Chute Chaudiere

Dacă tot trecem în revistă cascade, apăi să le trecem pe toate J

Cascada timpului pe care îl mai avem de petrecut aici, s-a îngustat, tare tare tare! Nouă ne cam pare rău să plecăm dar, asta e! Robert a insistat iar, să rămînem aici, dar, mie mi se pare că deocamdată, nu este posibil. Cel mai bine este să hotărîm abia după ce ne vom întoarce acasă, la romanica. Abia atunci vom vorbi limpede, şi vom stabili, ce şi cum. Sau, dacă.

Silvia eate de părere că nu prea avem despre ce vorbi. Nu putem rămîne acum dar, revenim şi rămînem. Definitiv. Nu mă opun. Vreau şi eu să rămînem aici. Rămîne de văzut cum vom putea să facem acest lucru, fără să afectăm viaţa lui Robi. Nu cred că ar trebui să stăm pe capul său pînă cînd...

Deocamdată, am butonat pe tabletă şi am stabilit ce vom face mîine, 24 septembrie: vom merge la cascada locală. Gipiesul tabletei zice că nu avem mai mult de 20 de minute de mers pe jos, pînă acolo. Zice gipiesul să mergem iar pînă la gară, apoi pînă la biserica deschisă bi-săptămînal, care astăzi a fost deschisă, dar Silvia n-a fost interesată, aşa că n-am fost prezenţi şi noi, apoi gipiesul îmi trasează calea de urmat: vom coti pe nişte străduţe, vom traversa un pod şi vom ajunge acolo, la cascadă.

Oricum, mari aşteptări, nu am. Vom face o leacă de mişcare, mergînd pe străzile acestui mic orăşel, după lenea de azi J

Din nou, este o dimineaţă însorită. Şi din nou, avem ocazia să simţim pe pielea noastră, ce înseamnă soare cu dinţi. Nu-s mai mult de 13 grade Celsius, deci, brrrr, e frig. Şi mai bate şi un vînticel zdravăn. Ne-a sunat Robi să ne întrebe dacă suntem interesaţi să vizităm Parlamentul, suntem, dar pînă mîine cînd ne va programa, astăzi să nu ieşim mai înainte de ora 12 din casă, că este cam frig. N-o să ieşim J Da’ cum să nu!

Aseară, tare am fost tentat să aprind o papiruşcă daaar, m-am abţinut. Şi iată cum astăzi, împlinesc două săptămîni de cînd n-am mai pus gura, pe iarba dracului. De fapt, în această lună n-am fumat nici măcar un pachet întreg de ţigarete. Poate că vreo 15 bucăţi, dar, nu mai multe. Oricum, dacă n-o să mai rezist ispitei, mi-am păstrat un pachet întreg de ţigarete din acelea aduse de acasă, că ţigările de pe aici, nu-mi inspiră pic de încredere. Şi dacă socotesc bine, aşa cum face Robi mai mereu, (şi bine face că eu am cam fost mînă spartă la viaţa mea) am economisit minim 150 de dolari, ceea ce într-o lună ar face cam 300, într-un an vreo 3.600, într-un deceniu 36.000, iar într-un secol ar face, vreo, ptiu’ nici măcar juma’ de milion J J J

Am pus tableta pe gipies, mi-am notat traseul, rămîne numai să verificăm pe teren dacă m-am împrietenit cu tehnologia cum spune Robi, cu fierătania, cum spun eu.

Pornim la drum. Nu-i chiar atît de frig cum credeam. Ba, este chiar vreme frumoasă, de nici măcar nu trebuie să închid fermoarul gecuţei de fîş pe care o port. Sar peste timp. Am ajuns acasă, am păpat neşte gustări luate de la Metro, am pilit un păhărel de vin, iar acum, iar mă simt tentat să aprind una bucată de papiroşcă dar, mă abţin.

Revin la plecarea de acasă. Pînă la gară şi pînă la biserica din cartier ştim drumul. Mai departe, urmez traseul dictat de maşinărie. Ba, chiar vedem pe marginea drumului, un indicator către Shute Chaudiere. Bun aşa! De la biserică stînga, apoi dreapta pe strada Joseph Hudon, trecem pe lîngă străzile Omer Perier şi Etienne Plante, pe lîngă Ecole Louis de France şi rue Therese Casgrein şi traversăm podul peste reţeaua de autostrăzi. Indicatoare către cascadă, ioc. Consult fierătania, zice că am ajuns. Măi să fie, chiar atît de minusculă-i cascada asta, de n-o văd nici aflată sub nasul meu? Nici pomeneală. Vede Silvia nişte cupluri care se îndreptau către o esplanadă, în stînga Parcului de la Riviere. Mergem şi noi preţ de vreo 30 de secunde, et voila, cascadaaa J Bine. Nu-i chiar lîngă noi, este la o distanţă bunicică, nici prea mititică nu-i, dar nici din cale-afară de spectaculoasă. Oricum, pentru mine important este faptul că am priceput cum funcţionează cît de cît, vorba lui Robi, tehnologia. Bine de ştiut pentru viitor. Cum foarte aproape este o staţie de bus 35 R, hotărîm să mai mergem puţintel la Metro, ca să mai luăm neşte bunătăţuri, că mie iar mi s-a făcut poftă de o bucăţică de sturion afumat. J Ajungem la Mall, intrăm, şi de data asta, Metro nu mi se mai pare chiar atît de formidabil ca prima dată. Ba, chiar observ că la mărfuri similare cu cele de la magazinul de lîngă Levis, preţurile-s chiar cu 20 % mai mari. Drept este că nu tot ce găsim aici ca delicatese, se găsesc şi la Maxi, magazinul nostru cel de toate zilele. Ce facem? Luăm o sticlă de vin, nişte splendide bucăţi de peşte proaspăt numai bune de tăvălit printr-o marinadă marca Silvia şi de prăjit sau copt, după caz, apoi luăm şi o ţîră de prosciuto, apoi bucăţica mea de sturion plus un baton de Cheddar maturat doi ani şi cam gata. Direcţia Maxi. Vine bus L 2, cer transfer pentru 35 R şi coborîm la complexul comercial. După ce tîrguieşte Silvia cam tot ce dorea, în afară de vinete pentru o musaca, ieşim din magazin şi mergem către staţia lui 35 R. Îl văd cu jale cum tocmai pleca din staţia aflată la vreo sută de metri de noi. Mă duc cu inima cît un puricel speranţă către marginea şoselei, şi ridic o mînă cam ca atunci cînd opreşti un taximetru. Opreşte! Urcăm, prezint biletele de transfer, este ok, şi ne aşezăm pe scaune. Numai că şoferul, mă cheamă la el, politicos, desigur. Hait, îmi spun, a observat că biletele noastre au cam depăşit termenul de valabilitate de 90 de minute. Aşa şi? Mai plătim o dată, şi gata. Neeee. Nenea şoferul voia să ne ajute să ajungem în Quebec.  A priceput că suntem turişti şi ce şi-a spus dumnealui? Ce să caute nişte turişti în orăşelul Levis, de lîngă orăşelul la fel de mic, Charny? Aşa că a oprit autobuzul, ne-a dat biletele înapoi şi purta tratative cu o doamnă care ar fi urmat să ne ia sub aripa sa ocrotitoare, şi să ne escorteze pînă în Quebec.  Dragul de el. Cu greu l-am convins că ştim unde suntem şi ştim unde vrem să mergem, respectiv în Levis, la intersecţia dintre rue Charny şi rue Generation. Cînd a înţeles că ştim, a zîmbit şi s-a aşternut la drum. Ce este de reţinut de aici? Din nou, faptul că oamenii VOR să te ajute!

Şi iar mă întreb: în romanica, tot aşa este? Că din cîte-mi mai amintesc, DELOC! Îmi amintesc că şoferii şi vatmanii de la RATB, sunt baricadaţi în cabinele lor şi că NU avem voie să vorbim cu ei. De ce? 

Telefon cu Robi. – V-aţi descurcat? – Sigur că da. A fost chiar foarte simplu. – Bine. * Aseară, făcea pe niznaiul, că nu ştie unde-i cascada. Buahahaha J