Înainte să părăsim oraşul Niagara on the Lake, Robert ne plimbă de-a lungul
fluviului care a generat aceste mirabile forţe ale naturii.
Am mai spus că am mai vizitat şi alte cascade celebre, Manavgat în Turcia,
Montmorency în Quebec (este cu trezeci de metri mai înaltă decît Niagara! Are
peste 90 de metri), Cascada Rinului în Elveţia, dar de departe cea mai
maiestuoasă dintre ele, este Cascada Niagara. Faima sa aduce aici oameni de
toate seminţiile din toate colţurile lumii, peste 14 milioane de vizitatori
anual, fiind şi o redutabilă sursă de venit: gratis pentru piciloii sub patru
anişori, 29,90 pentru adulţi; iar tinerii între cinci şi optsprezece ani,
plătesc 16,90 fiecare.
Sivia – da’ pensionarii n-au reducere? – Mama, zice Robert, pensionarii
care au bani să ajungă aici, n-au nevoie de reducere. Chiar aşa!
Şi am văzut armate de pensionari. Care cu grupul, care cu familia, care
singur (da, am văzut şi singuratici) care în baston, care în cărucior, am văzut
şi o astmatică, îşi căra butelcuţa de oxigen în spinare şi avea tuburile
înfipte în nări. Am văzut şi oameni maturi în toată puterea cuvîntului zîmbind
fără griji. Am văzut şi tineri frumoşi, căsătoriţi sau nu, şi mai ales am văzut
cete cete şi iar cete de copii veseli şi curioşi, mulţi sub zece anişori,
fetiţe şi băieţi care deprind din fragedă pruncie microbul fără de leac al
turismului, pentru că nu e aşa, cum frumos a spus într-o carte, Ştefan Agopian,
”mi-a rămas în tălpi un rest de umblătură!” Parafrazînd, am văzut oameni fericiţi.
Şi chiar dacă cel care spune ceva despre Niagara, potrivit marelui Charles Dickens, este un prost, eu m-am încumetat. Mai bine să fiu prost
pentru că am spus ce am avut de spus, decît să fiu prost că nu am consemnat şi
am lăsat bunătate de amintire pradă uitării sau negurii amintirilor deformate
de trecerea inexorabilă a vremii. Scripta
manent.
Are you a writer? Mă
întrebase o pakistaneză la Croaziera din Quebec
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu