Saint Laurent

Bon. Localitatea se numeşte Saint Laurent; de altfel, toate localităţile de aici au nume de sfinţi. A cam venit vremea de întoarcere acasă. Timpul a trecut pe nesimţite şi s-a cam întunecat. La un moment dat, un mic magazin ne face cu ochiul. Nu ştiu ce legume neapărat BIO vrea Robert, şi oprim. Intru şi eu dar nu mă tentează nimic din ceea ce văd: roşii, castraveţi, dulcegării, îngheţate, bombonele, apă, fleacuri şi copilării.

Mai încolo ne mai iese în cale un soi de butic – tarabă, adică o rulotă şi două mese cu legume care aparţin de o fermă locală, cum altfel? BIO! J Oprim iar, Silvia şi Robert tîrguiesc cîte ceva, eu am făcut nişte poze. 

La drum.

Urmează Saint Jean. Urmează altă localitate şi alta. Brusc înţeleg că ne-am cam rătăcit o leacă. Ştie şi Silvia dar tace şi ea, ştie şi Robert care mucalit, spune: “suntem pe undeva şi ajungem undeva”. Vom mai fi în acest tip de situaţie J Înţelepciune veritabilă, ce să mai spui?

Trecem în revistă sfînt după sfînt şi abia acum înţeleg de unde vine expresia “a înjura de toţi sfinţii!” J Nu înjură nimeni, în definitiv şi încurcătura asta are o parte bună: chiar înţeleg care este arhitectura locului şi dinamica sa. Respectiv după ce am coborît de pe podul acela, am intrat pe o şosea în formă de elipsă extrem de alungită de-a lungul căreia se întind localităţile cu nume de sfinţi. Localităţile de pe o parte a elipsei sunt preponderent vilegiaturistice, celelalte sunt ferme legumicole. Bineînţeles, BIO! J

O singură biserică şi un singur cimitir, întregesc peisajul. Nici-un magazin. Toţi au automobile adică toţi locuitorii adulţi au maşini personale, nu un automobil per familie. Fără automobil în Canada, eşti fiul ploii. Nici să cumperi o pîine nu poţi ca pieton fără să faci ditamai excursia de pînă la un ceas per pedes. Măcar în localităţile mici că în oraşe, există autobuze.

Revenind la şoseaua aia elipsoidală. Între cele două bretele există o singură legătură pe care dacă o pierzi din neatenţie, cum am făcut noi, parcurgi întregul circuit. Limpede?

Ajungem la pod, îl străbatem şi la un moment dat, Robert ne pune să privim în dreapta. Vedeţi? Acolo este o cascadă mai înaltă decît Niagara! Şi chiar e! Se numeşte Montmorency dar despre ea, vom vorbi mai încolo.

Robert nu are internet acasă pentru că-i ajunge cel de pe telefonul mobil. Nu vede de ce să cheltuiască 120 de dolari lunar pentru un lucru pe care nu-l foloseşte. Si chiar are dreptate. Văd că nici eu nu mor fără acces la internet pînă ajunge el acasă cînd îmi pot cupla tableta la telefonul său.

Revenind la aseară. Mergeam iar pe autostradă, intrăm în Quebec, este noapte şi din goana maşinii Robert ne arată Parlamentul, Castelul Frontenac, bulevarde largi, restaurante (scumpe spune Robert), baruri, uite şi unde am avut primul loc de muncă J Multe clădiri, frumos şi luminos. Vom reveni pe aici pe lumină dar, pe cont propriu.

Deocamdată ne căţărăm pe podul care ne va readuce acasă. Din nou la schopping de bere şi de alte mistere, apoi ajungem acasă, ceva păpică, ceva beuturică şi apoi la somnică. Aşe!