După ce-am bifat cele două obiective şi după ce-am ospătat o ţîră la o
terasă fără pretenţii, am reluat bus 715 spre hotel. După cîteva staţii văd pe
indicatorul autobuzului: B-dul Rene Levesque. Am şi ajuns? Eu cred că nu,
Silvia mă ia la vale şi zice că da. La
prima staţie, coborîm. Ne reîntoarcem la Rene Levesque. Şi natural, vine şi
dilema: în ce direcţie trebuie să mergem? Că-s două. Reţinusem scris! ca să nu
am dificultăţi de pronunţie, că hotelul cu nume de armă sovietică, A2K, este la
nr. 1475. Mă uit pe o clădire, văd numărul 375. Natural, începem să mergem
către numerele ascendente. Şi mergem şi mergem şi peisajul devine din ce în ce
mai puţin familiar. Scot tableta, GPS îmi arată că într-adevăr suntem pe Rene
Levesque, îmi arată şi locul de domiciliu (hotelul) dar tot nu ştiu încotro s-o
luăm. Întreb o doamnă care-mi confirmă că mergem în direcţia bună. Mulţumim
dragă doamnă, mai mergem ce mai mergem, simt că nu e bine. Mai întreb o
tinerică amabilă, scoate şi ea un telefon dăştept, gipieseşte şi ne trimite în
direcţia contrară. Hait! Ce ne facem fetelor? Încotro să mergem, frate. Mă joc
puţintel cu logica şi fie ce-o fi. Mă uit în stînga şi văd un pod care nu prea
era în peisajul de lîngă hotel. Probabil că mergeam înspre fluviu, adică înspre
Vieux Montreal, iar. Deci decid să facem stînga-mprejur şi cu pas de
inspiraţie, înainteeeee marş! J Şi iaca: mergem mergem
mergem şi în sfîrşit, locurile încep să devină ceva mai familiare, ceva mai
apropiate, de ceea ce ştiam. Turnurile sunt din ce în ce mai dese. Deci,
înainte. De data asta, tinerica a avut dreptate dar nici prin cap nu-mi trece să
cred că doamna mai în vîrstă a greşit. De ce? Pentru că brusc văd pe o clădire
o inscripţie: B-dul Rene Levesque EST nr. 320 / B-dul Rene Levesque VEST nr.
320. Abia acum mi-a picat fisa: tembelul de primar a împărţit acest bulevard
lung lung lung în două bucăţi şi le-a numerotat identic; de la 1 spre 1475 est şi tot de la 1 spre 1475 vest. Şi iată cum din cauza acestui
amănunt, ştim pe dinafară întregul bulevard care pare a fi principalul bulevard
al Montrealului, de la un capăt la celălalt. (pare, dar nu e J ) Sper că tembelul de
primar a sughiţat că l-am boscorodiiiiit J
În sfîrşit, recunosc pe deplin locurile: iată St. Patrick, iată Maria
regina lumii şi nu după prea multă vreme, iată şi locul nostru de popas, A2K,
pompos denumit hotel. În afară de faptul că-i ieftin şi ultracentral, n-are
nici-o calitate. Nici una. Probabil că la parter plus trei etaje cît are, este
păstrat ca un contrast grăitor între ce erau odată clădirile pe aici şi cum
arată acum noile turnuri care ţîşnesc înspre nori şi după ce îi străpung, rîd
către soare. Aveam în plan ca după o scurtă siestă să mergem în oraş pe
înserat. Eu vreau, dar excursia nedorită mi-a cam băgat picioarele în grevă J
Am însoţit-o pe Silvia în căutare de ceva bericioaică, imposibil de găsit
un magazin aici în Montreal, dacă nu ştii. Şi cum am uitat să-l întreb pe
Daniel, şoferul român de pe bus 715, unde găsim un magazin alimentar, va
cumpăra Silvia ca şi ieri seară, de la un butic, bere Heineken la 0,500 dar cu
cinci dolari doza. Ştie bine Robi ce spune cînd vorbeşte de excroci J
Greşeala noastră a fost că nu am reţinut că bus 715 se învîrte prin Montreal şi intersectează Rene Levesque
de mai multe ori. Noi trebuia să coborîm la intersecţia cu strada Peel, aflată
la 200 metri de hotel. Asta e. Data viitoare vom şti, numai că mîine plecăm la
Levis, la Robert acasă. De bine de rău, putem spune şi despre Montreal: am fost
(şi) acolo J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu