Înainte să plecăm, Robi ne tachinează: CENTURA J Adevărul este că nici noi nu
prea suntem încă, disciplinaţi. Iar suntem
undeva şi ajungem undeva J Nu-i nimic, fierătania
cu voce de femeie afectată – nu afectuoasă, ne scoate din impas. Acum tace, iar
asta, este de bine. De fapt, Robert profită de faptul că în apropiere sunt
aşezări locuite de Primele naţiuni şi de inuiţi şi vrea să ne arate măcar din
goana maşinii că nu-i nici-o diferenţă între aceste aşezări şi cele locuite de
omul alb.
O mică paranteză despre inuiţi. Au fost vreme îndelungată denumiţi
eschimoşi dar, recent – cred, s-a stabilit că termenul eschimos este insultător
întrucît se traduce prin mîncător de carne crudă. Cea ce ei şi sunt! Au adoptat
termenul de inuit întrucît în limba lor înseamnă OM aşa cum ADAM se traduce în
ebraică tot OM. S-au amestecat cumva agenţii de influenţă ai politically
corectness aici? Habar nu am! Totuşi nu prea îmi vine să cred că în cele trei
teritorii locuite preponderant de băştinaşi lucrurile arată la fel de civilizat.
Sunt peste 3.000 de rezervaţii iar la început au fost probleme sfîşietoare.
Albii au considerat că obiceiurile băştinaşilor sunt dezgustătoare (unele chiar
erau…) după normele lor şi le-au confiscat copiii pe care i-au internat în
şcoli catolice. Drame nespuse s-au petrecut o lungă perioadă de timp. Pare-se
că în prezent, situaţia este mult ameliorată dar mai este mult de reparat.
Robert îmi spune să menţionez că nu a lăsat-o pe Silvia rebela să arunce un
chiştoc pe jos. Adevărul este că acel chiştoc ar fi fost singular în peisajul
perfect curat din ţara Primelor Naţiuni.
Am părăsit autostrada şi mergem pe un drum secundar. Străbatem cîteva
localităţi mici, aş spune sate. Nici-o diferenţă faţă de marile oraşe. Case
curate, vopsite, zugrăvite, fără pereţi dărăpănaţi sau coşcoviţi. Pur şi simplu
aşa ceva, NU există! Curat pe jos şi asta NU pentru că primarul stă toată ziua
cu mătura în mînă ci, pentru că oamenii nu aruncă gunoiul la întîmplare.
Curăţenia se întreţine, nu se face – decît iniţial.
GPS ştie unde suntem, Robert la fel, cred, dar eu am pierdut şirul. Ştiu
numai că nu suntem pe autostradă dar, ne îndreptăm spre Ottawa unde vom ajunge
cînd vom ajunge. Începe să se
însereze şi mi-e foameee J
Suntem într-o localitate denumită parcă, Belmont şi în sfîrşit un panou
indicator pe care scrie Ottawa 226 km. Cum pe această şosea comunală, sau drum
secundar, ce-o fi, viteza maximă este de 80 km / h, avem ceva vreme de mers.
Soseaua este perfect liberă. Să meargă Robert cu mai mult de 80? Exclus! Frica
de TICHET asigură supremaţia legii, fără excepţie. Canada nu este nicidecum
ţara lui merge şi aşa. Nu merge. Pur şi simplu, NU!
Azi şi ieri am scris de mă doare mîna. Am
consumat două pixuri cu pastă pînă acum. Da’ mai am J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu