiar la două săptămîni. Sunt adepţii congelatorului. – Chiar şi
pîinea o mănîncă din congelator? – Păi, da.
Nu cred că mi-ar plăcea aşa ceva deci, NU ne vom muta aici J Serios vorbind, nu mi-ar
plăcea o astfel de viaţă. Sînt eu cam ţăran de felul meu dar, ceva mai citadin
decît sătean. Tata a fost primul din neamul nostru care a lepădat opincile şi
obielele pentru pantofi şi pentru ciorapi. Ba, o vreme, deşi purta pantofi, nu
renunţase la obiele. Eu n-am folosit aşa ceva, m-au scutit de plăcerea asta J Despre Robert, cred că
habar nu are ce-s acelea, obiele. Chiar, mai ştie cineva?
Hai mă, că m-am grăbit. Uite, au şi magazine: pizerie, barber shop,
servicii funerare, or mai fi şi altele, mai ştii?
Bon. Am ieşit la autostradă şi direcţia Quebec. În dreptul localităţii Îngerul păzitor, în loc de pasaj,
semafor. Huo J Mai mergem ce mai
mergem, o altă localitate, alt semafor. Huo J Firesc, aglomeraţie.
Am mai văzut aşa ceva, prin Turcia, mai de mult, acum vreo şapte sau opt
ani. Or fi remediat problema? Sau n-au timp pentru că, Erdogan.
Am observat aici, în Canada, că în preajma marilor oraşe sunt zeci de firme
care oferă tot felul de servicii. Nelipsite sunt peste tot, automobilele, care
chiar nu au cum să lipsească, apoi enorm de multe rulote şi autorulote (melci
cu supraviteză J ) Să fie canadienii
turişti chiar de împătimiţi? Aşa se pare. Oricum, Robert a deprins de pe cînd
era mititel, acest nobil microb J Şi am mai remarcat la
Robert că este foarte bine informat cam despre toate. Ar putea să fie ghid
profesionist oricînd dar, nu cred că este interesat de aşa ceva.
Iar suntem pe teren care ne este familiar. Am depăşit Cascada Montmorency
pe dreapta, am trecut de podul către Ille d’Orleans pe stînga, în zare se văd
zgîrie norii din Quebec. Am intrat în oraş şi iar vedem locuri care ne sunt
familiare cum este şi Piaţa din Portul Vechi, unde oprim şi unde mai învăţ
ceva: intri cu auto şi primeşti un bon; dacă nu cumperi nimic, la ieşire
plăteşti staţionarea, plată de care eşti scutit, fie şi dacă ai cumpărat ceva,
cît de puţin (bonul este ştampilat de vînzător).
Am trecut pe lîngă acea gară subtraversată de tunel. Se numeşte Gare du
Palais. Este chiar lîngă piaţă şi aici opreşte şi bus 11. Bine de ştiut.
Pentru că nu i-a plăcut marfa din acea piaţă, Tandemul a pus la cale să
mergem în altă parte: un magazin ţinut de ruşi, care închideau astăzi duminică
fiind, la ora 17. Deci talpă la podea că vremea se cam apropie. La o
intersecţie, o tinerică se învîrtea pe lîngă maşini cu un pahar de plastic în
mînă. N-am văzut pe nimeni miluind-o. Dar nici bruscînd-o. Pur şi simplu, o
ignorau. Şi mi s-a strîns inima. Dacă o fi vreo compatrioată?
Magazinul lui Vladimir; chiar aşa se numeşte – chez Vladimir – nu-i deloc
prea mare. Poate cam 20 sau 25 de metri pătraţi. Delicatese fine, scrie la
intrare. Mare parte chiar sunt, mezelurile de exemplu. Nu ştiu de ce am io’ o
fixă cu perizeru’. Ştiu că acum nu se mai găsesc mezelurile copilăriei mele
fără aditivi, fără E-uri sau mai ştiu eu, ce. Dar. Tot le mai cumpăr cîteodată,
măcar să nu le uit gustul. J Ei bine, am cumpărat de
la Vladimir o felie de parizer groasă de un deget şi parol că a fost la fel de
bun ca cel de pe vremuri! Şi mai are Vladimir pe rafturi tot felul de borcane
cu zacuscă şi alte chestii asemănătoare, borcane cu dulceţuri şi cu miere,
conserve fine de peşte (bune bune bune) şi alte chestii îmbietoare. Cum de
lipseşte tocmai votca? Mister J Tandemul voia de fapt,
nişte varză, ca să construiască Silvia neşte
sarmăi ca la moldovenia, bre J
Abia acum în drum spre casă am aflat cum se numesc cele două poduri care
leagă Levis de Quebec. Podul de fier (cam ruginit) se numeşte Pont du Quebec,
iar cel de beton se numeşte Pont Pierre Lapont. Am aflat. Şi? J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu