Niagara Falls

Mi-cul de-jun sim-pa-tic nici prea mare nici prea mic J Îndestulător pentru cei care nu fac nazuri, meschin pentru gomoşi: ouă fierte, gogoşele, cereale, ceai, lapte, cafea, margarină, unt, dulceaţă din fructe de pădure, trei feluri de pîine, suc de portocale. Sala de mic dejun este de mărimea camerelor. 14 locuri simultan la trei mese; nimeni nu adastă aiurea: papă şi pleacă. De bun simţ să duci resturile afară într-un butoi încăpător. Văd că am luat prea mult unt, vreau să-l duc înapoi. – Nu se poate, zice Robert. – De ce? – Pentru că ai pus mîna pe el; l-ai contaminat. Din nou: ce ştie ţăranu’ de orăşanu’? 

Vremea s-a cam înegurat dar… spre cascadăăăăăăă J

Într-adevăr, aici benzina este mai scumpă: 149 cenţi / 91octani, 135,9/89 şi  122,9/87. Uite tati ce frumos! Da. Sigur că este frumos; de-a lungul drumului către parcul / port, se succed, vilă după viluţă şi viluţă după viloaie, adică vila dragostea mea J Vedem şi o cochetă biserică.

Armate de veveriţe zburdă peste tot. Sprintene, abia cu greu am reuşit să fotografiez una sau două. Dar am reuşit!

Ajungem la debarcader. Bilete, primim pelerine subţirele de ploaie de unică folosinţă de culoare roşie (americanii de pe malul celălalt au pelerine albastre). Vapoarele canadiene se numesc Hornblower (1,2,3,…), iar  vapoarele americane se numesc aşa cum s-a numit primul vapor care a cutezat să se apropie de cascadă, respectiv Maid of the Mist (Fecioara ceţurilor 1,2,… 7 …).

*

Puhoiul de lume aşteaptă revenirea unuia dintre vapoare şi accede pe punte. A sosit momentul îndelung aşteptat! Vom vedea cascada de aproape! Motoarele duduie dar viteza este extrem de redusă. Pe malul opus, (american) se vede în stînga o pasarelă de belvedere, podul de legătură dintre SUA şi Canada, apoi Cascada Americană, care este traversată în depărtare şi de un pod, apoi un spaţiu terestru (Goat Island) şi în sfîrşit, Pocoava – Cascada Canadiană!

Ne avîntăm din dreptul Cascadei Americane către podul de legătură dintre cele două ţări, întoarcem spre dreapta şi defilăm pe lîngă Cascada Americană, circa 300 de metri lungime. Vremea este noroasă dar nu plouă. Nici nu este nevoie; miliardele de stropi de apă desprinşi din şuvoiul ameţitor de ape care cad cu zgomot de la aproape 60 de metri înălţime, sfidează bietele noastre pelerine şi încep să ne mureze. Pe apă, imperturbabile cîrduri de răţuşte plutesc în căutare de peştişori, la concurenţă cu pescăruşii care după ce monitorizează din văzduh adîncul apei, plonjează după pradă. Acum ne apropiem de Cascada Canadiană, cam opt sute de metri lăţime şi adevărat vă zic vouă, că are formă de Potcoavă, aşa cum am citit în carte.

Dar cartea nu mi-a semnalat şi cît de tumultuoasă e, adică de-a dreptul furioasă. Aici chiar urlă din răsputeri aşa cum spune legenda, iar apele în cădere provoacă valuri care încearcă din răsputeri să zgîlţîie vaporul cu noi cu tot. Cu sau fără pelerină, tot ciuciulete suntem, toţi! J

Normal, cetele de turişti în extaz urlă din toţi bojocii, trăind aceste indescriptibile şi unice senzaţii, aproape la concurenţă cu urletul nepămîntean al tumultoasei căderi de apă, mirifica Potcoavă.

Soarele încearcă să mijească dintre nori dar, este cam tîrziu… Ne îndreptăm deja către port, pentru a lăsa loc altor şi altor doritori de udeală, şi de consum nemăsurat de adrenalină.

Am cărat după mine degeaba, o geacă de fîş cu glugă, pe care n-am purtat-o deloc, fiind aproape 30 de grade Celsius, dar am reuşit să o fac udă fleaşcă şi pe ea J    

Vă spun cu mîna pe inimă că a fost o experienţă FOR MI DA BI LĂ! N-a durat mai mult de un sfert de oră dar, nici nu este nevoie de mai mult ca să trăieşti una dintre cele mai marcante experienţe din viaţa unui om. A meritat cu vîrf şi îndesat să facem deplasarea mai bine de 12 mii de kilometri pentru a o vedea.

La ieşire, Robert ne îmbie la o tiroliană. Hm. Glumeţ băiatul nostru! J Cum să-mi risc eu oasele bătrîne în drăcia aia? Nici vorbă! Chiar şi Silvia refuză deşi, ea este curajoasa familiei. Mă întreb dacă n-a refuzat numai ca să nu mă ofenseze pe mine. Dacă e aşa, jur că la prima tiroliană întîlnită în calea noastră, o iau de moţ şi la cabluri cu noi! J

Ps. Abia acasă am aflat că ofensa era de fapt preţul. 100 de dolari de fiecare. Robert a insistat dar noi – adică Silvia l-a refuzat deşi ar fi vrut…. Şi dacă ar fi vrut ea aş fi vrut şi eu… Dar, trei sute de dolari pentru cîteva minute este totuşi, ENORM.

va urma...