miercuri, 10 octombrie 2018

Începem să vizităm Ottawa


Mai înainte de orice, cîteva cuvinte din cartea deja menţionată, c a n a d a apărută în anul 2010 în Biblioteca ziarului Adevărul sub auspiciile Naţional Geografic – Traveler ”Cînd a venit momentul de a alege o capitală pentru noua Provincie Unită a Canadei, atît Toronto cît şi Quebec City s-au arătat nemulţumite de încăpăţînata dorinţă a reginei Victoria de a aleege Ottawa. Retrospectiv, totuşi, s-ar putea zice că arătătorul împărătesei a nimerit locul potrivit pe hartă, la adăpost atît de incursiunile americane, la graniţa dintre Ontario şi Quebec, cît şi de excesul de rivalitate anglo-francez.”   
S-au trezit boierii J Breakfast după metoda - poftim la masă dacă ţi-ai adus de-acasă. J Noi ne-am adus. Din belşug, prin grija lui Robi şi ce bine ne prind acum conservele de pate, ton, hering, cutiuţele cu unt (cele contaminate de la Niagara J J J ), roşii chery, brînză topită, fructe. Poftă avem, la atac! Salivează cineva? Să-i fie de bine! J
Cînd va fi să mai mergem vreodată în vreo excursie, jur că ne vom aproviziona şi noi cu un minim de conserve. 
Mergem la Parlament? Mergem. Şi am ajuns la un splendid ansamblu de trei castele cocoţate pe un deal, cu vedere la Fluviul Ottawa, ansamblu probabil unic în lume. Cred că se cuvine ca mai înainte de a purcede la drum să mai dăm un citat din cartea c a n a d a: ”Westminster în sălbăticie sau Washingtonul Nordului, ambele epitete i-au fost aplicate capitalei Canadei, cel dintîi amintind destul de exact de originile capitalei Canadei, iar cel de-al doilea fiind mai mult un ţel la care a aspirat, adesea cu rezultate impresionante. În perioada de un secol şi jumătate care a trecut de cînd a fost declarată capitală a Canadei  unite, Ottawa s-a schimbat de la un oraş gălăgios de tăietori de lemne la un oraş rafinat, cu o serie întreagă de instituţii naţionale care includ nu doar faimoasele clădiri de pe Parliament Hill, dar şi numeroase muzee de calitate.”
Înainte de a ajunge la Parlament am fotografiat cîteva clădiri splendide, nu mi-am notat numele şi rău am făcut; poate le identific după ce descarc acasă
pozele din care oricum, public cîteva.
Robert ni le-a indicat dar eu, neatent, n-am fost pe fază. Am aflat totuşi că am trecut pe lîngă Château Laurier Hotel, denumit astfel după prima persoană care a semnat în Cartea de Onoare şi care a locuit aici – Sir Wilfred Laurier. Se spunea că în acest hotel se făcea politică la fel de mult ca în Parlament, în acest hotel locuind foarte mulţi politicieni.  
Dar mai întîi, cînd am plecat de la hotel, am trecut pe lîngă Restaurantul Italian unde cinasem în prima seară.
  Am trecut pe lîngă First Baptist Church. Închisă; deschisă o singură zi pe săptămînă – nu şi azi.
Am trecut pe lîngă Knox Presbyterian Church. Închisă. Deschisă o singură zi pe săptămînă – nu şi azi.
  Am zăbovit puţin lîngă National War Memorial, “Un arc de granit de 21 de metri înălţime, în vîrful căruia sunt statuile din Bronz ale Păcii şi Libertăţii” monument în faţa căruia se află Mormîntul Eroului Necunoscut. De gardă, acum, doi ostaşi scoţieni, uşor recognoscibili după kiltul (fusta) tradiţional. Ansamblul este păzit şi de poliţişti, unul civil şi unul militar. 


Am ajuns la Parlament; un splendid ansamblu de trei castele, cel central pe care flutură drapelul Canadei fiind Parlamentul cu cele două camere şi Biblioteca, iar în celelalte două castele, la fel de maiestuoase care-l încadrează, fiind birourile funcţionarilor şi ale parlamentarilor.


Citez iar din cartea mai sus menţionată: “ Malul abrupt de calcar care se ridică deasupra marii întinderi a fluviului Ottawa este încununat de un grup de clădiri neogotice, o expresie în piatră a aspiraţiilor Canadei de a fi o naţiune. Aproape fiecare vizitator al capitalei ţării urcă panta uşoară pînă în vîrful lui The Hill (dealul), care oferă vederii nu doar interiorul bogat decorat al clădirilor Parlamentului, dar şi o serie de statui şi, vara, spectacolul plin de culoare al paradei poliţiştilor călare şi ceremonia schimbării gărzii.”
N-am văzut spectacolul schimbării gărzii dar am mers roată în jurul clădirii Parlamentului (pe unde s-a putut fiind lucrări de restaurare) am fotografiat mare parte dintre acele statui – foste personalităţi care au jucat roluri importante în destinele ţării,

am fotografiat extaziat Fluviul Ottawa în zeci de variante şi de unghiuri, şi nu exagerez cu nimic afirmînd că frumuseţea locurilor este inegalabilă. Nu cred să mai existe ceva asemănător în vre-un colţ al lumii: trei mîndre palate administrative în care se află creierul politic al ţării, faţă în faţă cu clădiri civile în care viaţa îşi urmează cursul firesc. Tabloul este completat cu o panoramă de vis către Fluviul Ottawa iar privirea lacomă descoperă frumuseţi neasemuite şi peisaje de vis care ar putea inspira orice pictor genial dacă ar vrea să surprindă imaginea mundană a raiului. Din nou, sînt mîndru să pot afirma: AM FOST ACOLO!
Las imaginile să vorbească






Sunt şi grupuri organizate dar majoritatea turiştilor sunt pe cont propriu. Ghizi şi ghide peste tot. Robert o întreabă pe o fată zîmbitoare cu părul ascuns într-o basma neagră, probabil o musulmană, el ştie ce. Apoi, edificat,  se duce să cumpere tichetele de intrare, tichete care sunt de două feluri, turiştii fiind arondaţi fie unui ghid vorbitor de franceză fie unuia care vorbeşte engleza. Apropos de TICHET. Văd un sărăcuţ, îl întreb pe Robi dacă e boschetar, e, îl fotografiez şi Robert sare-n sus. – Tata, nu e posibil să-l pozezi fără să-l întrebi. Dacă postezi poza asta pe internet şi se recunoaşte (indiferent după cît timp) te dă în judecată şi cu un avocat isteţ te face pe tine boschetar în locul lui pentru că te lasă fără nimic nimic nimic. Ok, ca să-l liniştesc îi arăt cum şterg, cu regret, poza respectivă. 
Ce mai facem astăzi? Avem variante destule. Sunt trei chioşcuri informative care oferă trei variante de tur al oraşului, avem de unde alege.
Aerul este incredibil de încărcat cu vapori de apă, sînt lac de apă dar NU transpirat! Frumos oraş care îmbină vechiul pastoral cu noul dinamic. Scriu toate acestea aşezat pe postamentul unei statui, statuia lui Sir John A. MacDonald, unul dintre cei doi Părinţi fondatori ai Confederaţiei, alături de Sir George Etiene Cartier.
Aşa. A revenit Robert cu biletele de intrare la Parlament. Chestie bibilită. Sunt organizate tururi la ore fixe. Noi vom avea acces începînd cu ora 14,40, împreună cu o ghidă vorbitoare de limba franceză. Pare-se că avem noroc pentru că nu mult după ce Robert a luat biletele, alţi turişti au fost refuzaţi pentru că nu mai aveau bilete, indiferent de limba vorbită de ghid.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu