Ottawa pe seară

În sfîrşit intrăm în capitala Canadei. La început ne ia o răpăială, mamă mamă, ce mai răpăială! La Niagara parcă n-a fost nimic J Noroc că suntem în maşină şi ploaia plînge neputincioasă pe lîngă noi. Pe măsură ce intrăm în oraş prin reţeaua de autostrăzi suspendate (unde eşti Oprescule?) fierătania vorbitoare tot zice: la stînga, la dreapta iar şi iar, et voila! Hotel Cartier Place, aflat în centru la mică distanţă de Palatele Parlamentului. Palate, pentru că sunt trei! Robert pune Volvo pe avarii şi intră la recepţie. Vine triumfător, avem inclusiv parcare la subsolul hotelului, urcăm în cameră şi surpriză! este un apartament de două camere în toată regula, hall, sufragerie, dormitor, baie, bucătărie, balcon. Ce facem frate cu bucătăria? Păăăăi zice Robert, stăm două zile aici. Serios? şi cît costă? 370 pentru două zile fără micul dejun. Adică mai ieftin ca la Niagara? – Păi, acolo sunt excroci (vorba sa preferată) Bun. Eu spun să ne mulţumim cu rezervele, Robi nici pomeneală, vrea la restaurant că a întrebat el la recepţie şi avem o recomandare la un restaurant italienesc, foarte aproape şi avem şi discont. Boierie!

Ajungem mintenaş, un băiat de la intrare ne ia în primire, vede că suntem numai trei şi ne spune să aşteptăm puţin. De jur împrejur, veselie chiote şi bucurie. Trupe de tineri şi de tinerele care beau cîntă şi se distrează în găşti de pînă la şapte.

Bon. Respectivul se repede la o masă lungă, o desface bucăţi şi ne separă două mese mititele pentru patru persoane, cu două scaune şi două locuri pe canapea. E bine. Cerem lista de bucate, belşug. Cer lista de vinuri, ochesc un Pinot Grigio ca aseară, dezastru. Dublu la preţ faţă de ieri şi este cel mai ieftin. Aşa că Silvia crea bere la halbă – cică aşa a învăţat ea în Franţa, pression –  J numai că berea asta este o fantezie cu piper şi cu lămîie deci, pas. Heineken aveţi? Da. Asta viaţă! Avem cu ce să ne hidratăm aici o leacă, vai de sufletul nostru nehidratat îndeajuns cu bere. Apoi, acasă, la hotel, avem deja şase berici din acelea mititele, trei la litru puse la răcit în ditamai frigiderul mare cît cel de acasă. Cum mîine nu ne trezim prea devreme, totul este perfect. Băiatul a adus berea aşa că iau o pauză de la scris.   

Am uitat să menţionez că înainte de a ne invita la masă a adus detergent şi cîrpe şi a frecat-o de strălucea lună. Bon. Eu am cerut chiftele cu sos de roşii – nu marinate – iar companionii mei au comandat cîte o pizza uriaşă pe care o devorează în mare viteză, plescăind (vorba vine J ) Om fi noi flămînzi, nu zic nu, dar mîncarea chiar este bună.

Şi aici avem voie să fumăm numai afară. Dar cum a plouat şi este ud peste tot am preferat să mîncăm înăuntru şi să fumăm afară. Adică Silvia a fumat că eu m-am abţinut şi azi. Mai ştii? Poate chiar mă las de tutun. Măcar pînă acasă, la romanica. M-am mai abţinut eu, zile, chiar săptămîni, apoi, am revenit la vorba lui Mark Twain: cel mai simplu lucru pe lume, este să te laşi de fumat. Eu m-am lăsat de sute de ori J

Am mîncat, am băut, hai cu nota de plată. Vine ospătarul, Robert observă că nu ne-a aplicat discontul. Am început să zîmbesc. Alt deştept care încearcă să-l ducă. Sigur că nu i-a mers. Şi ca să priceapă macaronarul că-i vorba de principiu nu de bani, i-a lăsat un baccşiş generos. Silvia spune că mîine să nu mai mergem acolo şi cred că are dreptate. Macaronarii nu lasă astfel de lucruri aşa cum au căzut; evident că data viitoare vor încerca să ne păcălească ei cumva. Nu vor avea cum, oferta de ospătat este generoasă iar mîine avem de cutreierat scotocit clasat şi hotărît destul de multe lucruri.

La prima impresie, este alt oraş, alt stil. Quebec este mai rural-melancolic, Toronto ultra dinamic, iar Ottawa pare o îmbinare între cele două, poate vedem şi Montreal (vom căuta o rezolvare cumva) şi vom concluziona. Deocamdată suntem la hotel, am stabilit care cum doarme, i-am cedat dormitorul lui Robert pentru că noi nu suntem obişnuiţi cu aerul condiţionat (ba dimpotrivă). Dormitorul are uşă aşa că el care se va culca mai devreme (a condus două zile non stop) va fi ferit de gălăgie pentru că noi oricum mai stăm la palavre şi la cîte-o bericică. Plus că eu mă mai dau o leacă pe internet. Atît pentru azi, mai este şi mîine o zi.