miercuri, 17 octombrie 2018

Ultima zi de sîmbătă pe teritoriul canadian


Ultima zi de sîmbătă pe aceste meleaguri, dacă nu vom reveni. Dacă vom reveni aici, ultima zi petrecută în România, ar putea fi ziua plecării noastre definitive, de acolo. Nu ştiu şi nu vreau să ştiu cum se vor derula lucrurile, pînă cînd nu ne vom reîntoarce în România şi pînă cînd nu vom chibzui temeinic. Avem la ce chibzui, pe îndelete, la toate aspectele acestei decizii. Rămîne numai ca, după ce ajungem acasă, la romanica, să-mi aduc aminte de toate aspectele vieţii neconforme din Canada, pe care le-am văzut fără ochelarii roz, de care vorbea Raluca Feher. Un lucru este limpede: oricîte dioptrii ar putea avea nişte ochelari roz prin care să privesc România, este aproape exclus să văd ceva benefic, în peisajul politic de acolo, acum: dacă cei trimişi în judecată, au puterea să aleagă completul de judecată care să dea verdictul în cazurile în care sunt inculpaţi, NIMIC nu mai este de sperat pe timpul unei vieţi de OM, în acest teritoriu, pretins european, teritoriu aflat de fapt, mult prea aproape de influenţa politică a unei Rusii dezlănţuite spre o politică a destructurării întregului set de valori creştin democratice care a configurat civilizaţia de tip vestic, aşa cum este, acum, în Europa. Încă!
Nu ştiu dacă pentru mine sau pentru Silvia ar putea conta prea mult, ce s-ar putea întîmpla în Ro, în viitorul apropiat. Mi-ar plăcea tare mult să mai pot  fi optimist. Aşa am fost întreaga mea viaţă: naiv de optimist. Numai că, la vîrsta la care am ajuns, am început să ŞTIU că pe termen scurt sau mediu, tinerii NU mai au ce spera, decît dacă sunt fii, fiice, amante, prieteni sau măcar amici, şamd, ai /ale potentaţilor puterii. În plin contrast cu meritocraţia, prostocraţia agresivă a ocupat întregul spaţiu public şi toacă mărunt, orice tentativă de rezistenţă civilizată, a exponenţilor societăţii  civile, care încă mai crede că, mizerabilismul, mai poate fi învins.
Semne că buba este pe cale să se spargă, sunt din belşug: este din ce în ce mai greu de găsit bani de împrumut pe piaţa financiară externă, pentru plata obligaţiilor electorale asumate cu inconştienţă, ca de exemplu pensiile speciale, iar fatidicul 3 % din PIB, este pe cale de a fi depăşit în mod iresponsabil, dar evident, neasumat dpdv politic. Va crăpa şi mustăcel cu tot aliotmanul său de sicofanţi, aşa cum au crăpat şi alţii înaintea lui: tonta, prostovănelul, născase, iliceskovici.
E copt puroiul şi buba se va sparge foarte curînd. Nu prea văd cum îi vor mai convinge pesedeii pe oamenii care trăiesc în principal din economia de subzistenţă agricolă pe plan individual, după ce le-au fost exterminate animalele din curte, să-i mai voteze. 
Ps. Am aflat cu oroare că în timp ce sunt peste două sute de mii de pensii speciale, NU se poate asigura existenţa a numai 20 de bolnavi dintr-un sanatoriu, bolnavi cărora nu li se alocă decît 11 lei pe zi, pentru hrană. Bolnavi care suferă de o boală eradicată peste tot în lume: LEPRA.
*Dacă anagramez acest cuvînt, îmi rezultă PERLA. Aceasta este perla guvernării pesediste: lepra. Lepra ca boală a unor nefericiţi bolnavi ignoraţi şi LEPRA ca emblemă figurativă a celor care s-au instalat – cred  ei – pe vecie, la putere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu