Am ajuns la aeroport cu două ore înainte de decolare. Înainte să predăm
bagajele de cală, o cerberiţă frumuşică şi distinsă dar curioasă foc, ne ia la
întrebări. Cu ce scop călătorim în Canada? Am mai fost? Etc. Sînt blindat la
acest soi de interogatoriu încă de cînd am călătorit în Israel aşa că răspund
cu zîmbetul pe buze. Mergem la băiatul nostru care este plecat de opt ani şi
jumătate, vom sta şase săptămîni, am documentat călătoria şi ştim exact ce vrem
să vizităm. Nu, nu avem nepoţei de care să ne îndrăgostim şi să rămînem acolo
definitiv J şamd.
Prezentăm paşapoartele şi vizele şi primim biletele. Vom zbura mai întîi la
Toronto cu un Boeing 767 - 300 la clasa I (prima dată în viaţa noastră la clasa
întîi) apoi, după o escală de patru ore şi jumătate vom merge la Quebec cu alt
avion. N-avem grija bagajelor de cală, ele ştiu drumul fără să le mai căutăm
noi şi să le transferăm la noul avion. Am primit cîte o punguţă cu ciorapi, (!)
o pereche de ochelari orbi, o periuţă de dinţi şi cîte un tubuleţ minuscul cu
pastă de dinţi şi antifoane care se introduc în urechi – total inutile după cum
se va vedea.
Stevardiţele păsăresc ceva pe limba quebecoasă dar nu pricep o iotă din ce
spun. Nici n-am nevoie pentru că ştim ce poezie recită fetele, din celelalte
călătorii. Mai primim şi cîte o butelie cu apă plată şi meniul format din fix
două feluri de mîncare din care au numai unul J Tot e de bine pentru că s-a cam
făcut de prînz şi ne prinde bine o gustărică, ceva. Care acel ceva s-a dovedit
a fi un pui gustos cu garnitură şi cu un sos fin dar nu ştiu să-l identific.
Mai înainte, am primit şervete calde ca să ne spălăm pe mîini, apoi, după
ce ne-am instalat masa rabatabilă, au aşternut faţă albă de masă, pe care au
aşezat farfurii şi tacîmuri veritabile. Mă mir şi ioooo aşaaaa ca ţăranu’ pe
care îl cheamă orăşanu’ J
Ce să mai spun, confort sporit către răsfăţ. Da-mi place!
Cerem şi două berici Heineken că la marca asta suntem abonaţi de
multişor şi ne dau pahare de sticlă. Niciodată la alte zboruri n-am primit
altceva în afară de tacîmuri şi pahare de plastic. Despre faţă de masă ce
să mai povestim?
Sunt trei stevardeze, două frumuşele subţirele şi una drăguţă şi grăsuţă.
Adică grasă de-a binelea. Nu chiar hipopotam dar pe aproape. Aceste trei
stevardeze se vor ocupa NUMAI de cei 24 de călători din botul avionului, de
ceilalţi călători - pînă la 269 - separaţi cu nişte perdele, avînd a se ocupa
alte stevardeze…
Antifoanele nu-s bune de nimic, iar faptul că suntem la clasa I nu
împiedică zgomotul de motor să ne asalteze urechile. Zburăm mult deasupra
norilor navigînd printr-un cer azuriu binecuvîntat din belşug de un soare
generos.
Este pentru prima dată cînd în aer fiind, am văzut un alt avion care zbura
lîngă noi, dar în sens contrar. A trecut rapid, rapid, lăsînd în urmă o dîră de
condens.
Am primit şi cîte o tabletă la care dacă avem chef putem vedea filme sau
asculta muzică. Nu am chef de tabletă, prefer să citesc din scoarţă în scoarţă Dilema veche cumpărată din aeroport. Apoi, aşteptînd să treacă timpul, eu am o carte iar
Silvia are integrame din belşug (şi o carte J
)
Aşa cum ne înţelesesem din
timp, i-am telefonat lui Robert imediat ce am intrat în sala de aşteptare.
Entuziasmat, aproape că nu-şi mai încăpea în piele de nerăbdare. Trepida pur şi simplu.
Cred că pentru el timpul se va scurge mult mai încet decît pentru noi dar, tot
21 de ore mai are de aşteptat pînă să ne întîlnim.
Am lăsat în urmă o Românie bolnavă la propriu de o boală gravă provocată de
imensa frică de puşcărie a unui dement pus pe jaf şi pe distrugere, ins dispus
să sacrifice o ţară întreagă în beneficiu personal. Ce-o fi în capul votanţilor
săi, nu pricep şi bună pace! În fine.
Am mîncat excelentul pui cu garnitură de spanac, salată de legume şi o
tartă cu mere, am cerut şi o sticluţă de vin – Silene des PEYRALS 2017 Granache
noir merlot – Carignon, produit en France – foarte bun.
Am întrebat ce avem de plată iar grăsunica drăguţica aproape că a scăpat
tava din mînă J De unde să ştie ţăranu’
de orăşanu’ că la prima clasă totul este inclus în preţ? Uitasem că zburăm cu
Canada Air Rouge sponsorizaţi de Robert, nu cu Blue Air în vacanţele pentru
seniori J Boooon, am depăşit
momentul…
Iar am văzut un avion care
zbura mult deasupra noastră. Şi încă unul, lateral. Băi, ia daţi-vă mai încolo,
că cerul este destul de mare, ce tot vreţi să intraţi în aerul nostru? Obrăznicăturilor! J
Acum ştiu şi cum este la prima clasă. Numai că tot restul drumului,
inclusiv la întoarcere, vom merge la economic. Păi? Înapoi la lucrurile cu care
suntem obişnuiţi.
Privesc pe geam în jos şi văd apă. Am ajuns la ocean? Mă uit la ceas şi văd
că nu-s nici două ore de cînd am decolat. Exclus să fim deasupra oceanului!
Pînă acolo, mai e. Nu prea mult dar, mai e. Nu prea pricep de ce, dar am
impresia că am coborît din cer ceva mai aproape de pămînt. Oare de ce ?
Altă escală în afară de Toronto nu ştiu să fie. Deci?
Îmi bat capul de pomană. Ştie comandantul ce are de făcut. Mai bine citesc.
Gata cu Dilema. M-am lămurit IAR, de
ce nu mi-a lipsit vreme îndelungată. Citesc pe FB tot ce mă interesează,
gratis. De ce să mă mai umplu pe mîini cu cerneală tipografică contra cost? De
altfel, nici-un fel de presă tipărită nu mai cumpăr de muuuult. Minim vreo zece
ani. Presa on line îmi este suficientă. Prea mulţi manipulatori pe bietele
noastre suflete. Măcar să nu-i mai plătesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu