Escală la Toronto

Am debarcat la Toronto şi după ce-am primit ştampila pe paşapoarte am întrebat pe ici pe colo şi am nimerit la terminalul 20 de unde după alte trei ore vom pleca spre Quebec. Nu se poate fuma în aeroport, de fapt în Canada este declarat un război făţiş fumătorilor, practic nu prea poţi fuma niciunde! aşa că Silvia vrea să iasă în stradă (evident că nu poate). Eu mă abţin. Mai ştii? Poate mă las cu totul de fumat, J nu ca acum cînd fumez numai seara.

Timpul trece trece trece şi pe toate le petrece. Petrecem şi noi cum putem, oboseala nu ne-a răzbit (încă) dar norocul nostru este că tipicar fiind, am verificat iar şi iar. Stăteam degeaba la terminalul 20. Nu ştiu dacă au anunţat dar am văzut pe tabela electronică de plecări că vom decola spre Quebec de la terminalul 33.

Numai că toate au o compensaţie pe lumea asta; am mai bifat o premieră prin faptul că este primul avion în care mă îmbarc primul J

Avionul este destul de mare, nu şi prea plin, nu ştiu marca pentru că nu există pliantul aferent, dar, ce mai contează? Important este faptul că mai avem de zburat numai o oră şi jumătate, apoi recuperat bagaje, pupat şi îmbrăţişat Robert şi acasă cu noi că ne-a cam înghesuit foamea şi setea. Ca să nu mai spun că atît de nefumată n-a mai fost Silvia, niciodată J

Avem cu noi, fiecare, cele 200 de ţigarete reglementare şi după cum se vede treaba, există şanse să ne întoarcem cu ele intacte, acasă. (aiurea, după prima săptămînă fumaserăm deja aproape opt pachete daaaar, din 25 că i-am păcălit la vamă J)

Mna! Încă o premieră. J La bord se află şi un stevard de culoare, primul pe care îl văd în cei 13 / 14 ani de cînd zburăm măcar de două ori pe an. Nici ce-a spus nenea ăsta n-am priceput. Toţi se reped să scape de mesajul pe care trebuie să-l emită şi trec cuvintele pe lîngă noi în viteză supersonică. Nici asta nu prea contează. Ştim ce  avem de făcut în caz de, feri Doamne de aşa situaţie.

De data asta zburăm cu Air Canada Express, cu un avion Embraer 175 (n-am auzit de marca asta). Pe spatele fotoliului din faţă este un ecran pe care rulează indicaţiile de rigoare în caz că, apoi ruta, locul în care ne aflăm la un moment dat, etc. După o întîrziere fără explicaţii, pornim. Ecranul oferă aceeaşi selecţie de filme care în lipsa subtitrării n-au absolut nici-un sens. Atîta pagubă! După atingerea plafonului de zbor, perdeluţa care separă clasa întîi de economic este pusă la treabă. Discriminareeee J

Apar fetele cu gheridon care oferă diverse chestii, de data asta contra cost. Misterul se lămureşte. De clasa întîi se ocupă bărbatul mai sus menţionat, de ceilalţi amărăşteni se ocupă o fată cam grăsulie şi nici prea tinerică. De amabilă, ce să mai vorbim? Aşa că nu vrem nimica de la ea. O oră trece mintenaş şi chiar n-am chef să mă apuce cine ştie ce nevoi presante.

Acum stăm chiar în dreptul motoarelor şi evident, zgomotul este mai intens. Ne pasă? Nu, pentru că suntem obişnuiţi, cu.

La cursa de la Bucureşti la Toronto am avut perne pe spătarul scaunelor. Aici, noroc că avem cu noi nişte chestii în formă de semi-colac pe care le punem în jurul gîtului pentru mai mult confort. S-a întunecat de tot şi am început să casc. Silvia chiar a aţipit o leacă.

Este aproape de miezul nopţii, ora locală. Bine te-am găsit, Quebec!