Ultima zi de sîmbătă pe aceste meleaguri, dacă nu vom reveni. Dacă vom
reveni aici, ultima zi petrecută în România, ar putea fi ziua plecării noastre
definitive, de acolo. Nu ştiu şi nu vreau să ştiu cum se vor derula lucrurile, pînă
cînd nu ne vom reîntoarce în România şi pînă cînd nu vom chibzui temeinic. Avem
la ce chibzui, pe îndelete, la toate aspectele acestei decizii. Rămîne numai ca,
după ce ajungem acasă, la romanica, să-mi aduc aminte de toate aspectele vieţii
neconforme din Canada, pe care le-am văzut fără ochelarii roz, de care vorbea
Raluca Feher. Un lucru este limpede: oricîte dioptrii ar putea avea nişte
ochelari roz prin care să privesc România, este aproape exclus să văd ceva benefic,
în peisajul politic de acolo, acum: dacă cei trimişi în judecată, au puterea să
aleagă completul de judecată care să dea verdictul în cazurile în care sunt
inculpaţi, NIMIC nu mai este de sperat pe timpul unei vieţi de OM, în acest
teritoriu, pretins european, teritoriu aflat de fapt, mult prea aproape de
influenţa politică a unei Rusii dezlănţuite spre o politică a destructurării
întregului set de valori creştin democratice care a configurat civilizaţia de
tip vestic, aşa cum este, acum, în Europa. Încă!
Nu ştiu dacă pentru mine sau pentru Silvia ar putea conta prea mult, ce
s-ar putea întîmpla în Ro, în viitorul apropiat. Mi-ar plăcea tare mult să mai
pot fi optimist. Aşa am fost întreaga
mea viaţă: naiv de optimist. Numai că, la vîrsta la care am ajuns, am început
să ŞTIU că pe termen scurt sau mediu, tinerii NU mai au ce spera, decît dacă
sunt fii, fiice, amante, prieteni sau măcar amici, şamd, ai /ale potentaţilor
puterii. În plin contrast cu meritocraţia, prostocraţia agresivă a ocupat
întregul spaţiu public şi toacă mărunt, orice tentativă de rezistenţă
civilizată, a exponenţilor societăţii civile, care încă mai crede că, mizerabilismul, mai poate fi învins.
Semne că buba este pe cale să se spargă, sunt din belşug: este din ce în ce
mai greu de găsit bani de împrumut pe piaţa financiară externă, pentru plata
obligaţiilor electorale asumate cu inconştienţă, ca de exemplu pensiile
speciale, iar fatidicul 3 % din PIB, este pe cale de a fi depăşit în mod
iresponsabil, dar evident, neasumat dpdv politic. Va crăpa şi mustăcel cu tot
aliotmanul său de sicofanţi, aşa cum au crăpat şi alţii înaintea lui: tonta,
prostovănelul, născase, iliceskovici.
E copt puroiul şi buba se va sparge foarte curînd. Nu prea văd cum îi vor
mai convinge pesedeii pe oamenii care trăiesc în principal din economia de
subzistenţă agricolă pe plan individual, după ce le-au fost exterminate animalele
din curte, să-i mai voteze.
Ps. Am aflat cu oroare că în timp ce sunt peste două sute de mii de pensii
speciale, NU se poate asigura existenţa a numai 20 de bolnavi dintr-un
sanatoriu, bolnavi cărora nu li se alocă decît 11 lei pe zi, pentru hrană.
Bolnavi care suferă de o boală eradicată peste tot în lume: LEPRA.
*Dacă anagramez acest cuvînt, îmi rezultă PERLA. Aceasta este perla guvernării
pesediste: lepra. Lepra ca boală a unor nefericiţi bolnavi ignoraţi şi LEPRA ca
emblemă figurativă a celor care s-au instalat – cred ei – pe vecie, la putere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu