Joi 30 august. En viager

Am internet da’ n-am J Tare-i grea tehnologia asta! Mi-a lăsat Robert un telefon dăştept ca să am internet pe tabletă da’ habar n-am cum să manevrez dihania. Aştept să vină Silvia de la piaţă că ea se pricepe ceva mai bine la maşinăriile astea inteligente. Eu am rămas la un nokia antic care nu ştie decît să vorbească şi parcă parcă să facă poze. Nu vreau să ajung şi eu ca zombii ăia care merg pe stradă cu ochii ţintă în ecran. Nu-s încă chiar în halul ăsta de dependent, slavă Domnului!

Am intrat dimineaţă o leacă pe politeia, pe aktual 24, pe g4media, pe Marginalia, pe fb şi văd că acasă răboiul penalilor cu justiţia a căpătat accente dramatice. Au apelat mişeii la toată artileria grea, la firme din america plătite cu bani grei, asta pe lîngă israelienii aceia. Încep să întrevăd ce sume colosale de bani au pus nemernicii în mişcare ca să distrugă statul de drept în România, că tot începuse justiţia de bine de rău, cătinel cătinel, să lupte cu mizerabilii corupţi şi să-i mai bage pe unii la puşcărie, unde le este locul. Cică ne pregătim să preluăm preşedinţia UE. Ha! Cu cine să preiei şefia UE? Cu gaşca asta de agramaţi ticăloşi şi obedienţi penalilor? Chiar nu înţeleg de ce vor unii să facă România de ocară tocmai acum cînd avem cea mai bună poziţie din istorie prin apartenenţa la coloana vertebrală a lumii civilizate, reprezentate de UE şi de NATO. Astfel vor ei să celebrăm centenarul? Nu pricep şi basta! Sau poate că asta merităm?

Azi este prima zi mai răcoroasă, semn că vara s-a încheiat şi începe toamna J 

Ia să ne mai descreţim o leacă. Citesc (de fapt recitesc) Şapte ani în Provence, autor Ioan T. Morar, o carte scrisă cu suflet de un român exasperat, care s-a autoexilat în oraşul La Ciotat, din Provenţa. Autorul descrie oamenii, obiceiurile, locurile; face dese incursiuni în istoria şi în cultura provensală şi nu numai. O carte extem de interesantă.

Şi ajunge uşurel uşurel, la faptul că în Provence, oamenii trăiesc mult mai mult decît în alte părţi, ajungînd frecvent centenari, sau pe aproape. Şi povesteşte cu umor o întîmplare adevărată. Citez: ”Există, cred, o singură categorie de oameni care nu se bucură de longevitatea altora. Cei care cumpără case sub forma denumită en viager. Adică omul face contract pe casa unui bătrîn (sau a unui cuplu de bătrîni) plăteşte un preţ iniţial numit buchet , cam jumătate din valoarea casei, apoi, lună de lună, vînzătorul se bucură de renta viageră pînă închide ochii. Vă daţi seama că, oricît de plin de intenţii bune ar fi cumpărătorul, abia aşteaptă să intre în posesia casei.

Un astfel de caz a ajuns celebru în Franţa, în oraşul Arles, prin faptul că acolo a stat şi a pictat printre alţii, Van Gogh.

În 1965, pe cînd avea 90 de ani, o femeie singură, fără moştenitori, îi vinde casa notarului ei, în vîrstă de 47 de ani, cu o rentă lunară de 2.500 de franci. Ce s-o fi gîndit notarul: cît să mai trăiască femeia? Încă zece ani? Fie, dar după aceea rămînea cu casa. Nu a fost chiar aşa. Notarul a murit în 1995, la 77 de ani, iar soţia lui a continuat să plătească renta, pînă la moartea bătrînei.  (…) Jean Louise Calment, bătrîna respectivă a murit pe 4 august 1997, la vîrsta de 122 de ani, 5 luni şi 14 zile! A fost cea mai în vîrstă persoană nu doar din Franţa, ci din lume, cu acte doveditoare.”

Cum s-ar spune, viaţă cusută cu aţă J

Şi tot în cartea domnului Ioan T. Morar am găsit un citat dintr-un autor de care n-am auzit pînă acum, Jean Giono, născut în Provence în 1895, care explică perfect esenţa lumii în care trăim: “Ce-ţi trebuie pentru a reuşi? Bravură? Încăpăţînare? Şansă? Geniu? NU: mediocritate. Ceea ce face mediocrul e un produs care se adresează unui număr foarte mare.”

Are perfectă dreptate. Priviţi cît de imbecili (şi imobili) pentru că mediocri, sunt marii conducători ai lumii contemporane care nu văd cum o mînă de derbedei politici iliberali, mai mult sau mai puţin autocraţi, distrug încet dar sigur, valorile civilizaţiei occidentale.

Mai ştii? Este posibil ca peste cîteva secole, istoricii să consemneze că democraţia liberală a fost un experiment fantezist… Apropo de politică. Am mai găsit un citat din alt autor necunoscut mie, Marcel Pagnol, tot provensal: ”Toată lumea gîndea că este imposibil. Dar a venit un imbecil care nu ştia asta şi a făcut să fie posibil.” Chestia asta se poate interpreta în fel şi chip.