16 septembrie. Ne-am trezit, Robert plecase. Aseară făcusem nişte planuri,
ceva de genul: cum ar fi să vizităm un hipermarket de care Silvia era
interesată, iar din curiozitate, am spus că merg şi eu. Robert a spus că după,
în timpul zilei, cumva, ne va recupera ca să ne ducă, el ştie unde, ca de
obicei. Şi tot ca de obicei, s-a răsucit schimbarea. Mă sună, îi spun că mama
încă se mai odihneşte; nu-i problemă dar, să-l sun după ce terminăm micul
dejun. Noi nu ne grăbim deloc. Numai că el are planuri mari cu noi în ziua
asta. Aşa că ne pomenim cu el acasă. Aşteaptă răbdător pînă îşi termină Silvia
programul matinal J Eu le spun senin că-s
gata de plecare în oricare secundă; şi-mi văd imperturbabil de scris, că aveam
ce.
În sfîrşit, pornim la drum. Unde? Păi să vă arăt şi vouă o casă din pădure.
Înţeleg imediat că în lipsa noastră, n-a mai avut răbdare şi a citit ce-am
scris pe laptopul său. Foarte bine, chiar mă bucur.
Am înţeles că avea o întîlnire chiar la domiciliul unui om care locuia
într-o astfel de vilă, român, pe care Robi îl ştie de vreo şase ani. Ieşim din
Levis, ne cocoţăm pe una dintre nenumăratele autostrăzi din jurul Quebecului,
intrăm pe nişte drumuri secundare şi oprim. Prezentări formale, nu avem de gînd
să vizităm casa, ne mulţumim să o privim pe din-afară şi încerc să-mi imaginez
cum aş trăi aici. NU reuşesc şi bună pace. Prea îs citadin. Loc frumos, pădure
bogată, dar nu-i pentru mine aşa ceva. Poate că mi-ar plăcea o vilişoară
undeva, dar nu în sălbăticie, unde aş fi megieş cu lupii şi cu urşii, chiar
dacă veveriţele nu-mi displac de tot J .
Robert nu stă prea mult, apare, şi ne arată contribuţia sa la această
pădure: acest copac şi acesta şi acesta, plus cele trei sălcii de pe malul
lacului, sunt plantate de mine. Evident, pro
bono. De ce nu mă mir?
Apoi, reintră pe şoseaua care mărgineşte fluviul St. Laurent şi merge şi
merge şi merge; zeci de minute se perindă prin faţa ochilor noştri peisaje
mirifice, cum în România, n-o să vedem prea curînd, poate niciodată, apropo de
cea mai frumoasă ţară din lume. Spun eu că nu-i frumoasă? Eu măcar am
străbătut înainte de 1990, România cap
coadă, iar acum, pot să fac nişte comparaţii, pe care cei care n-au ieşit din
ţară, nu le pot face...
Am coborît sub cele două poduri care leagă Levis de Quebec şi pe o şosea
riverană ne desfătăm ochii mai ales cu priveliştea de dincolo de fluviu.
- Iată, spune Robert, mai ştiţi locul unde v-am dus la acea belvedere, de unde v-am arătat Quebecul,
înainte să mergem la Ille D’Orleans, pe podul acela de fier? - Daaaaa, spun
orăşenii, în cor. - Mai ţineţi minte promenada amenajată în cartierul
bogătanilor? - Daaaaa, spun orăşenii, în cor.
Trecem pe lîngă Promenade Samuel du
Champlain. Aici vin mulţi quebecoşi să facă un pick nick tradiţional.
Frumoase locuri pentru pick nick, dacă te-ai săturat de pădurea în care ai vila
în care locuieşti. Pentru că, nu este aşa? pădurea oferă perspectiva
perenităţii statice, în timp ce fluviul promite perspectiva parcurgerii unui
drum către lumea întreagă.
Sunt şi locuri amenajate într-un soi de turnuri de fier, locuri care oferă
imagini spectaculoase ale împrejurimilor de la înălţime, de deasupra copacilor
care mărginesc şoseaua (care se află între pădure şi fluviu).
Vă puteţi închipui ceva atît de frumos?
Încet încet, locurile încep să ne devină familiare. Doar suntem veterani J
- Mai ţineţi minte portul turistic? - Daaaa, spun babacii în cor. - Mai
ştiţi Gara Fluvială? - Daaaaa, spun turiştii ocazionali, de zor. Mulţumit,
Omul-Nou-Al-Lumii-Noi, surîde cu orgoliul satisfăcut. - Acum ştiţi de ce nu mai
vreau la voi la romanica, printre alte motive, desigur. - Daaaaa, spunen noi,
părinţii săi, convinşi. ŞTIM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu