În drum spre Niagara; partea a doua

Revin la bunătatea de călătorie. Pe partea opusă a autostrăzii, BUCHON. Kilometri după kilometri, autoturismele şi tirurile merg cam înghesuite şi foarte încet şi din cîte observ, se cam aglomerează şi partea de şosea pe care ne deplasăm noi. Voi afla mai tîrziu, de ce.

Am ajuns în dreptul oraşului Montreal dar trecem pe lîngă el mergînd pe vasta reţea de autostrăzi care înconjoară oraşul. N-ai de ce să intri în oraş şi să cauţi prin centru o cale către un cartier anume. Centura oraşului este formată dintr-o reţea de drumuri cu sens unic care te duc EXACT unde ai treabă, fără să încurci circulaţia din oraş; de altfel, peste tot este la fel în Canada. Am parcurs peste 4.000 de kilometri şi nu ne-am intersectat nicăieri cu nimeni care să ne taie calea pe la vre-o răspîntie de drumuri la intrarea unui oraş sau altul. Am mai văzut (cam) aşa ceva la Barcelona. 

În fine. Robert ştie că vrem să vizităm Montreal, în special pentru oraşul de sub oraş, voi spune la timpul potrivit despre ce este vorba. Robert încearcă să ne descurajeze spunînd că Montreal este cam înghesuit şi plin de excroci J La fel şi Toronto. Evident, Quebec este raiul pe pămîntul canadian. Poate chiar E! Dragul de el J Tot ce NU este Quebec, sau aproape tot, este cam cîh. Chiar şi o parte dintre quebecoşi sunt aşa şi pe dincolo. Hm! Nu insist. Treaba lui, oraşul lui, ţara sa. De ce l-aş descoase?

Digresiune. Este marţi 4 septembrie 2018. Ne-am întors din formidabila descindere la Niagara, am vizitat şi Ottawa, acum Robert îşi recuperează de la service maşina de zi cu zi, un Wolfwagen Golf, (broscuţa), Silvia trebăluieşte iar eu transpun pe laptop manuscrisul. La ora la care aceste descrieri vor fi puse pe blog, faptele se vor fi consumat cu cel puţin două luni de zile în urmă. Nu ţin cont de formatul de blog – cinci, maxim opt sute de cuvinte, postarea, deşi încerc. În definitiv, eu scriu pentru buna aducere aminte în folos propriu al familiei mele. Dacă cineva este interesat de ceea ce am scris, este binevenit. Iar dacă am cititori care vor să mă corecteze sau să mă completeze, cu atît mai bine şi le mulţumesc anticipat.

Ps. He he. Mă lăudam că las fumatul pentru alţii. Am patru zile în care n-am ars nici măcar o ţigaretă daaaar, taaare mă tentează una J Atît.

Depăşim Montreal şi ne îndreptăm spre Ottawa. Vremea-i frumoasă, BUCHON nu, benzină avem, să tot mergi. Abia aştept să ajungem la Niagara că tare-s curios. Mai curios ca un copil! Niagara este una dintre destinaţiile care mi-au aprins imaginarul turistic încă de cînd eram un copil mic şi prost. Acum nu mai sînt copil, dar prost, se pare că mai sînt J  Sau poate numai naiv. Sau candid. Sau cum spun mai nou, ţăranu’ care o face pe orăşanu’ J În fine. În afară de Niagara, am dorit să văd Vaticanul (bifat) şi Sfinxul (scos de pe listă pentru că fanatici islamişti). După ce-am mai crescut, am adăugat pe lista mea de copil visător dar sărac, Sagrada Familia (bifat). Şi Alhambra (bifat). Şi altele dar, nu le mai divulg.

Bon. Pînă la Niagara, răbdărică şi iarăşi răbdărică; tutun mai pe sponci: aşa, mai pe seară, la cîte-o berică, hai două, poate trei daaar, cam atît! J

Deocamdată văd că suntem foarte aproape de New York, SUA. N-avem vize deci, pofta-n cui, musiu Tiberiu cu Statuia Libertăţii, altă destinaţie înşurubată în imaginarul meu turistic. Eh, am văzut măcar oraşul Colmar în care s-a născut autorul acestei statui, sculptorul Frederic Auguste Bartoldi.